țap dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŢAP, ţapi, s.m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre şi al căprioarei. ♢ Ţap ispăşitor = a) (în Biblie) ţap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătorirea ispăşirii cu toate păcatele neamului lui Israel şi care era apoi alungat în deşert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greşelile altora. ♢ Expr. A sta ca un ţap logodit = a sta ţeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conţinutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelaţii în care intră Soarele la solstiţiul de iarnă. – Cf. alb. c a p,  c j a p, scr. c a p.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢAP1 ~i m. 1) Mascul al caprei. ♢ A sta (sau a şedea) ca un ~ logodit a sta (sau a şedea) prostit, zăpăcit, dezorientat. ~ ispăşitor persoană care este trasă la răspundere pentru greşelile altora. 2) art. Constelaţie în care intră Soarele la solstiţiul de iarnă. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŢAP2 ~uri n. 1) Cană de sticlă (cu o capacitate de 300 ml) din care se bea bere. 2) Conţinutul unei astfel de căni. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţap (-pi), s.m. – 1. Masculul caprei. – 2. Constelaţia Capricornului. – 3. Vas pentru bere. – 4. (Mold.) Unul din arşicele mai grele. – 5. Poreclă dată grecilor. – 6. (Arg.) Popă. – Mr. cap. Origine obscură. Dintre multele ipoteze care s-au emis în jurul acestui cuvînt, cea mai probabilă pare să fie cea de creaţie expresivă (REW 9599; Pedersen, Z. vergl. Sprachwiss., XXXVI, 347), poate anterioară rom. Cf. Copus gloss. lat., V, 503, 27: „Hircus caper zappu dicitur” şi dalm. zapo, alb. škjap, cap (Bartoli, II, 258; Capidan, Raporturile, 551; Graur, Rom., LVI, 265; Rohlfs, Differenzierung, 67). Totuşi, der. directă a rom. pornind de la ilirică este dificilă fonetic; mai probabil nu este vorba de o continuare directă a cuvîntului moştenit, ci de o creaţie nouă, bazată pe aceleaşi intenţii expresive. În ce priveşte această intenţie, se consideră îndeobşte că este vorba de o dezmierdare pentru a chema un animal, germ. Lockruf. Mai sigur ar trebuie să se pornească de la ideea de „ascuţit, ţuguiat”, ca în „ţeapă”, a cărei familie expresivă ţine de „ţap”. Acest nume a trebuit apoi să însemne „(animal cu) coarne lungi”, cf. it. zappa „tîrnăcop”. Celelalte ipoteze sînt mai puţin sigure; din sl. capŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 429); din alb. tšap (Meyer, 387; Pascu, II, 223; Berneker, 121; cf. Philippide, II, 738), din iranianul čapis (Roswadowski, Mitt. Inst. Wien, 278; Vasmer, Grekoslaw. Etym., III, 222; Roswadowski, R. Études sl., II, 109; Densusianu, GS, I, 242). Sensul 3 este traducerea modernă a germ. Bock. Cf. şi Rohlfs, ZRPh., XLV, 664; Rosetti, II, 123; Puşcariu, Lr., 180. Cuvîntul a trecut din rom. la limbile cu care a avut contact: alb. ts(i)ap, (t)skjap, ngr. τσάπος, sb., cr., slov., ceh., pol., rut., ucr., rus. cap, mag. cáp (Berneker 121; Vasmer, III, 281; Edelspacher 11). cf. ţeapă.
(Dicţionarul etimologic român)

tap-Rădăcină expresivă, puţin clară, care pare să evoce ideea de obiect diform sau relativ rotunjit. – Var. taf-. Creaţie expresivă, cf. rădăcina romanică tapp- (REW 8564), şi lap-, (lăpăi), dup-. Der. tăpşi (var. tepşi), vb. (a egala, a netezi, a nivela, a răzui), cf. germ. tappsen, fr. taper (după Candrea şi Scriban, din mag. taposni „a călca în picioare”, sb. tapsati „a bate din palme”); tapşe (var. teapşe), s.f. (polonic de lemn, sucitor; palmă), în Mold.; tăpşan, s.n. (mamelon, movilă, colină rotunjită; răzor; strat; pat, platformă), în Mold. tapşan, tepşan, topşan (după Cihac, II, 619, din tc. tepe „munte”; după Bogrea, Dacor., IV, 851, din rut. tapčan „platformă”, care vine probabil din rom.; după Drăganu, Dacor., V, 372-5, din mag. taposni „a călca în picioare”); taponiş, s.m. (nemţişor, Delphinium consolida); tapoşnic, s.m. (plantă, Galeopsis ladanum); tăpălog (var. Mold. tăpălăgos), adj. (greoi la mers, neîndemînatic), cf. tălpăloagă; tăfăroagă, s.f. (brînză dulce, brînză abia făcută), probabil var. a cuvîntului anterior (după Bogrea, Dacor., II, 659 şi Candrea, din sl. tvarogù; după Diculescu, Elementele, 452, din gr. *τραφάλαϰα, în loc de τραφαλίς „brînză proaspătă”). – Cf. terfă, terfeloagă.
(Dicţionarul etimologic român)

Ţápul (astron.) s. pr. m. art.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţap-négru (specia sălbatică) s. m. (sil. -gru), pl. ţapi-négri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţap (animal, pahar) s. m., pl. ţapi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţap-róşu (specia sălbatică) s. m., pl. ţapi-róşii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŢÁPUL s. art. v. capricornul.
(Dicţionar de sinonime)

ŢAP s. v. căprior, ichi.
(Dicţionar de sinonime)

BARBA-ŢÁPULUI s. v. barba-popii.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta

Cuvinte se termină cu literele: ap