țevui
[Conjugare]
ŢEVUÍ, ţevuiesc, vb. IV. Tranz. A trece pe ţevi firele de bătătură de pe bobine, mosoare, sculuri, cu ajutorul sucalei, înainte de a se introduce în suveică. – Ţeavă + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ŢEVU//Í ~iésc intranz. (fire de bătătură) A depăna de pe mosoare sau sculuri pe ţevi (cu ajutorul sucalei). /ţeavă + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ţevuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţevuiésc, imperf. 3 sg. ţevuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţevuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ŢEVU//Í ~iésc intranz. (fire de bătătură) A depăna de pe mosoare sau sculuri pe ţevi (cu ajutorul sucalei). /ţeavă + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)