șiță dex - definiţie, sinonime, conjugare
SÍTĂ, site, s.f. Ţesătură de fire metalice sau textile ori tablă perforată, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsă pe un cadru şi folosită la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodărie format dintr-o ţesătură de fire metalice sau textile fixată într-un cadru circular de lemn sau de metal şi care serveşte la cernut făină, mălai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ♢ Expr. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt şi des. A vedea (sau a zări) ca prin sită = a vedea neclar, înceţoşat, ca printr-o pânză. A trece (pe cineva sau ceva) prin sită = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amănuntul şi în mod critic. ♦ Os cu sită = bucată de os de vită cu aspect poros. ♦ Pânză deasă de sârmă, aşezată ca protecţie la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manşon făcut dintr-o ţesătură de bumbac impregnată cu o soluţie chimică, care se aplică deasupra flăcării la lămpile cu gaz aerian, pentru a obţine o lumină mai vie. ♦ Grilă (la lămpile de radio). 3. (În sintagma) Sită fotografică = dispozitiv optic format dintr-o combinaţie de linii sau de puncte trasate pe o placă de sticlă şi care se aşază în faţa peliculei sau a plăcii fotografice pentru divizarea imaginii. – Din sl. sito.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞÍŢĂ, şiţe, s.f. Bucată subţire de lemn asemănătoare cu şindrila, dar mai scurtă decât aceasta, folosită pentru căptuşirea şi acoperirea caselor ţărăneşti, a cabanelor etc.; p. ext. şindrilă. – Din scr. štica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SÍT//Ă ~e f. 1) Unealtă de cernut formată dintr-o reţea de fire (metalice sau textile) ori dintr-o tablă perforată şi fixată într-un cadru (de obicei circular). ♢ A ploua ca prin ~ a ploua mărunt şi des; a bura. A vedea (sau a zări) ca prin ~ a vedea neclar, ca prin ceaţă. A trece (pe cineva sau ceva) prin ~ a examina amănunţit şi în mod critic (pe cineva sau ceva). ~a nouă şade-n cui ceea ce este nou este preţuit într-un mod deosebit. 2) rar Reţea de sârmă (sau de alt material) cu ochiuri mărunte, pusă la ferestre. /<sl. sito
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŞÍŢ//Ă ~e f. Bucată de lemn, asemănătoare cu şindrila, folosită pentru acoperitul caselor ţărăneşti. /<sb. štica, bulg. štiţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sítă (-te), s.f. – Ciur, dîrmon. – Mr. sită. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) sito (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 345; Meyer, Neugr. St., II, 58; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Conev 64), cf. ngr. σίτα, calabr. sita. – Der. sitar, s.m. (meseriaş care face site), cf. sb., cr., slov. sitar; sitişcă, s.f. (strecurătoare).
(Dicţionarul etimologic român)

şíţă (-ţe), s.f. – Un fel de şindrilă folosită la acoperitul caselor. – Var. Trans. şisă. Sb., cr. štica (Cihac, II, 389; Conev 85). – Der. şiţui, vb. (a acoperi cu şiţă); şiţar, s.m. (Trans., şindrilar).
(Dicţionarul etimologic român)

a avea plămânii făcuţi sită expr. (deţ., înv.) a fi bolnav de tuberculoză (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

sítă s. f., pl. síte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

síta-zânelor s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şíţă s. f., g.-d. art. şíţei; pl. şíţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şíţă1, şíţe, s.f. (reg.) 1. şindrilă lungă (scândură de brad sau de fag îngustă şi subţire). 2. (în forma: şisă) fuscel (la războiul de ţesut), vergea, joardă. 3. (în forma: şisă) tindeche (la războiul de ţesut).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

şíţă2, s.f. (reg.) numele unei plante asemănătoare cu rogozul.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
SITA-ZÂNELOR s. v. ciulin, ghimpe, scai, scaiete, turtă.
(Dicţionar de sinonime)

SÍTĂ s. 1. (prin Transilv.) scuturătoare. (~ pentru cernerea unui material granular.) 2. ciur. (Trece prin ea ca prin ~.) 3. (ELECTRONICĂ) grătar, grilă. (~ la o poliodă.) 4. (FOTO) sită fotografică = raster.
(Dicţionar de sinonime)

SÍTĂ s. v. strecurătoare.
(Dicţionar de sinonime)

ŞÍŢĂ s. (Mold., Bucov. şi Maram.) draniţă. (Casă acoperită cu ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: si sit

Cuvinte se termină cu literele: ta ita