șanț dex - definiţie, sinonime, conjugare
SÂNT, -Ă, sânţi, -te, adj., s.m. şi f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞANŢ, şanţuri, s.n. 1. Săpătură lungă şi îngustă făcută pe ambele părţi ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafeţe de pământ etc. ♢ Expr. (Rar) A se duce la şanţ = a se risipi, a se prăpădi. 2. Tranşee. ♦ (În evul mediu) Fortificaţie de forma unui canal adânc şi lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestătură sau scobitură în formă de şanţ (1), la diferite organe sau piese de maşini, în scoarţa unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞANŢ ~uri n. 1) Săpătură lungă şi îngustă făcută în pământ (şi folosită la scurgerea apei). 2) înv. Canal adânc şi lat (uneori plin cu apă), care încercuia un castel sau o cetate, servind ca mijloc de apărare. 3) Crestătură în formă de canal (pe scoarţa arborilor, pe piei, piese de maşini etc.). 4) Construcţie în formă de canal folosită pe timp de război ca adăpost sau pentru tragerea cu armele; tranşee. /<germ. Schanze, ung. sánc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sînt (-tă), adj. – Sfînt. – Var. sîn, sîm. Mr. sînt. Lat. sanctus (Tiktin; REW 7569), cf. it., sp. san(to), prov., fr. saint, cat. sant, port. sāo. A fost înlocuit în rom. de sl. sfînt; se păstrează aproape exclusiv în comp. ca nume de sfinţi: Simedru (var. Sumedru, Sămetru), din sanctus Demetrius; Sîntilie (var. Sîntilii), din lat. Sanctus Helias; sîntio(a)n, din lat. Sanctus Iohannes; Sîngior(d)z, din lat. Sanctus Georgius; Sîmpietru, din lat. Sanctus Petrus; Sîntoader, din lat. Sanctus Theodorus; Sînvăsii, din lat. Sanctus Basilius; Sî(m)nicoară, din lat. Sanctus Nicolaus; Sîntă-Mărie, din lat. Sancta Maria. Cf. Densusianu, GS, III, 433; Pascu, R. critică, III, 47. – Cf. sînziene,; sîntămărinesc, adj. (varietate de mere), de la Sîntă-Mărie (sec. XVII).
(Dicţionarul etimologic român)

şanţ (şánţuri), s.n. – 1. Tranşee. – 2. Săpătură, groapă, canal. – 3. Rigolă. – 4. Jgheab, crestătură, adîncitură. – 5. (Înv.) Miracol, minune. Germ. Schanze, prin intermediul pol. szánc (Cihac, II, 385; Tiktin), cf. săs. schanz (Borcea 207), mag. sánc (Gáldi, Dict., 96), rus. šanec (Sanzewitsch 209). Semantismul ultimului sens nu este clar şi ar putea să se bazeze pe un cuvînt diferit, cf. totuşi Iordan, BF, VII, 234. Sec. XVII. Der. şenţui (var. şănţui), vb. (a face un şanţ); deşanţ, s.m. (Mold., Trans., ciudăţenie, surpriză); deşenţat (var. deşănţat), adj. (rar, ciudat, curios; ieşit din comun; nepotrivit, dezordonat); şăncăleţ (var. şancălău, şancălos), adj. (Trans., hazliu, nostim); şăncălie, s.f. (Trans., glumă).
(Dicţionarul etimologic român)

sânt adj. m., s. m., pl. sânţi; f. sg. sântă, g.-d. art. sântei, pl. sânte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şanţ s. n., pl. şánţuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sânt, sấntă, sânţi, sấnte, adj., s.m. şi f. (înv. şi pop.) 1. (adj.) sfânt. 2. (s.m. art.) Dumnezeu. 3. (s.m. şi f.) sfânt, mucenic, martir. 4. (la pl.; în forma: simţi) mucenici. 5. (adj.) bisericesc, religios. 6. (adj.) care impune un respect deosebit, veneraţie; intangibil, inviolabil, sacru, sacrosant. 7. (adj.) nevinovat, curat, pur.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

şanţ2, şanţuri, s.n. (reg.) scrumul rămas în pipă după arderea tutunului.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
SÂNT adj. v. bisericesc, ceresc, divin, dumnezeiesc, religios.
(Dicţionar de sinonime)

SÂNT s., adj. v. sfânt.
(Dicţionar de sinonime)

ŞANŢ s. 1. (prin Mold. şi Bucov.) hindichi.(A săpa un ~.) 2. v. tranşee.
(Dicţionar de sinonime)

ŞANŢ s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sa san

Cuvinte se termină cu literele: nt ant