țârâi dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) târî. ♢ Compus: (fam.) târâie-brâu s.m. = om care îşi pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. t â r î.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢÂRÂÍ1, ţârâiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cârpi, a ţese (ciorapi). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢÂRÂÍ2, ţấrâi, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puţin, cu intermitenţă (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte şi despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuţite, scurte şi repetate; a ţâţâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibraţii scurte şi tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanţi) a cânta în acest mod. [Var.: ţârcâí vb. IV] – Ţâr1 + suf. -âi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mişca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mişcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mişcându-şi picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TÂRÂÍ târâi tranz. v. A TÂRÎ.A-şi ~ bătrâneţile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TÂRÂÍ mă tấrâi intranz. v. A SE TÂRÎ. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ŢÂRÂÍ1 pers.3 ţârâie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apă) A curge picătură cu picătură, producând un zgomot caracteristic. 2) A ploua mărunt şi des; a ţârţâra. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte şi ascuţite, caracteristice speciei; a face „ţârrr-ţârrr”; a sfârâi. 4) rar v. a ŢÂRLÂI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbârnâi. 2. tranz. A face să cadă o picătură sau să curgă puţin câte puţin; a da drumul cu încetul. /ţâr + suf. ~îi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ŢÂRÂÍ2 ţârâi tranz. reg. (ciorapi, haine etc.) A repara, refăcând ţesătura cu acul; a ţe-se. /<ucr. ţiruvati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TÂR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să se mişte, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TÂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mişca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în faţa cuiva a manifesta servilism faţă se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-şi picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mişcării). /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţîrîí (-i, ít), vb. – A cîrpi, a stopa. Pol. cyrowac (Candrea); în Mold.
(Dicţionarul etimologic român)

tîrî (tîrắsc, tîrît), vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înşfăca, a înhăţa. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s.m. (zdrenţăros, golan); tîrîş (Mold., tîrîiş), adv. (pe jos); tîrîş, s.n. (buştean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăşte); tîrîtoare, s.f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s.f. (tîrîre, acţiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s.m. (buştean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s.f. (derdeluş), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.
(Dicţionarul etimologic român)

târâie-brâu s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

târâí vb., ind. şi conj. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţârâí (a picura, a ţese) vb., ind. prez. 3 sg. ţârâie/ţârâiéşte, imperf. 3 sg. ţârâiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţârâie/ţârâiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

târî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TÂRÂIE-BRÂU s. v. pierde-vară.
(Dicţionar de sinonime)

TÂRÂÍ vb. v. târî.
(Dicţionar de sinonime)

ŢÂRÂÍ vb. 1. v. picura. 2. v. bura. 3. (rar) a sfârâi, a ţâţâi. (Greierii ~.) 4. v. suna.
(Dicţionar de sinonime)

ŢÂRÂÍ vb. v. cârpi, coase, prinde, ţese.
(Dicţionar de sinonime)

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târşâi, a trage, (reg.) a tăgârţa. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târşâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranşee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acţiuni nesăbuite.)
(Dicţionar de sinonime)

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tar tara

Cuvinte se termină cu literele: ai rai arai