PER TÚ adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. După germ. per du.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ţine locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcţie de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu şcoală, tu studii, şi el un golan. ♢ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aştepta să fie. 2. (La dativ, în formele ţie, îţi, ţi, -ţi, ţi-) Nu ţi-l dau. ♢ (Cu funcţie de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ţi gura! ♢ (Cu funcţie atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ţi vezi mama. ♢ (Impersonal) Ţi-ai găsit! ♢ (Cu valoare de dativ etic) Ţi le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ♢ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezeşti? ♢ (Impersonal) Ia te uită la el! ♢ (Precedat de prepoziţii, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care priveşti încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu ştii. [Dat. ţie, îţi, ţi, -ţi, ţi-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TI interj. (Cu «i» prelungit) Exclamaţie care exprimă diverse stări sufleteşti (mirare, admiraţie, mânie, ciudă, necaz). – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TU pron. pers. pers. II sing. (ţie, îţi, ţi, (pe) tine, te) 1) (indică persoana către care se adresează vorbitorul) ~ înveţi. ♢ Nici ~ cal, nici ~ căruţă nimic. 2) (formele de dativ înaintea unui verb au valoare posesivă) Îţi scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ şi acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te frământă zi şi noapte. 4) (se foloseşte cu valoare personală generalizatoare) Ia te uită ce s-a întâmplat. /<lat. tu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TI interj. (se foloseşte, prelungit, pentru a exprima mirare, admiraţie, ciudă, necaz etc.). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
vói pron. – Înlocuieşte numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis.
(Dicţionarul etimologic român)
ZO TE CÚŞTE sint. (Trans. de V.) Dumnezeu să fie cu tine. (lat. Deus te constet)
(Dicţionarul etimologic român)
tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creaţie expresivă, proprie limbajului copiilor; se foloseşte mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s.n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s.f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s.n. (Trans., bucium mic); tutuc, s.n. (lemn, scurtătură), în Olt. şi Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluş, s.m. (Munt., lemn, trunchi).
(Dicţionarul etimologic român)
tu adv. – Se foloseşte ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puţin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezenţa dat, etic.
(Dicţionarul etimologic român)
tu pron. – Pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. tū (Puşcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ţie, forma atonă (î)ţi, Mold. ţia (istr. a ţie); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca şi în cazul lui -mi, -ţi, enclitic înlocuieşte adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna ta › îţi văd mîna › văd mîna-ţi, şi prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ţi mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îţi se foloseşte şi ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer.
(Dicţionarul etimologic român)
ti interj. – Exprimă mirarea. – Var. tii. Creaţie expresivă, cf. hi(j), fi(u), ptiu (după Tiktin, de la uite).
(Dicţionarul etimologic român)
ţi s. n. (A douăzeci şi şasea literă a alfabetului chirilic; pl. ţiuri)
(Dictionnaire morphologique de la langue roumaine)
tu pr., d. acc. ţie, neacc. îţi, ţi (ţi se dă), ţi- (ţi-a dat, ţi-l dă), -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aş)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
du-te-víno s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
per tú prep. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
tu pr., d. acc. ţíe, neacc. îţi, ţi, ţi-, -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne, neacc. te, te-, -te (intreabă-te), -te- (vedea-te-aş )
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DU-TE-VÍNO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)
(Dicţionar de sinonime)
TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. şi fam.) mata. (~ ce spui?)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ţine locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcţie de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu şcoală, tu studii, şi el un golan. ♢ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aştepta să fie. 2. (La dativ, în formele ţie, îţi, ţi, -ţi, ţi-) Nu ţi-l dau. ♢ (Cu funcţie de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ţi gura! ♢ (Cu funcţie atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ţi vezi mama. ♢ (Impersonal) Ţi-ai găsit! ♢ (Cu valoare de dativ etic) Ţi le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ♢ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezeşti? ♢ (Impersonal) Ia te uită la el! ♢ (Precedat de prepoziţii, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care priveşti încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu ştii. [Dat. ţie, îţi, ţi, -ţi, ţi-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TU pron. pers. pers. II sing. (ţie, îţi, ţi, (pe) tine, te) 1) (indică persoana către care se adresează vorbitorul) ~ înveţi. ♢ Nici ~ cal, nici ~ căruţă nimic. 2) (formele de dativ înaintea unui verb au valoare posesivă) Îţi scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ şi acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te frământă zi şi noapte. 4) (se foloseşte cu valoare personală generalizatoare) Ia te uită ce s-a întâmplat. /<lat. tu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TI interj. (se foloseşte, prelungit, pentru a exprima mirare, admiraţie, ciudă, necaz etc.). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
vói pron. – Înlocuieşte numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis.
(Dicţionarul etimologic român)
ZO TE CÚŞTE sint. (Trans. de V.) Dumnezeu să fie cu tine. (lat. Deus te constet)
(Dicţionarul etimologic român)
tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creaţie expresivă, proprie limbajului copiilor; se foloseşte mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s.n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s.f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s.n. (Trans., bucium mic); tutuc, s.n. (lemn, scurtătură), în Olt. şi Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluş, s.m. (Munt., lemn, trunchi).
(Dicţionarul etimologic român)
tu adv. – Se foloseşte ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puţin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezenţa dat, etic.
(Dicţionarul etimologic român)
tu pron. – Pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. tū (Puşcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ţie, forma atonă (î)ţi, Mold. ţia (istr. a ţie); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca şi în cazul lui -mi, -ţi, enclitic înlocuieşte adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna ta › îţi văd mîna › văd mîna-ţi, şi prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ţi mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îţi se foloseşte şi ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer.
(Dicţionarul etimologic român)
ti interj. – Exprimă mirarea. – Var. tii. Creaţie expresivă, cf. hi(j), fi(u), ptiu (după Tiktin, de la uite).
(Dicţionarul etimologic român)
ţi s. n. (A douăzeci şi şasea literă a alfabetului chirilic; pl. ţiuri)
(Dictionnaire morphologique de la langue roumaine)
tu pr., d. acc. ţie, neacc. îţi, ţi (ţi se dă), ţi- (ţi-a dat, ţi-l dă), -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aş)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
du-te-víno s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
per tú prep. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
tu pr., d. acc. ţíe, neacc. îţi, ţi, ţi-, -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne, neacc. te, te-, -te (intreabă-te), -te- (vedea-te-aş )
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DU-TE-VÍNO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)
(Dicţionar de sinonime)
TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. şi fam.) mata. (~ ce spui?)
(Dicţionar de sinonime)
Cuvinte care încep cu literele:
Cuvinte se termină cu literele: