șefă dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŞEF, – Ă, şefi, -e, s.m. şi f. 1. Persoană care conduce o organizaţie, o instituţie etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcţie altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ♢ Şef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Şef de lucrări = grad didactic în învăţământul superior ştiinţific şi tehnic, intermediar între cel de asistent şi cel de conferenţiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞEF ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Persoană care se află la conducere; conducător; cap. ~ de policlinică. 2) Persoană aflată într-un post înalt, luată în raport cu altele din subordinea sa; superior. Bucătar-~. Medic-~. /<fr. chef
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

şef (-fi), s.m. – 1. Conducător, cap. – 2. (Arg.) Nene, bade. Fr. chef. – Der. şefie, s.f. (conducere); şefuleasă, s.f. (nevastă de şef; Arg., femeie, fato!), curios der. cu suf. f. -easă, pornind de la forma art. şeful, sau mai probabil cu l expresiv infix; subşef, s.m., după fr. sous-chef.
(Dicţionarul etimologic român)

ŞEF, -Ă s.m. şi f. Persoană care se găseşte în fruntea unei instituţii, a unei organizaţii, a unei armate etc.; conducător, cap, căpetenie. [< fr. chef].
(Dicţionar de neologisme)

ŞEF, -Ă s. m. f. 1. persoană care conduce un colectiv, o instituţie, o organizaţie, un compartiment de muncă etc.; conducător (II). o ~ de orchestră = dirijor. 2. ~ de lucrări = grad didactic în învăţământul superior, între asistent şi conferenţiar. (< fr. chef)
(Marele dicţionar de neologisme)

caraliu-şef s.m. sg. ministru de interne. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

bucătar-şef s.m. sg. (tox.) şeful unui laborator clandestin de preparare a drogurilor. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

ceasu’, şefu! expr. (adol.) (la fotbal) ai atins mingea cu mâna!; ai făcut henţ! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

redáctor-şef s. m., pl. redáctori-şefi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

redáctor-şef adjúnct s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şef s. m., pl. şefi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şéfă s. f., g.-d. art. şéfei; pl. şéfe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care opreşte ieşirea căldurii după ce s-a stins focul.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
ŞEF s. 1. v. superior. 2. v. conducător. 3. v. conducător. 4. (MUZ.) şef de orchestră = dirijor. 5. (MIL.) cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, (înv. şi reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povăţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oştirii.) 6. v. conducător.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: se sef

Cuvinte se termină cu literele: fa efa