ștab dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŞTAB (1) ştaburi, s.n., (2, 3) ştabi, s.m. 1. S.n. (Înv.) Stat-major. 2. S.m. (Înv.) Ofiţer care făcea parte dintr-un ştab (1); p. ext. ofiţer superior. ♢ Ştab-ofiţer = ofiţer de stat-major. 3. S.m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; şef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞTAB1 ~uri n. Organ de conducere a forţelor armate; stat-major. /<germ. Stab, rus. štab
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŞTAB2 ~i m. fam. Persoană care face parte din conducerea unei instituţii, organizaţii etc.; conducător; şef. /<germ. Stab, rus. štab
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ştab (-buri), s.n. – 1. (Înv.) Stat Major. – 2. (S.m.) Ofiţer din Statul Major. Germ. Stab, prin intermediul rus. štab (Candrea). Este dubletul lui şteap, s.m. (spin, mărăcine), prin intermediul săs. stap (Drăganu, Dacor., III, 709; cf. Graur, BL, III, 43), cf. sb. štap, rus. štepa (în Munt., mai curînd în forma ştep).
(Dicţionarul etimologic român)

ŞTAB s. m. (fam.) persoană de vază pe plan social; şef, conducător. (< germ. Stab)
(Marele dicţionar de neologisme)

ştab-ofiţér s. m., pl. ştab-ofiţéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ştab (ofiţer superior, şef) s. m., pl. ştabi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ştab (stat-major) s. n., pl. ştáburi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ştab s.n. (reg.) rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
ŞTAB s. (fam.) mahăr. (E mare ~ la noi.)
(Dicţionar de sinonime)

ŞTAB s. v. conducător, stat-major, şef.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st sta

Cuvinte se termină cu literele: ab tab