țeapă dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŢEÁPĂ, ţepi, s.f. 1. Par lung şi ascuţit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuţită şi ţepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, aşchiuţă, spin. 4. (La pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. – Cf. sl. č e p a t i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TEÁPĂ s.f. 1. Soi, fel, fire, caracter. 2. Stare, treaptă, rang social, condiţie socială. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢEÁPĂ ţepi f. 1) înv. Par lung şi ascuţit la un capăt, folosit ca instrument de tortură. A trage în ~. 2) Parte ascuţită a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascuţită la un capăt, în care se înfige carnea ce trebuie friptă (la grătar); frigare. 4) Fir lung, subţire şi ascuţit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. Parte ascuţită a tulpinii de cereale rămasă după recoltare. 6) la pl. Păr aspru şi ţepos care acoperă corpul unor animale. ~ la arici. 7) Formaţie tare şi ascuţită ce creşte pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. ţepii; Pl. şi ţepe] /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TEÁPĂ f. Grup de fiinţe sau de obiecte care se caracterizează printr-o anumită însuşire; specie; gen; categorie; fel; soi. ♢ De aceeaşi (sau de o) ~ care este de acelaşi soi sau caracter (rău). /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţeápă (-ţépe), s.f. – 1. Temperament, fire, caracter. – 2. Neam, soi. Sl. teti, tepą „a bate (monedă)” (Tiktin). Pare dublet al lui tapă, s.f. (tăietură în partea de jos a copacului pentru a-i marca direcţia de cădere la tăiere; margine, tiv; cep), a cărui der. din v. germ. tappa › germ. Zapfen (Giuglea, \r\nDacor., III, 680; REW 8565) este improbabilă. Legătura dintre teapă şi sl. cepŭ (Conev 65) nu este posibilă; cu lat. stipa (Scriban) este la fel de improbabilă.
(Dicţionarul etimologic român)

ţeápă (-ţépe), s.f. – 1. Spin, ghimpe. – 2. Vîrf, ascuţiş. – 3. Băţ, par. – 4. Par, instrument de tortură. – 5. Ac de insectă. – 6. Suliţă. – 7. Barbă, mustaţă de spic. – 8. Surcea, ţandără. – Var. ţep. Mold. ţapă. Megl. ţapă. Origine incertă. Dacă e sigurţap „masculul caprei” este de origine expresivă ţeapă trebuie să aparţină aceleiaşi familii expresive. Coincide fonetic cu sl. cĕpa, cuvînt cu sens nedeterminat (Miklosich, Lexicon, 1108), şi care s-ar explica eventual prin rom., sl. cĕpati „a despica”, sb. cepiti „a acoperi” (Cihac, II, 430; Tiktin; Ivănescu, BF, VI, 102); dar semantismul este greu de admis. Pe de altă parte, coincide şi cu alb. thep (Philippide, II, 718; Rosetti, II, 124), şi cu it. zeppa „faţetă, teşitură”, inzeppare „a găuri, a înfige, a bate cuie”. Totuşi, intenţia expresivă nu apare clar; poate înrudit cu piţ-, puţ-, v. aici. Der. ţepos (var. ţăpos), adj. (ascuţit, spinos, înţepător); ţepuşe (var. ţăpuş(e), ţepuş), s.f. (băţ, vargă, ascuţiş; ac; vîrf sau dinte de furcă; spin, aşchie); ţepuşcă (var. ţăpuşcă), s.f. (Trans., beţişor, scobitoare); ţăpligă, s.f. (Olt., aşchie, ţandără); ţăpăruie, s.f. (Trans., par, ţăruş); ţăpoi, s.n. (furcă de paie); ţăpoaică, s.f. (unealtă de pescuit); ţapoş, adj. (înţepător; cu coarne drepte), care ar proveni din ţap şi din ţeapă; ţăpoşică, s.f. (plante, Nardus stricta, Tordylium maximum); ţepuşar, s.m. (lăncier, soldat înarmat cu lance); înţepa (var. înţăpa), vb. (a împunge; a îmboldi, a stimula; a excita, a irita; înv., a trage în ţeapă); înţepător, adj. (care înţeapă, caustic, usturător); înţepătură, s.f. (împunsătură); înţepos, adj. (înţepător); înţepoşa, vb. refl. (a se înţepa); ţăpar, adj. (Olt., ascuţit).
(Dicţionarul etimologic român)

ŢEÁPĂ, ţepe, s.f. [+] (Arg., în expr.) A da (sau a trage) ţeapă = a păcăli, a înşela, a escroca, a frauda; a ţepui. ♢ A lua ţeapă = a fi păcălit, înşelat, escrocat; a se ţepui.
(Alte dicţionare)

ţeápă (par, parte a unor păioase, aşchie) s. f., g.-d. art. ţépei/ţépii; pl. ţépe/ţepi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

teápă s. f., g.-d. art. tépei
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŢEÁPĂ s. 1. ţepuşă, (Transilv. şi Ban.) ţăpăruie. (~ este un par ascuţit.) 2. v. barbă. 3. (BOT.) ghimpe, mărăcine, spin, ţepuşă, (reg.) şteap. (Măceşul e plin de ţepi.) 4. v. aşchie. 5. (ANAT.) ghimpe. (~ la arici.)
(Dicţionar de sinonime)

TEÁPĂ s. 1. categorie, fel, gen, soi, (fig.) calibru, (reg. fig.) pănură. (Avea doar prieteni de ~ lui.) 2. v. condiţie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: te tea teap

Cuvinte se termină cu literele: pa apa eapa