țaică dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŢÁICĂ s.f. (Reg.) Ţaţă. – Probabil contaminare între ţaţă şi [da]ică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÁICĂ s.m. (Pop.) 1. Tată. ♦ (La vocativ) Termen afectiv cu care se adresează cineva unui om mai în vârstă; termen afectiv cu care se adresează un părinte copilului său, un om mai în vârstă unuia mai tânăr etc. 2. (Determinat prin „părinte” sau „popă”) Nume (de adresare) dat preotului. – Din tată (după maică). Cf. scr. t a j k o.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÁICĂ m. invar. pop. 1) (şi cuvânt de adresare a copilului către tatăl său) Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ♢ A scăpa de dracul şi a da peste ~-său a ieşi dintr-o încurcătură şi a da peste alta (şi mai mare). A trimite de la dracu la ~-său a amăgi, a înşela pe cineva; a duce de nas pe cineva. 2) (cuvânt de adresare a celor tineri către un om mai în vârstă) Bărbat respectat şi apropiat cuiva; tată. [G.-D. taichii; Sil. tai-] /Din tată
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţáică s.f. – (Mold.) Drojdie. – Var. Munt. ţaic. Origine necunoscută. Legătura cu germ. Teig „aluat” (Scriban) pare îndoielnică.
(Dicţionarul etimologic român)

táică s.m. – 1. Tată. – 2. (Arg.) Birlic. Bg. tajko, sb. tajko, tajka (Tiktin; Conev 98).
(Dicţionarul etimologic român)

ţáică (drojdie de bere) s. f., g.-d. art. ţáicii; pl. ţáice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţáică (persoană) s. f., g.-d. art. ţáicăi/ţáicii/ţáichii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

táică s. m., g.-d. art. táichii/lui táica
(Dicţionar ortografic al limbii române)

táică-meu (-tău, -său) s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŢÁICĂ s. v. drojdie, lele, leliţă, levură, mătuşă, ţaţă.
(Dicţionar de sinonime)

TÁICĂ s. v. bunic, părinte, tată, tată-mare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tai taic

Cuvinte se termină cu literele: ca ica aica