țarcă dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŢÁRCĂ, ţărci, s.f. 1. (Ornit.) Coţofană. ♢ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) ţarcă = a fi limbut, a vorbi mult şi fără rost. A sta ca ţarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbeşte mult. – Din magh. szarka.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (şi nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălţa. – Din tărcat (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢÁRCĂ ţărci f. 1) pop. Pasăre sedentară, de talie medie, cu aripi scurte şi coadă lungă, cu penaj alb-negru foarte gălăgioasă şi hrăpăreaţă; coţofană. 2) fig. peior. Femeie guralivă. [G.-D. tărcii] /<ung. szarka
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TĂR//CÁ ~chéz tranz. rar 1) A vopsi în diferite culori. 2) A face să se tărcheze. /Din tărcat
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TĂR//CÁ pers.3 se ~cheáză intranz. rar A-şi pierde culoarea iniţială (sub acţiunea apei, soarelui); a se decolora neuniform; a se spălăci; a se şterge. /Din tărcat
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţárcă (-ţắrci), s.f. – Coţofană (Pica caudata). Mag. szarka, din sl. svraka (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 429; Gáldi, Dict., 165), cf. slov. sraka, rus. soroka. În Trans. şi Mold.
(Dicţionarul etimologic român)

ţárcă s. f., g.-d. art. ţărcii; pl. ţărci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tărcá vb., ind. prez. 3 sg. tărcheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tárcă s.f. (reg.) tort subţire.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

ţấrca s.f. art. (înv. şi reg.) un joc de copii.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
ŢARCĂ-DE-MÁRE s. v. scoicar.
(Dicţionar de sinonime)

ŢÁRCĂ s. v. coţofană, gura.
(Dicţionar de sinonime)

TĂRCÁ vb. 1. v. dunga. 2. v. bălţa.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tar tarc

Cuvinte se termină cu literele: ca rca arca