șir dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŞIR, şiruri, s.n. 1. Grup, mulţime de fiinţe sau de lucruri dispuse în succesiune, desfăşurate în linie (dreaptă); rând, şirag (1). ♢ Loc. adv. şi adj. În şir = în rând unul după altul. ♦ Şirag (2). ♦ (Înv.) Rând scris sau tipărit. ♦ Lanţ de munţi; masiv muntos. ♦ Dâră formată de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unităţi de timp etc. Şir de întâmplări. ♢ Loc. adj. şi adv. În şir = pe rând, succesiv, neîntrerupt, necontenit. 3. Desfăşurare continuă şi regulată, înlănţuire logică a ideilor, a faptelor într-o expunere, într-o relatare; fir. ♢ Loc. adj. şi adv. Fără şir = lipsit de legătură logică, incoerent. 4. (Mat.) Mulţime infinită, ordonată, ale cărei elemente pot fi puse în corespondenţă cu mulţimea numerelor naturale. – Refăcut după şire (pl. lui şiră).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SIR s.m. sg. 1. Titlu care precedă, în Anglia, prenumele cavalerilor şi al baronilor; persoană având acest titlu. 2. Termen de adresare corespunzător lui „domnule”. – Cuv. engl.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞIR ~uri n. 1) Grup de obiecte sau de fiinţe aranjate unele lângă altele în linie; rând. ♢ În ~ în rând. ~uri-~uri unii după alţii. A se ţine ~ a urma unul după altul. 2) Serie de cuvinte care formează o linie orizontală într-un text; rând. 3) Succesiune de elemente omogene; rând; serie. ~ de munţi. ~ de case. 4) Înlănţuire logică a faptelor sau a ideilor într-o relatare. ♢ Fără ~ fără nici o legătură logică. /<lat. sira
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

şir (-ruri), s.n. – 1. Linie, rînd, şirag. – 2. Funie, cunună. – 3. Serie, succesiune. – 4. Înşiruire, pomelnic. – 5. Mulţime, cantitate. – 6. Linie, rînd de cuvinte. – 7. Legătură. Creaţie expresivă, care vrea să reprezinte ideea de „şiroi”, cf. sp. chorro, şi de asemeni „ciur, şur, ţîr”. Dubla idee semantică există şi în sp. chorro „cădere de apă” şi „serie de obiecte identice”. Celelalte explicaţii nu sînt suficiente: din lat. series (Philippide, Principii, 148), fonetic greu de admis din ngr. σειρά „şir” (Densusianu, Hlr., 374, 376); din mag. sor (Tiktin; Gáldi, Dict., 96); din series prin intermediul lui a înşira (Pascu, Suf., 265); în legătură cu bg. šir „lăţime”, sb. širom „îngrămădit” (Candrea); din tc. syra (Lokotsch 1961). Der. şină, s.f. (stivă de paie de formă lunguiaţă; coloană vertebrală), al cărui ultim sens se foloseşte în Munt. şi Mold. (ALR, I, 40; după Diculescu, Elementele, 477, din gr. σεïρα); şirag (var. şireag), s.n. (linie, rînd; şir format de soldaţii din linia întîi; funie, cunună), cu suf. -eag (după Cihac, II, 528 şi Gáldi, Dict., 97, din germ. Schar, prin intermediul mag. sereg „linie”, a cărui der. pare puţin probabilă); înşira, vb. (a alinia, a aşeza în ordine, a forma; a pune în rînd; a face şirag; înv., a compune; înv., a agăţa, a prinde; refl., a se întinde, a se continua; refl., a se înscrie, a se înrola), pe care Procopovici, Dacor., V, 390-5, îl deriva din lat. inserĕre; înşirui, vb. (a alinia, a forma; a pune în ordine; a face şirag; refl., a se continua, a se multiplica); deşira, vb. (a descompune; a desface, a destrăma); deşirat, adj. (de o înălţime ieşită din comun); şirui (var. şiroi), vb. (a curge şiroi; a ordona, a alinia), care s-ar explica prin sl. struiti, strują „a topi” (Cihac, II, 388), prin sl. poroi (Conev 38), printr-un sl. *sŭrojŭ (Skok, ZRPh., LIV, 465) sau prin mag. sirni „a plînge” (Puşcariu, Dacor., VII, 118; Candrea); şurui (var. şir(l)oi, şuroi, şurlui, şir(l)ui), vb. (a curge şiroi), cf. ţurlui, ţîrlîi (după Cihac, II, 529 şi Puşcariu, Dacor., VII, 118, din mag. surolni); şiroi (var. şuroi, şirloi, şirlău), s.n. (şuvoi), care s-a explicat prin rivuscēllus (Creţu 327) sau prin şivoi contaminat cu pîraie (Candrea); şiringă (var. şirincă, şurincă), s.f. (fîşie de pînză alungită, bandă; bucată de teren), pentru care, la sensul al doilea, cf. funie, sfoară (după Byhan 335 din sl. *seręgŭ; după Tiktin şi Candrea, din rut. šyrynka, care ar putea tot aşa de bine proveni din rom.). Mag. sereg, sb., cr., slov., rut. šereg, pol. szeręg, rus. šerenga „rînd de soldaţi” se consideră ca reprezentant din v. germ. scara › germ. Schar, cf. it. schiera (Miklosich, Fremdw., 129; Cihac, II, 628). Cum această der. pare dificilă fonetic, este mai probabil că provin din rom. şirag, în sens militar; este ştiut că armata romînă a avut în vechime mulţi mercenari mai ales slavi.
(Dicţionarul etimologic român)

SIR s.m. Titlu dat nobililor în Anglia. ♦ Termen de adresare corespunzător lui „domnule”. [Pron. sör. / < engl. sir].
(Dicţionar de neologisme)

SIR [SÖR] s. m. titlu dat nobililor în Anglia. ♢ (termen de adresare) domnule! (< engl. sir)
(Marele dicţionar de neologisme)

şir s. n., pl. şíruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sir s. m. invar. [pron. engl. sör]
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŞIR s. 1. v. rând. 2. v. şirag. 3. succesiune, (fig.) lanţ. (Un ~ de case.) 4. v. convoi. 5. rând, şirag, (reg.) ord, şar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 6. (GEOGR.) brâu, lanţ, şirag. (~ul Carpaţilor.) 7. înşirare, înşiruire, serie, succesiune. (Un lung ~ de raţionamente.) 8. (FIZ., CHIM.) şirul lui Volta = serie electrochimică. 9. succesiune, şirag, (Munt.) şiretenie. (Un ~ de evenimente.) 10. grămadă, mulţime, (fam.) cârd. (A trecut un ~ de ani de când nu ne-am văzut.) 11. coerenţă, logică, noimă, sens. (Vorbeşte fără ~.)
(Dicţionar de sinonime)

ŞIR s. v. rând.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: si

Cuvinte se termină cu literele: ir