ŞEDEÁ, şed, vb. II. Intranz. 1. A se afla aşezat pe ceva; a sta jos. ♢ Expr. A şedea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător şi îngrijorat; a fi grăbit să plece. A şedea pe comoară = a fi foarte bogat şi zgârcit. 2. A lua loc, a se aşeza. ♦ A se opri din mers aşezându-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau în construcţii negative) A avea astâmpăr, a fi liniştit. Şezi locului ! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situaţie sau poziţie; a nu se mişca din locul sau din poziţia ocupată. ♢ Expr. A şedea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) şedea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A şedea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezenţa sa sau cu prea multe insistenţe. A şedea cu mâinile în sân (sau încrucişate, la brâu, cu braţele încrucişate etc) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A şedea strâmb şi a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu francheţe; a recunoaşte adevărul. 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla aşezat sau depozitat într-un loc. 5. A avea locuinţa, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) şedea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi aşa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situaţie (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupaţie. Şade toată ziua. – Lat. sedere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞEDÉRE, şederi, s.f. 1. Faptul de a şedea. ♦ Lipsă de activitate; lenevie, inactivitate. 2. Popas făcut într-un loc pentru a petrece un anumit timp; timp petrecut într-un loc. 3. (Înv.) Domiciliu, locuinţă. – V. şedea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ŞEDEÁ şed intranz. 1) (despre fiinţe) A fi aşezat (pe ceva); a sta jos. A şedea pe o bancă. ♢ Şezi locului, şezi binişor (sau cuminte)! astâmpără-te! fii cuminte! A şedea la masă a lua masa. 2) A se afla într-o anumită poziţie sau stare. ♢ A şedea la (sau de) vorbă a vorbi. A şedea pe capul cuiva a deranja cu insistenţele, cu durata vizitei etc. A-i şedea cuiva (ceva) la inimă a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de îmbrăcăminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ♢ A şedea cu mâinile în sân a nu face nimic. /<lat. sedere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞEDÉR//E ~i f. 1) v. A ŞEDEA. 2) Interval de timp cât şade cineva undeva. [G.-D. şederii] /v. a şedea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
şedeá (-d, şezút), vb. – 1. A fi aşezat, a ocupa un loc, a sta. – 2. A se aşeza, a lua loc, a se pune. – 3. A se instala, a trăi, a locui. – 4. A sta, a rămîne, a se stabili pentru un timp. – 5. A sta liniştit, a se odihni, a se reface. – 6. A fi inactiv, a sta cu mîinile încrucişate. – 7. A conveni, a se potrivi. – 8. A se aşeza bine sau rău, a se adapta. – Mr. şed, şidzui, şideare; megl. şǒd, şădzui, şăderi, istr. şed, şezut. Lat. sēdēre (Puşcariu 1576; REW 7780), cf. it. sedere, prov. sezer, fr. seoir, cat. seure, sp., port. seer. Deşi este clar diferit de a sta, se confundă vulgar cu el, cf. stai jos (corect şezi), ostenită de lunga şedere în picioare (I. Teodoreanu). Se conjugă şed › (şez), şezi, şade (Mold. şede), să şadă (› să şază). Cf. aşeza, şes. Der. cuşedea, vb. (a conveni, a sta), cu cu- expresiv (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; DAR); şedere, s.f. (oprire, rămînere, rezidenţă); şedinţă, s.f., din fr. séance adaptat la şedea; şezător, adj. (locuitor, rezident); şezătoare, s.f. (petrecere, serată, adunare); şezut, s.n. (rezidenţă, domiciliu; sediu; dos, fund), mr. şidzut. Der. neol. sedentar, adj., din fr. sédentaire; sediment, s.n.; sedimenta, vb., din fr. sédimenter; sediu, s.n., din it. sede, cf. asediu; sesiune, s.f., din lat. sessionem (sec. XIX).
(Dicţionarul etimologic român)
şedeá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şed, 3 sg. şáde, 1 pl. şedém; conj. prez. 3 sg. şi pl. şádă, part. şezút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şedére s. f., g.-d. art. şedérii; pl. şedéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŞEDEÁ vb. 1. a sta. (~ pe o bancă.) 2. v. aşeza. 3. v. poposi. 4. v. locui. 5. v. veni. 6. v. sta.
(Dicţionar de sinonime)
ŞEDÉRE s. 1. v. stat. 2. v. oprire. 3. v. locuire.
(Dicţionar de sinonime)
ŞEDÉRE s. v. adăpost, adunare, aşezare, casă, catismă, cămin, demnitate, domiciliu, inactivitate, inacţiune, inerţie, întrunire, locuinţă, neactivitate, pasivitate, poziţie, rang, reşedinţă, reuniune, sălaş, sediu, şedinţă, treaptă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A şedea ≠ a lucra
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞEDÉRE, şederi, s.f. 1. Faptul de a şedea. ♦ Lipsă de activitate; lenevie, inactivitate. 2. Popas făcut într-un loc pentru a petrece un anumit timp; timp petrecut într-un loc. 3. (Înv.) Domiciliu, locuinţă. – V. şedea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞEDÉR//E ~i f. 1) v. A ŞEDEA. 2) Interval de timp cât şade cineva undeva. [G.-D. şederii] /v. a şedea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
şedeá (-d, şezút), vb. – 1. A fi aşezat, a ocupa un loc, a sta. – 2. A se aşeza, a lua loc, a se pune. – 3. A se instala, a trăi, a locui. – 4. A sta, a rămîne, a se stabili pentru un timp. – 5. A sta liniştit, a se odihni, a se reface. – 6. A fi inactiv, a sta cu mîinile încrucişate. – 7. A conveni, a se potrivi. – 8. A se aşeza bine sau rău, a se adapta. – Mr. şed, şidzui, şideare; megl. şǒd, şădzui, şăderi, istr. şed, şezut. Lat. sēdēre (Puşcariu 1576; REW 7780), cf. it. sedere, prov. sezer, fr. seoir, cat. seure, sp., port. seer. Deşi este clar diferit de a sta, se confundă vulgar cu el, cf. stai jos (corect şezi), ostenită de lunga şedere în picioare (I. Teodoreanu). Se conjugă şed › (şez), şezi, şade (Mold. şede), să şadă (› să şază). Cf. aşeza, şes. Der. cuşedea, vb. (a conveni, a sta), cu cu- expresiv (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; DAR); şedere, s.f. (oprire, rămînere, rezidenţă); şedinţă, s.f., din fr. séance adaptat la şedea; şezător, adj. (locuitor, rezident); şezătoare, s.f. (petrecere, serată, adunare); şezut, s.n. (rezidenţă, domiciliu; sediu; dos, fund), mr. şidzut. Der. neol. sedentar, adj., din fr. sédentaire; sediment, s.n.; sedimenta, vb., din fr. sédimenter; sediu, s.n., din it. sede, cf. asediu; sesiune, s.f., din lat. sessionem (sec. XIX).
(Dicţionarul etimologic român)
şedeá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şed, 3 sg. şáde, 1 pl. şedém; conj. prez. 3 sg. şi pl. şádă, part. şezút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şedére s. f., g.-d. art. şedérii; pl. şedéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŞEDEÁ vb. 1. a sta. (~ pe o bancă.) 2. v. aşeza. 3. v. poposi. 4. v. locui. 5. v. veni. 6. v. sta.
(Dicţionar de sinonime)
ŞEDÉRE s. 1. v. stat. 2. v. oprire. 3. v. locuire.
(Dicţionar de sinonime)
ŞEDÉRE s. v. adăpost, adunare, aşezare, casă, catismă, cămin, demnitate, domiciliu, inactivitate, inacţiune, inerţie, întrunire, locuinţă, neactivitate, pasivitate, poziţie, rang, reşedinţă, reuniune, sălaş, sediu, şedinţă, treaptă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A şedea ≠ a lucra
(Dicţionar de antonime)