țicnit

ŢICNÍ, ţicnesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-şi pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti. a se zăpăci, a se ţăcăni. – Cf. scr. c i k n u t i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TICNÍ vb. IV v. tihni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢICNÍT, -Ă, ţicniţi, -te, adj. 1. (Fam.) Smintit, zăpăcit, ţăcănit, nebun. 2. (Rar; despre obiecte) Plesnit², crăpat. – V. ţicni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TICNÍT, -Ă adj. v. tihnit.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE ŢICN//Í mă ~ésc intranz. fam. A pierde facultatea de a judeca normal; a-şi ieşi din minţi; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se trăsni; a se aliena. /cf. sb. ciknuti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţicní (-nésc, -ít), vb. – 1. A sparge un obiect de ceramică sau de sticlă. – 2. (Refl.) A bate cîmpii, a-şi pierde minţile. – Var. Mold. ţîcni. Creaţie expresivă, care imită zgomotul bătăii uşoare, cf. ţac, cu suf. tot expresiv -ni. – Der. ţicneală, s.f. (nebunie, rătăcire). Ţicni este faţă de tic, ca ţăcăni faţă de ţac. Ţicnitoare, s.f. (Banat, pasăre, Picus maior), cf. ciocănitoare.
(Dicţionarul etimologic român)

ţicní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţicnésc, imperf. 3 sg. ţicneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţicneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ŢICNÍ vb. v. înnebuni.
(Dicţionar de sinonime)

ŢICNÍT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. smintit.
(Dicţionar de sinonime)