știre dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŞTI, ştiu, vb. IV. I. 1. Tranz şi intranz. (Folosit şi absol.) A avea cunoştinţă (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaşte. ♢ Loc. adv. Pe ştiute = în cunoştinţă de cauză. Pe neştiute = a) fără să-şi dea seama; b) în ascuns, pe furiş, tiptil. ♢ Expr. (Tranz., absol.) Nu ştiu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Ştiu eu (sau ştii tu etc.) ce ştiu (sau ştii etc.) sau las\' că ştiu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaşte bine o situaţie şi că nu poate fi indus în eroare. Ştii ce? sau ştii ceva?, ştii una? = fii atent la ce-ţi spun, ascultă ceea ce am să-ţi spun. (Numai) Dumnezeu ştie sau ştie Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmaţie sau o negaţie. Dumnezeu (mai) ştie sau dracul (mai) ştie, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputinţa de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranţă. (Intranz.) A-i şti (cuiva) de urmă = a şti unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) ştiu = după informaţiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunoştinţă de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaşte pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaşte pe sine, a avea cunoştinţă că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaşte unul pe altul; a avea legături de prietenie. 4. Intranz. A ţine seamă de ceva, a lua în consideraţie; a avea teamă sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaşte pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranz. 1. A poseda cunoştinţe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o ştiinţă, o artă etc. ♢ Expr. A şti carte = a şti să scrie şi să citească; p. ext. a avea cunoştinţe temeinice într-un domeniu, a fi învăţat. A şti pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greşeală. ♦ A vorbi şi a înţelege o anumită limbă. ♦ A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare. ♢ Expr. A nu (mai) şti ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nici o soluţie pentru a ieşi dintr-o încurcătură. A nu mai şti ce să facă de... = a fi copleşit de... A nu şti de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (Absol.) Ştiu eu? exprimă o îndoială, o nesiguranţă, o şovăire. 2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotărât să facă ceva. ♢ Expr. A nu şti ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a şovăi. 3. A ţine minte, a-şi aminti. 4. A-şi da seama, a înţelege, a pricepe. ♢ Expr. A nu (prea) şti multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai ştii sau mai ştiu (şi) eu, mai ştii păcatul, de unde ştii!? = se prea poate, nu poţi fi sigur că nu e aşa. Nu ştiu cum = în mod inexplicabil. A fi nu ştiu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu ştiu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... (Substantivat) Un nu ştiu cum sau un nu ştiu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu şti de glumă = a fi supărăcios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a bănui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ♢ Expr. Să ştiu (bine) că... sau de-aş şti că... = chiar dacă... ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞTÍRE, ştiri, s.f. 1. Veste, informaţie; noutate. ♢ Expr. A şti de ştirea (cuiva) sau a-i şti (cuiva de) ştire = a avea veşti despre cineva, a şti unde se află, ce face cineva. ♦ (Concr.) Document; sursă de informaţie. 2. Cunoaştere, cunoştinţă. ♢ Loc. adv. cu (sau fără) ştirea cuiva = cu (sau fără) ştiinţa cuiva; p. ext. cu (sau fără) învoirea, încuviinţarea cuiva. În ştirea cuiva = în grija sau în paza cuiva. A da (cuiva) de ştire = a vesti, a anunţa. – V. şti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ŞTI ştiu 1. tranz. 1) (aspecte ale vieţii materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienţei sau a studiului; a cunoaşte. ~ obiceiurile. *~ carte a) a şti să scrie şi să citească; b) a poseda cunoştinţe temeinice; a fi erudit. ~ pe din afară a cunoaşte foarte bine. ~ pe de rost a putea reproduce din memorie. 2) (informaţii curente) A deţine, aflând de la cineva sau de undeva. ~ vestea. *Pe cât (sau după cât) ştiu potrivit informaţiilor de care dispun. A nu ~ nici cu spatele a nu bănui nimic. 3) (persoane) A cunoaşte din diferite puncte de vedere. Îl ştiu din tinereţe. 4) (meserii, acţiuni etc.) A stăpâni, având deprinderi practice. ~ cizmăria. 5) (urmat de o propoziţie completivă) A pătrunde cu mintea; a înţelege; a cunoaşte; a pricepe. *Nu ştiu cum inexplicabil; ciudat. Nu ştiu cine cineva. Nu ştiu ce ceva. Mai ştii (păcatul) tot ce e posibil; nu este exclus. A-i fi (cuiva) nu ştiu cum se spune, când cineva se simte stânjenit. 6) (fapte sau evenimente viitoare) A întrevedea prin deducţie. Ştiu ce mă aşteaptă. 2. intranz. (urmat de un complement cu prepoziţia de) 1) A deţine informaţii curente. ~ de sosirea lui. *A (nu)-i ~ cuiva de urmă a (nu) fi informat despre aflarea cuiva undeva. A nu-i mai ~ (cuiva nici) de nume a) a nu avea nici o informaţie despre cineva; b) a da pe cineva uitării. A (nu) ~ de glumă a (nu) avea simţul umorului. A (nu) ~ de frică a (nu) se teme. A (nu) ~ de frica cuiva a (nu) da ascultare cuiva. 2) A ţine seamă (de ceva sau de cineva). ~ de lege. /
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ŞTI ne ştim intranz. A deţine informaţii unul despre altul; a fi cunoscut; a se cunoaşte. Se ştiu din copilărie. /<lat. scire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŞTÍR//E ~i f. 1) Informaţie care devine cunoscută de cineva; mesaj; noutate; veste. Ultimele ~i.A da de ~ a comunica; a anunţa. A şti de ~ea cuiva (sau a-i şti (cuiva) de ~) a avea veşti despre cineva. 2) Posedare de informaţii; cunoaştere. ♢ Cu (sau fără) ~ea cuiva cu (sau fără) aprobarea sau învoirea cuiva. În ~ea cuiva în grija cuiva. /v. a şti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŞTÍRĂ, ştire, adj. f. (Înv. şi reg.; despre animale, rar despre femei) Stearpă. – Comp. alb. shtierë.
(Dicţionarul limbii române moderne)

şti (-íu, -iút), vb. – A avea cunoştinţă, a cunoaşte. – Mr. ştiu, ştiut, ştire, megl. ştiu, ştiri, istr. ştiwu. Lat. scῑre (Diez, I, 365; Puşcariu 1648; REW 7722), cf. logud. iskire (Wagner 112) şi ştiinţă. – Der. ştire, s.f. (ştiinţă, cunoştinţă: notiţă, aviz; cunoaştere, preocupare); ştirici, vb. (a căuta, a cerceta, a iscodi; a comunica, a face să se ştie) în Trans. şi Banat de la ştire cu suf. expresiv; ştiut, adj. (cunoscut; faimos; expert, experimentat); neştiut, adj. (ignorant); ştiutor, adj. (care ştie); neştiutor, adj. (ignorant); atotştiutor, adj. (care le ştie pe toate); ştiutură, s.f. (cunoaştere), înv.; neştire, s.f. (inconştienţă). Expresia nu ştiu, cînd nu poartă accent stilistic se abreviază de regulă nuş’, cel puţin în Munt., nuş cu cenu ştiu cu cine. De aici nişte, pron. indef. (unii, unele, anumiţi, anumite, cîţiva, cîteva) în loc de nuş’ce, REW 5899; neştine (var. neşcine, nuşcine), pron. indef. (oarecare); nescit (var. neschit), adv. (ceva); niscai (var. niscaiva, nescai, nescare, niscare), pron. indef. (ceva, unii). Toate aceste comp., sau cel puţin unele dintre ele ar putea conduce direct la lat., respectiv la nescio quid, nescio quem, nescio quantum, nescio qualem; dar această ipoteză poate nu este necesară.
(Dicţionarul etimologic român)

ştíră adj. f. – Stearpă. Gr. sau mgr. στεïρα (Philippide, II, 736; Diculescu, Elementele, 443; Rosetti, II, 123; Candrea), cf. alb. štiërrë, bg. štir, sb. štirka. Der. din lat. sterilis (Tiktin) pare mai puţin probabilă, înv., azi în Mold. Cf. Drăganu, Romînii în veac. IX-XIV, 90 şi Tamás, Arch. Eur. Centro-Orient., II, 269. Se consideră de obicei drept împrumut din alb., datorită rezultatului, anormal în rom. sş; dar este mai probabil un intermediar sl. sau o contaminare cu ştir, cf. ştiri „a usca”.
(Dicţionarul etimologic român)

nu-ştiu-cé s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şti vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ştiu, 2 sg. ştii, 3 sg. ştie, imperf. 3 sg. ştiá, perf. s. 1 sg. ştiúi, 3 sg. ştiú, 3 pl. ştiúră; ger. ştiínd; part. ştiút
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ştíre s. f., g.-d. art. ştírii; (informaţii) pl. ştiri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŞTI vb. 1. a afla, a auzi, (înv. şi pop.) a oblici. (Să ~ cu toţii ce-ai făcut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaşte. 4. a cunoaşte, a poseda, a stăpâni. (~ trei limbi străine.) 5. a cunoaşte, a înţelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a găsi, a poseda. (~ eu soluţia problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaşte, (astăzi rar) a pricepe. (Nu ~ încă secretul?) 9. a (se) cunoaşte. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaşte. 11. v. bănui. 12. a-şi aminti. (~ cum erai acum doi ani?)
(Dicţionar de sinonime)

ŞTÍRE s. 1. veste, (rar) semn, (înv.) cuvânt, glas, havadiş, pliroforie, ştafetă, (turcism înv.) mujdea. (Aşteaptă cu nerăbdare o ~ de la el.) 2. mesaj, veste, (înv.) solie. (I-a transmis următoarea ~ ...) 3. comunicare, informaţie, înştiinţare, veste. (A primit o ~ de mare importanţă.) 4. cunoştinţă, informaţie, veste, (prin Transilv.) hir, (înv.) mărturie, pliroforie, ştiinţă. (Ai vreo ~ despre el?)
(Dicţionar de sinonime)

ŞTÍRE s. v. cunoaştere.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st sti stir

Cuvinte se termină cu literele: re ire tire