țambal

ŢAMBAL, ţambale, s.n. Instrument muzical popular de percuţie, alcătuit dintr-o cutie de rezonanţă de formă trapezoidală, aşezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. şi: ţambaluri – Var.: ţimbál s.n., ţimbálă s.f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢAMBÁL ~e n. Instrument muzical de percuţie constând dintr-o cutie de rezonanţă pe care sunt întinse coarde metalice, puse în vibraţie prin lovirea cu două ciocănele speciale. /<germ. Zimbel, lat. cymbalum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţambál (-le), s.n. – 1. Instrument muzical cu coarde, clavicord. – 2. (Arg.) Barbă aspră greu de bărbierit. – 3. (Arg.) Telegramă. Lat. cymbalum, prin intermediul germ. Zimbal, mag. cimbalom (› var. ţimbal), cf. ngr. ϰύμβαλον, sl. kimvalŭ (› var. înv. chimval, s.n., timpan, tobă), fr. cuymbale (› var. cimbal, s.n., timpan). – Der. ţambalagiu, s.m. (cîntăreţ la ţambal).
(Dicţionarul etimologic român)

ţambál s. n., pl. ţambále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ŢAMBÁL s. (MUZ.) (reg.) verghină.
(Dicţionar de sinonime)