și dex - definiţie, sinonime, conjugare
SÍNE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile şi numerele; uneori întărit prin „însuşi”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau înv. „pre”, având funcţie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepoziţii, are funcţie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanţial) Păstrează totul pentru sine însăşi. ♢ Expr. De la sine = fără ajutorul sau intervenţia cuiva, prin propriile forţe; din proprie iniţiativă. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conştiinţă, în gând. – Lat. se (după mine, tine).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SI s.m. invar. Treapta a şaptea din gama majoră tip; sunetul şi nota corespunzătoare. – Din it. si.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părţii de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. şi verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, aşa a şi făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă şi Neacşa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu păţeşti şi tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradaţia) O cameră şi mai mare. ♢ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Şi mai şi = mai grozav, mai straşnic. 4. (În propoziţii negative) Nici. Însă şi de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi şi spuse. 2. Deja. Masa se şi pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părţi de acelaşi fel ale unei propoziţii) Este voinic şi tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relaţia operaţiei matematice a adunării) Plus. Doi şi cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiţie a numeralelor de la douăzeci şi unu până la nouăzeci şi nouă) Şaizeci şi opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei şi paisprezece. ♦ (Indică adăugarea unei cantităţi) Plus. Unu şi jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondenţă sau o echivalenţă) Binele şi răul. 4. (Aşezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidenţă) A adus şi vin, şi mâncare, şi cărţi. ♦ (În repetiţii, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul şi vorbeşte şi vorbeşte. 5. (Leagă două propoziţii de acelaşi fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide uşa şi intră. 6. (Accentuat, în corelaţie cu sine însuşi) Atât..., cât...; nu numai..., ci şi... Are în mână şi pâinea, şi cuţitul. 7. (În stilul epic şi popular, mai ales în povestire, se aşază la începutul frazei, indicând continuitatea desfăşurării faptelor) Şi a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuinţat înaintea unei propoziţii interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Şi ce vrei să faci acum? ♢ Expr. Ei şi? = ce-mi pasă? ce importanţă are? (Întrebuinţat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în uşă... – Şi? – Mă duc să deschid. (Precedat de adv. „ca” are funcţie comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca şi la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca şi sfârşită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se şi nu pricepe nimic. 3. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă şi nu o lua în serios. – Lat. sic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SI m. invar. 1) Treapta a şaptea din gama majoră-tip. 2) Nota şi sunetul corespunzător. /<it., fr. si
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŞI1 conj. 1. (cu funcţie coordonătoare) 1) (exprimă un raport copulativ) Eu şi tu. E şi frumos şi deştept.Ei şi? ce-mi pasă mie? Ce importanţă are? 2) (exprimă un raport aditiv sau asociativ, formând numerale cardinale, numerale zecimale etc.) Treizeci şi patru. Cinci întregi şi două zecimi.Şi cu plus. 3) (exprimă un raport adversativ) Dar; iar; însă. Îl aude şi nu-l vede. 4) (exprimă un raport concluziv) Deci; prin urmare; de aceea. Am spus că fac şi voi face. 5) (stabileşte legătura cu cele spuse anterior, mai ales, la începutul unei propoziţii interogative) Şi unde ai mai auzit aceasta? 2. (cu funcţie subordonatoare) pop. (exprimă un raport concesiv) Deşi; cu toate că; măcar că. Şi a ştiut dar n-a spus. /<lat. sic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŞI2 adv. De acum. S-a şi dus. Se şi arată în prag. /<lat. sic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

síne pron. – El însuşi. Lat. se, modelat ca mine, tine, pentru a evita prezenţa unui cuvînt monosilabic în poziţie tonică, cf. lat. sese, sp. consigo. Se foloseşte ca mine (pron. pers. de persoana a-III-a, la cazurile prepoziţionale; înv., acuzativ fără prep.); dar a ajuns să însemne „cuget lăuntric”, sens cu care se foloseşte ca s.: în sinea luiîn sine „înlăuntrul său”, în sinea mea „pentru mine” etc.; şi, de asemeni, cu posesivul enclitic în sine-mi, în sine-ţi, în sineşi. În sec. XIX s-a folosit pentru a traduce pref. auto-; sineiubire (egoism); sinestătător (autonom) etc. Dintre aceste formaţii s-au păstrat în limbă numai sinucidere şi sinucigaş.
(Dicţionarul etimologic român)

şi adv. – 1. La fel, tot aşa. – 2. Chiar, în plus, însă. – Şi mai.Şi mai şi.3. Deja, îndată. – 4. (Conj.) Plus, cu. – Mr., megl., istr. şi. Lat. sῑc (Puşcariu 1588; REW 7892), cf. it., prov., cat., sp. si, port. sim. Înv. folosit şi enclitic pentru a întări pron. sau adv., cf. atunceşi, acelaşi, totuşi etc. (Tiktin).
(Dicţionarul etimologic român)

SI s.m. invar. (Muz.) Treapta a şaptea din gama majoră tip; sunetul şi nota corespunzătoare. [< it. si].
(Dicţionar de neologisme)

SI s. m. inv. (muz.) treapta a şaptea a gamei diatonice; sunetul şi nota corespunzătoare. (< it. si)
(Marele dicţionar de neologisme)

ŞI2 pron. refl. v. îşi.
(Alte dicţionare)

ca şi cum loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. şi pl. de síne stătătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iárba-dátului-şi-a-fáptului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

punct şi vírgulă s. n., art. púnctul şi vírgula (sil. punc-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

douăzéci şi únulea (precedat de al) num. m., f. a douăzéci şi úna
(Dicţionar ortografic al limbii române)

douăzéci şi únu num. m., f. douăzéci şi úna
(Dicţionar ortografic al limbii române)

síne pr. ac. acc., neacc. se, se- (se-aduce), -se (ducându-se), s- (s-a dus), -s- (dusu-s-a)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ca şi când loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

si s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şi conjcţ., adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŞI conj., adv. 1. conj. (coordonator copulativ) (înv.) i. (E tânăr ~ frumos.) 2. conj. (completiv) de, să. (Stai ~ mă aşteaptă.) 3. conj. (adversativ şi restrictiv) că. (Să care bărbatul cu carul şi femeia cu poala, ~ tot se isprăveşte.) 4. adv. (înv. şi reg.) încă. (După ce că e urâtă, o mai cheamă ~ Muşata.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele:

Cuvinte se termină cu literele: