ţară dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÁRĂ1, tare, s.f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăţi nemarcate formate din diferite bucăţi de metal sau de sticlă, care se întrebuinţează la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tará s.f.] – Din ngr. tára.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÁRĂ2, tare, s.f. Defect fizic sau moral (ereditar); meteahnă. – Din fr. tare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢẤRĂ s.f. (Pop.) Ruptură, zdreanţă. ♢ Loc. adj. şi adv. O ţâră = puţin, niţel. ♢ Expr. A se face ţâră = a) a se rupe, a se face bucăţi; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢÁRĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Ţara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu ţara în bumbi? formulă prin care se atrage atenţia cuiva că greşeşte atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colţ de ţară = a valora foarte mult. A pune ţara la cale = a) a conduce, a administra o ţară; b) (ir.) a discuta o chestie importantă (de ordin politic) fără a avea competenţa necesară; p. ext. a discuta multe şi de toate. (Pop.) A se duce la ţară (sau în ţări) = a se duce în lume. Ţara e largă = eşti liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colţ de ţară sau la mijloc de masă şi la colţ de ţară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau şapte) mări (şi) peste nouă (sau şapte) ţări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în ţară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu ţara = a nu avea bani. Ţara nimănui = a) (în basme) ţară fără stăpân; b) spaţiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. ♦ (Intră în denumirea unor state sau ţinuturi) Ţara Românească, Ţările de Jos. ♦ (În vechea organizare politică şi administrativă a României) Provincie. 2. Regiune, ţinut, teritoriu. ♦ Şes. 3. Locul în care s-a născut sau trăieşte cineva; patrie. 4. (În opoziţie cu oraş) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) ţară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei ţări (I 1); popor; naţiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul şi ţara = a afla toată lumea. A se pune cu ţara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populaţie de la sate; ţărănime. [Var.: (înv.) ţeáră s.f.] – Lat. terra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TARÁ s.f. v. tară1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mişca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mişcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mişcându-şi picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÁR//Ă1 ~e f. 1) v. DARA. 2) Ansamblu de greutăţi în formă de alice folosite pentru cântăriri în laborator. [G.-D. tarei] /<ngr. tára
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TÁR//Ă2 ~e f. pop. Defect (fizic sau moral) congenital. [G.-D. tarei] /<fr. tare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŢÂRĂ f. pop. : O ~ a) o cantitate foarte mică; puţin de tot; un pic; oleacă; niţel; b) o clipă; un moment. /Din ţâr
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŢÁR//Ă ţări f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic. ~ industrial-agrară. ♢ A trece peste mări şi ţări a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneşte anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fără a avea competenţa necesară. ~a nimănui a) comunitate dezorganizată; b) zonă neutră (între două armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toată lumea. A afla târgul şi ~a a afla toată lumea. 3) Loc unde s-a născut şi trăieşte o persoană; patrie; baştină. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ţinut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. ţării] /<lat. terra
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TÂR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să se mişte, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TÂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mişca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în faţa cuiva a manifesta servilism faţă se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-şi picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mişcării). /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţáră (ţắri), s.f. – 1. Stat. – 2. Patrie. – 3. Cîmp. – 4. Popor, lume. – Var,. înv. ţeară. Mr. ţară „pămînt”, megl. ţară. Lat. tĕrra (Puşcariu, 1712; REW 8668), cf. vegl. tyarra, it., port., prov., cat. terra, fr. terre, sp. tierra. Pentru evoluţia semantică izolată din rom., cf. Şeineanu, Semasiol., 184 şi Balotă, R. hist., 1937, p. 61-9. – Der. ţăran, s.m. (sătean); ţărancă, s.f. (săteancă); ţărăncuţă, s.f. (ţărancă tînără; Arg. bilet de 500 lei), ultimul sens, datorită efigiei sale; ţărănatic, adj. (înv., rustic); ţărănesc, adj. (de ţară, rustic); ţărăneşte, adv. (rustic); ţărăni, vb. refl. (a trăi ca la ţară); ţărănie, s.f. (stare de ţăran); ţărănoi, s.m. (ţărani, mulţime de ţărani); ţărănism s.n. (mişcare şi partid politic, fondat de Ion Mihalache în 1918); ţărănist, adj. (membru al partidului ţărănesc român); ţărînă (var. ţăr(i)nă, ţerină), s.f. (pămînt, ogor, arătură), de la ţară cu suf. -ină ‹ sl. -ino (Tiktin; der. din lat. terrῑna, propusă de Puşcariu 1714; Iordan, Dift., 115 şi REW 8672, este mai puţin probabilă). – Din rom. provine rut. cara „mulţime” (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403), pol. cara (Miklosich, Wander., 13), rut., rus. caranin „cultivator” (Vasmer, III, 282).
(Dicţionarul etimologic român)

tîrî (tîrắsc, tîrît), vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înşfăca, a înhăţa. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s.m. (zdrenţăros, golan); tîrîş (Mold., tîrîiş), adv. (pe jos); tîrîş, s.n. (buştean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăşte); tîrîtoare, s.f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s.f. (tîrîre, acţiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s.m. (buştean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s.f. (derdeluş), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.
(Dicţionarul etimologic român)

TÁRĂ1 s.f. Greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. [Var. tará s.f. / < ngr. tara].
(Dicţionar de neologisme)

TÁRĂ2 s.f. Defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficienţă. [Cf. fr. tare, it. tara].
(Dicţionar de neologisme)

TARÁ s.f. v. tară1.
(Dicţionar de neologisme)

TÁRĂ1 s. f. greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. (< fr., ngr. tara)
(Marele dicţionar de neologisme)

TÁRĂ2 s. f. defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficienţă. (< fr. tare)
(Marele dicţionar de neologisme)

a avea o faţă de drum de ţară expr. a fi ridat (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

chior în ţara orbilor expr. (peior.) mai bun decât alţii în condiţiile unei concurenţe foarte slabe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

TARÁ2, taréz, vb. I. Tranz. A efectua o tarare. – Cf. fr. tarer.
(Alte dicţionare)

ápă táre s. f. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

táră (dara, meteahnă) s. f., g.-d. art. tárei; pl. táre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţâră s. f., pl. ţâre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Ţára Româneáscă (Muntenia) s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vântură-ţáră s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Ţára de Foc s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţáră s. f., g.-d. art. ţării; pl. ţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Ţările de Jos s. pr. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

târî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

târă s.f. (reg.) cărăruie în pădure.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
APĂ TÁRE s. v. acid azotic, acid nitric.
(Dicţionar de sinonime)

TÁRĂ s. dara. (~ unei mărfi.)
(Dicţionar de sinonime)

TÁRĂ s. v. cusur, defect, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.
(Dicţionar de sinonime)

GRÂU TÁRE s. v. ghircă.
(Dicţionar de sinonime)

ŢÂRĂ s. v. fărâmă, fir, jerpelitură, pic, picătură, pişcătură, ruptură, strop, zdreanţă.
(Dicţionar de sinonime)

VÂNTURĂ-ŢÁRĂ s. v. aventurier.
(Dicţionar de sinonime)

BURUIANĂ-DE-ŢÁRĂ s. v. năfurică.
(Dicţionar de sinonime)

ŢÁRĂ s. 1. v. stat. 2. v. putere. 3. v. patrie. 4. (IST.) (Mold.) câmp, ocol. (~ Făgăraşului.) 5. v. popor.
(Dicţionar de sinonime)

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târşâi, a trage, (reg.) a tăgârţa. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târşâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranşee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acţiuni nesăbuite.)
(Dicţionar de sinonime)

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tar

Cuvinte se termină cu literele: ra ara