țandără dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŢÁNDĂRĂ, ţăndări, s.f. Bucăţică (subţire şi lunguiaţă) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; aşchie. ♢ Expr. A-i sări (cuiva) ţandăra = a se înfuria, a se supăra. [Var.: (reg.) ţándură, ţândără s.f.] – Din săs. zänder (< germ. Zunder), magh. candra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢÂNDĂRĂ s.f. v. ţandără.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢÁNDĂR//Ă ţăndări f. Bucăţică subţire care se desprinde dintr-un material casabil (în procesul prelucrării) sau dintr-un obiect spart. ♢ A face ţăndări a) a sparge ceva în bucăţi mici; b) a distruge. A-i sări (cuiva) ~a a se supăra foarte tare; a se înfuria. [G.-D. ţăndării] /<săş. zander, germ. Zunder,
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţándără (ţắndări), s.f. – Aşchie, bucăţică. – Var. Mold. ţandură, Banat ţandră şi der. Origine incertă. Probabil e vorba de o formaţie expresivă, ca fleandură; în acest caz, ar fi un simplu dublet al lui ţundră, ţoandră „bucată”. Se consideră der. din slov. condra sau mag. candra, cond(o)ra (Cihac, II, 429; Tiktin); dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom., cum în mod precis provin din rut. cyndra (Candrea, Elemente, 409), şi ngr. σιόντρα (Meyer, Neugr. St., II, 78). Der. din săs. Zander ‹ germ. Zunder „meşă” (Lacea, Dacor., III, 709; Scriban) este improbabilă. Der. ţăndări, vb. (a face să sară ţăndări); ţăndărică, s.f. (aşchie; s.m., Pinochio, personaj celebru al lui C. Collodi); ţăndăros, adj. (cu ţăndări; iritabil, sensibil).
(Dicţionarul etimologic român)

ţándără s. f., g.-d. art. ţăndării; pl. ţăndări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŢÁNDĂRĂ s. 1. v. surcea. 2. v. ciob.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tan tand tanda tandar

Cuvinte se termină cu literele: ra ara dara ndara andara