țarat

TARÁT, -Ă, taraţi, -te, adj. (Rar) Plin de vicii, cu tare². – Din fr. taré.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢARÁT, ţarate, s.n. Stat cârmuit de un ţar. – Ţar + suf. -at.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mişca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mişcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mişcându-şi picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÂRẤT s.n. Târâre. – V. târî.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TARÁ//T ~tă (~ţi, ~te) rar Care are (multe) tare; cu defecte fizice sau morale congenitale. /Din tară
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŢARÁT ~e n. Stat guvernat de un ţar; monarhie; regat. /ţar + suf. ~at
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TÂR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să se mişte, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TÂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mişca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în faţa cuiva a manifesta servilism faţă se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-şi picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mişcării). /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TARÁT, -Ă, taraţi, -te, adj. (Rar) Plin de vicii, cu tare. – din tară².
(Dicţionarul limbii române moderne)

tîrî (tîrắsc, tîrît), vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înşfăca, a înhăţa. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s.m. (zdrenţăros, golan); tîrîş (Mold., tîrîiş), adv. (pe jos); tîrîş, s.n. (buştean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăşte); tîrîtoare, s.f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s.f. (tîrîre, acţiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s.m. (buştean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s.f. (derdeluş), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.
(Dicţionarul etimologic român)

TARÁT, -Ă adj. (Rar) Vicios, care are tare. [Cf. fr. taré].
(Dicţionar de neologisme)

TARÁT, -Ă adj. 1. care e atins de o tară fizică. 2. vicios, corupt. 3. (despre arbori) atins de defecte care îl fac impropriu pentru utilizarea industrială. 4. (despre pui) mic, sub o anumită greutate. (< fr. taré)
(Marele dicţionar de neologisme)

tarát adj. m., pl. taráţi; f. sg. tarátă, pl.taráte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţarát s. n., pl. ţaráte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

târî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

târât s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târşâi, a trage, (reg.) a tăgârţa. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târşâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranşee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acţiuni nesăbuite.)
(Dicţionar de sinonime)

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.
(Dicţionar de sinonime)