șănțuit dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŞĂNŢUÍ, şănţuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un şanţ; a înconjura (un loc) cu şanţ. 2. Refl. A lua forma unui şanţ. ♦ Tranz. şi refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreţi. – Şanţ + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞĂNŢUÍT, -Ă, şănţuiţi, -te, adj. Cu şanţuri. ♦ P. anal. (Despre obraz) Brăzdat, încreţit. – V. şănţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ŞĂNŢU//Í ~iésc tranz. 1) (terenuri, suprafeţe etc.) A săpa făcând şanţuri. 2) A înconjura cu şanţ. 3) fig. rar (faţa, obrazul, pielea etc.) A face să se şănţuiască, să aibă riduri; a brăzda. /şanţ + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ŞĂNŢU//Í se ~iéşte intranz. 1) A căpăta forma unui şanţ. 2) (faţa, pielea etc.) A căpăta riduri. /şanţ + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

şănţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şănţuiésc, impref. 3 sg. şănţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şănţuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: sa san sant santu santui

Cuvinte se termină cu literele: it uit tuit ntuit antuit