țârâita dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) târî. ♢ Compus: (fam.) târâie-brâu s.m. = om care îşi pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. t â r î.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢÂRÂÍT1 adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcuşului, fără rezonanţă; tremurat. – Din ţârâi2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢÂRÂÍT2, ţârâituri, s.n. Faptul de a ţârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; ţârâitură. – V. ţârâi2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢÂRÂÍTA s.f. art. (În loc. adv.) Cu ţârâita = (puţin) câte puţin. – Din ţârâi2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TÂRÂÍ târâi tranz. v. A TÂRÎ.A-şi ~ bătrâneţile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TÂRÂÍ mă tấrâi intranz. v. A SE TÂRÎ. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŢÂRÂÍT ~uri n. 1) v. a ŢÂRÂI1. ♢ Cu ~a a) picătură cu picătură; b) în cantităţi mici; câte puţin. 2) Sunet caracteristic produs de o fiinţă sau de un obiect care ţârâie. ~ul soneriei. /v. a ţârâi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

târâí vb., ind. şi conj. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţârâít adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţârâít s. n., pl. ţârâíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţârâíta s. f. art.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TÂRÂÍ vb. v. târî.
(Dicţionar de sinonime)

ŢÂRÂÍT s. ţârâitură, zbârnâit. (~ul soneriei.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tar tara tarai tarait

Cuvinte se termină cu literele: ta ita aita raita araita