șa dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŞA, şei, s.f. 1. Piesă de harnaşament confecţionată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului şi pe care şade călăreţul. ♢ Expr. A pune şaua (pe cineva) = a supune, a stapâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din şa = a vorbi de sus, cu siguranţă de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se stă în timpul deplasării vehiculului. 3. Os din spinarea găinii. ♢ Şaua turcească = scobitură in grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părţi de teren mai ridicate, cu care alcătuieşte un ansamblu; curmătură. Şaua dealului. [Var.: şea s.f.] – Lat. sella.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

conj. I. (Ca semn al conjunctivului) Să fii cuminte. II. (Semn al conjunctivului şi, în acelaşi timp, conjuncţie subordonatoare) 1. (Introduce o propoziţie subiectivă) E bine să pleci. 2. (Introduce o propoziţie predicativă) Pare să fie un om cumsecade. 3. (Introduce o propoziţie atributivă) Nu-i mândră să-mi fie dragă. 4. (Introduce o propoziţie completivă directă sau indirectă) Puteam chiar să nu mai fiu acuma. 5. (Introduce o propoziţie finală) A ieşit să-i întâmpine. 6. (Introduce o propoziţie consecutivă) Am râs să leşin. 7. (Introduce o propoziţie condiţională) Ar fi fost prins să nu fi fugit. III. (În loc. conj.) Măcar să... (introduce o propoziţie concesivă) Nu mă duc, măcar să mă omori. Numai să... (introduce o propoziţie condiţionată) Îţi poate fi de folos, numai să vrea. Până să... (introduce o propoziţie temporală) Până să ajungă el, fata ajunsese acasă. Pentru ca să... = a) (introduce o propoziţie finală) Învăţ temeinic pentru ca să reuşesc la examen; b) (cu valoare copulativă) A plecat mulţumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să... = a) (introduce o propoziţie modală) A plecat fără să verse o lacrimă; b) (introduce o propoziţie concesivă) Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul. – Lat. si.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (Înlocuieşte numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbeşte, precum şi numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparţine persoanei despre care se vorbeşte sau de care această persoană este legată printr-o relaţie de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbeşte; (la m. sg.) soţul persoanei despre care se vorbeşte. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependenţă, o filiaţie, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbeşte. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbeşte. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ♢ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) aşa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbeşte. Durerea sa. [Reg. şi fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus. *sa (= suus, sua).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞA, şei f. 1) Piesă de harnaşament confecţionată din piele, care se fixează pe spinarea calului (sau a altor animale), servind pentru şederea comodă a călăreţului. ♢ A pune ~ua pe cineva a impune cuiva propria voinţă. A se ţine tare în ~ a fi stăpân pe situaţie; a fi sigur de ceva. 2) Scaunul bicicletei sau al motocicletei. 3) Os din spinarea găinii. ♢ ~ua turcească scobitură în osul sfenoid, în care se află glanda hipofiză. 4) Formă de relief reprezentând o depresiune între crestele unui lanţ muntos, servind adesea şi ca trecătoare. [Art. şaua; G.-D. şeii] /<lat. şella
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

conj. 1) (semn al conjunctivului) Să mergem. 2) (introduce mai multe tipuri de propoziţii: subiective, predicative, atributive, completive, finale etc.) Trebuie să plec. Pare să fie om cumsecade. E cazulîncepem lucrul. M-a rugat să-l vizitez. A ieşit să-l întâmpine. 3) (în locuţiuni conjuncţionale) Până să. Numai să. Fără să. /<lat. si
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SĂU1 sa (săi, sále) adj. pos. 1) Care aparţine celui despre care se vorbeşte. Fratele ~. Cartea sa. Lucrurile sale. 2) Care este caracteristic unui anumit lucru sau unei anumite persoane. ♢ La timpul ~ într-o perioadă anumită. [Monosilabic] /<lat. seus sa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SĂU2 sa (săi, sále) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale, înlocuieşte numele obiectului posedat de cel despre care se vorbeşte, precum şi numele posesorului): A rămâne ( sau a fi) pe-a sa a rămâne (sau a fi) aşa cum a propus sau a hotărât cineva. De-ale sale din ceea ce este caracteristic pentru cineva. Ai săi familia, rudele, prietenii persoanei despre care se vorbeşte. /<lat. seus sa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

şa (şéi), s.f. – 1. Piesă de harnaşament. – 2. Curmătură. – 3. Os din spinarea găinii. – 4. (Pl.) Parte a spinării din regiunea lombară. – Var. şea. – Mr., megl. şauă, şao, pl. şali. Lat. sĕlla (Puşcariu 1490; REW 7795), cf. it., prov., cat. sella, fr. selle, sp. silla. Pl. poate fi şi şele, pentru primele trei sensuri; pentru al patrulea, se foloseşte numai şale. Der. şelar, s.m. (persoană care face şi vinde şei), cu suf. -ar (după REW 7796, din lat. sĕllārius); şelărie, s.f. (loc unde se fac şi se vînd şei); şeuaş (var. şăuaş), s.m. (cal înşeuat); înşeua, vb. (a pune şaua pe cal); înşela, vb. (a înşeua; a amăgi; a trăda, a fi infidel; refl., a greşi); înşelătură, s.f. (amăgire, trişare); înşelăşag, s.n. (Mold., amăgire); înşelăciune, s.f. (amăgire, fraudă); îmşelător (var. înşelăcios), adj. (care înşală, amăgitor). Mulţi cercetători fac două cuvinte distincte din înşela „a înşeua” şi înşela „a amăgi” şi-l derivă pe ultimul din sl. mŭšelŭ „cîştig” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 148; Weigand, Jb., XIII, 110; Puşcariu, Dacor., VI, 327-32; DAR); cf. v. bg. mšel „amăgire”; dar trecerea semantică pare explicabilă, căci în rom. numeroşi termeni exprimă ideea de „a înşela” prin cea de „a-şi pune ceva nepotrivit”, cf. potcovi, încălţa, pune ipingeaua, papugiu, potlogar etc. (mai multe ex. la Spitzer, Mitt. Wien, 139; Skok, Archiv. sl. Phil., XXXVII, 83; Spitzer, Dacor., III, 651), şi la fel sb. nasamariti, cu cele două sensuri (Rosetti, III, 99).
(Dicţionarul etimologic român)

conj. – 1. (Înv.) Dacă (funcţie condiţională); să eşti tu (Coresi). – 2. Pentru a (indică finalitatea) unde-i mîţa, să ne vadă? (Alecsandri). – 3. Semn al conjuctivului. – Mr., megl. să, si, istr. se. Lat. sῑ (Puşcariu 1491; Tiktin; V. Grecu, Arhivele Olteniei, IV, 18). Cu al doilea sens, se poate substitui prin ca să. Funcţia condiţională a dispărut în sec. XVII. Cf. săva.
(Dicţionarul etimologic român)

său2 (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. álor săi; f. sg. a sa, pl. ále sále, g.-d. álor sále
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

său1 / al său adj. pr. m. (prietenul său / un prieten al său, al său prieten; prietenului său / unui prieten al său), pl. săi / ai săi (prietenii săi / nişte prieteni ai săi, ai săi prieteni; prietenilor săi / unor prieteni ai săi); f. sa / a sa (prietena sa / o prietenă a sa, a sa prietenă), g.-d. sále / a sále (prietenei sale / unei prietene a sale), pl. sále / ále sále (prietenele sale / nişte prietene ale sale, ale sale prietene; prietenelor sale / unor prietene ale sale)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

şa s. f., art. şáua, g.-d. art. şéii; pl. şei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ca să conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

în loc să loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

care va să zică loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

péntru ca să loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

conjcţ. (în tempo rapid şi s- + cuvânt începător cu vocală: s-adun)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Preasfinţía sa s. f. art. + adj. (sil. mf. -sfin-), g.-d. Preasfinţíei sále; abr. P.S.S.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Luminárea sa s. f. art. + adj., g.-d. art. Luminării sale
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Domnía sa s. f. art. + adj., abr. D-sa, g.-d. Domníei sale, abr. D-sale
(Dicţionar ortografic al limbii române)

său / al său adj. m., pl. săi / ai săi; f. sg. sa / a sa, g.-d. sále / a sále , pl. sále / ale sále (şi -său / -su m. sg., -sa, f. sg., -sii / -sei, g.-d. f. sg. în îmbinări ca frate-său, soră-sii etc.)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

său (precedat de al) pr. m., pl. ai săi, g.-d. álor săi; f. sg. a sa, pl. ale sále, g.-d. álor sále
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŞA s. I. (GEOGR.) curmătură, (reg.) deşilătură. II. v. clitelum.
(Dicţionar de sinonime)

ŞA s. v. greabăn, samar, spate, spinare.
(Dicţionar de sinonime)

conj. de, şi. (Stai ~ mă aştepţi.)
(Dicţionar de sinonime)

SĂU pron., adj. lui. (Calul ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele:

Cuvinte se termină cu literele: