șerpi dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŞÁRPE, şerpi, s.m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase şi neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mişcări ondulatorii; (şi la sg.) reptilă din acest ordin. ♢ Şarpe de casă = specie de şarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăieşte mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Şarpe de alun = şarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăieşte la noi prin pădurile de alun şi prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Şarpe cu clopoţei = specie de şarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoşi care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Şarpe cu ochelari = cobră. ♢ Expr. (A ţipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de şarpe = (a ţipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de şarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca muşcat de şarpe = a se înfuria, a-şi ieşi din fire. A încălzi (sau a creşte) şarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste şi bunăvoinţă unui om nerecunoscător. A-l muşca pe cineva şarpele de inimă. se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l muşca (pe cineva) şarpele invidiei (ori al vanităţii) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca şarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: şérpe s.m.] – Lat.pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞÉRPE s.m. v. şarpe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞÁRPE şerpi m. 1) la pl. Ordin de reptile cu corpul lung, cilindric, foarte flexibil, lipsit de picioare. 2) Reptilă din acest ordin. ♢ A se zvârcoli ca în gură de ~ a nu-şi găsi locul de durere, de spaimă sau de nerăbdare. A călca ~le pe coadă a deranja foarte tare pe cineva. A încălzi un ~ la sân a ocroti un om nerecunoscător. A sări ca muşcat de ~ a fi cuprins brusc de mânie. ~-de-casă specie de şarpe neveninos, care trăieşte în apropierea caselor. ~ cu clopoţei specie de şarpe veninos, a cărui coadă este acoperită cu solzi care produc un sunet caracteristic; crotal. ~ cu ochelari specie de şarpe veninos, cu gâtul plat, pe care se disting pete de forma unor ochelari; cobră. 3) fig. Om făţarnic; ipocrit. /<lat. serpens
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

şárpe (şérpi), s.m. – Reptilă tîrîtoare cu corpul cilindric. – Var. Mold. şerpe. Mr. şarpe, megl. şarpi, istr. şǫrpe. Lat. sĕrpes în loc de sĕrpens (Diez, I, 380; Puşcariu 1527; REW 7855), cf. it., port. serpe. – Der. şerpoaică (var. şerpoaie), s.f. (femela şarpelui; harpie, femeie perfică); şerpamă, s.f. (Banat, mulţime de şerpi); şerpar, s.m. (anghilă, Cobitis fossilis; varietate de acvilă, Circaetus gallicus); şerpar, s.n. (brîu lat de piele); şerpesc, adj. (de şarpe); şerpeşte, adv. (ca şerpii); şerpiu, adj. (de şarpe); şerpînţă, s.f. (genţiană, Gentiana cruciata); pe care Puşcariu 1583 şi REW 7856 îl derivă de la un lat. *sĕrpentia; şerpariţă, s.f. (plantă, Polygala vulgaris); şerpos, adj. (de şarpe); şerpui, vb. (a merge ca şarpele); şerpuitor, adj. (care şerpuieşte); şerpuitură, s.f. (sinuozitate). – Der. neol. serpentin, adj.; serpentină, s.f., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)

límba-şárpelui (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pălăría-şárpelui s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şárpe-orb (miriapod) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şárpe-de-ápă (peşte) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şárpe s. m., pl. şerpi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cápul-şárpelui (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şerpí, pers. 3 sg. şerpéşte, vb. IV. (înv.) a şerpui.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
FLOAREA-ŞÁRPELUI s. v. mama-pădurii.
(Dicţionar de sinonime)

COADĂ-DE-ŞÁRPE s. v. belemnit.
(Dicţionar de sinonime)

OCHIUL-ŞÁRPELUI s. v. miozotis, nu-mă-uita, ochii-păsăruicii.
(Dicţionar de sinonime)

LIMBA-ŞÁRPELUI s. v. pătlagină, stupitul-cucului.
(Dicţionar de sinonime)

PĂLĂRIA-ŞÁRPELUI s. v. burete-pestriţ, burete-şerpesc.
(Dicţionar de sinonime)

ŞÁRPE s. 1. (ZOOL.) ofidian, (reg.) gândac, peşte, (înv.) zmeu. 2. (ZOOL.) şarpe-cu-clopoţei (Crotalus horridus) = crotal, (înv.) şarpe-sunător; şarpe-cu-ochelari (Naja naja) = cobră, (rar) naja. 3. (ENTOM.) şarpe-orb (Iulus terrestris) = iulus. 4. (ASTRON.; art.) (reg.) calea-rătăciţilor.
(Dicţionar de sinonime)

ŞÁRPE s. v. balaur, membru, penis, serpentină, ţipar.
(Dicţionar de sinonime)

ŞARPE-DE-STÍCLĂ s. v. năpârcă.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-ŞÁRPELUI s. v. broscăriţă, ferigă, mama-pădurii, palma-maicii-domnului, răculeţ.
(Dicţionar de sinonime)

RĂDĂCINA-ŞÁRPELUI s. v. răculeţ.
(Dicţionar de sinonime)

CĂCIULA-ŞÉRPELUI s. v. popenchi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: se ser serp

Cuvinte se termină cu literele: pi rpi erpi