ŢARC, ţarcuri, s.n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, spini, de spini etc. în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p.ext. suprafaţa împrejmuită de acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ţinuţi copii mici când încep să umble, pentru a li se limita spaţiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. c a r k, gr. t s á r k o s.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢÂRC interj. v. ţâr1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢARC ~uri n. 1) Loc îngrădit pentru închiderea animalelor; ocol; coşar. 2) Îngrăditură în jurul unui stog de fân. 3) reg. Loc special amenajat pentru treierat; arie; făţare. 4) rar Mică îngrăditură mobilă, care limitează copiilor spaţiul de deplasare, când încep să meargă. 5) Mică construcţie pe care se pune leasa pentru uscarea fructelor. 6) art. pop. Constelaţie din emisfera boreală; Surugiul; Vizitiul. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ţarc (-curi), s.n. – Ocol, îngrăditură, loc îngrădit. – Mr. ţarcu. Origine necunoscută. Trebuie să aibă legătură cu alb. thark (Spitzer, Mitt. Wien, 293; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 391; Barič, Albanorum. Studien, 104; Pascu, II, 222; Philippide, II, 738; Tiktin; Rosetti, II, 123); dar această relaţie lămureşte prea puţin istoria cuvîntului. Legătura cu iranianul *čark › per. čart „cerc” (Densusianu, GS, I, 245) nu este evidentă. – Der. ţărcălău (var. ţărcuş), s.n. (ţarc mic); ţărcui, vb. (a închide într-un ţarc); înţărca, vb. (a lua mielul de la oaie; a nu mai da să sugă; a priva, a frusta); înţărcătoare, s.f. (locul sau timpul de înţărcat), cf. Giuglea, Dacor., V, 550-53. Din rom. provine în rut. carok, carka „ţarc”, cerkati „a mulge” (Candrea, Elemente, 402).
(Dicţionarul etimologic român)
ţarc s. n., pl. ţárcuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţârc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŢÁRCUL s. art. v. vizitiul.
(Dicţionar de sinonime)
ŢARC s. v. ocol.
(Dicţionar de sinonime)
ŢARC s. v. arie, arman, coş, ladă, staul.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢÂRC interj. v. ţâr1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ţarc (-curi), s.n. – Ocol, îngrăditură, loc îngrădit. – Mr. ţarcu. Origine necunoscută. Trebuie să aibă legătură cu alb. thark (Spitzer, Mitt. Wien, 293; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 391; Barič, Albanorum. Studien, 104; Pascu, II, 222; Philippide, II, 738; Tiktin; Rosetti, II, 123); dar această relaţie lămureşte prea puţin istoria cuvîntului. Legătura cu iranianul *čark › per. čart „cerc” (Densusianu, GS, I, 245) nu este evidentă. – Der. ţărcălău (var. ţărcuş), s.n. (ţarc mic); ţărcui, vb. (a închide într-un ţarc); înţărca, vb. (a lua mielul de la oaie; a nu mai da să sugă; a priva, a frusta); înţărcătoare, s.f. (locul sau timpul de înţărcat), cf. Giuglea, Dacor., V, 550-53. Din rom. provine în rut. carok, carka „ţarc”, cerkati „a mulge” (Candrea, Elemente, 402).
(Dicţionarul etimologic român)
ţarc s. n., pl. ţárcuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţârc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŢÁRCUL s. art. v. vizitiul.
(Dicţionar de sinonime)
ŢARC s. v. ocol.
(Dicţionar de sinonime)
ŢARC s. v. arie, arman, coş, ladă, staul.
(Dicţionar de sinonime)