ŞALGẮU, şalgăi, s.m. 1. (Înv.) Lucrător în ocnele de sare. 2. (Reg.) Condamnat la muncă în ocne; ocnaş. – Din magh. sóvágó.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞALGẮ//U ~i m. înv. 1) Muncitor în ocnele de sare. 2) Persoană condamnată la muncă în ocne; ocnaş. /<ung. sóvágó
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
şalgắu (-ắi), s.m. – (Trans., Mold.) Miner care scoate sare. – Var. şaugău, şavgău. Mag. sóvágó (Cihac, II, 528; Drăganu, Lui I. Bianu, Bucureşti 1927, p. 137; Graur, BL, III, 47).
(Dicţionarul etimologic român)
şalgău s. m., art. şalgăul; pl. şalgăi, art. şalgăii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞALGẮ//U ~i m. înv. 1) Muncitor în ocnele de sare. 2) Persoană condamnată la muncă în ocne; ocnaş. /<ung. sóvágó
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
şalgău s. m., art. şalgăul; pl. şalgăi, art. şalgăii
(Dicţionar ortografic al limbii române)