țigan dex - definiţie, sinonime, conjugare

țigan

[Sinonime]
ŢIGÁN, -Ă, ţigani, -e, s.m., adj. I. S.m. 1. Persoană ce face parte dintr-o populaţie originară din India şi răspândită în mai toate ţările Europei, trăind în unele părţi încă în stare seminomadă. ♢ Expr. A arunca moartea în ţigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca ţiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca ţiganul la mal = a nu reuşi, a eşua într-o acţiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârşit. Tot ţiganul îşi laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparţine. E învăţat ca ţiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinşi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucături rele. II. Adj. (Rar) Ţigănesc. – Din sl. ciganinŭ. Cf. rus. ţ â g a n.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢIGÁN ~i m. 1) Persoană care face parte dintr-un grup etnic originar din India, răspândit aproape în toată lumea, ducând (în unele zone) o viaţă seminomadă; rom. ♢ A se muta ca ~ul cu şatra (sau cu cortul) a se muta foarte des; a nu avea un loc stabil de trai. A se deprinde ca ~ul cu scânteia (sau cu ciocanul) a se deprinde cu greutăţile, cu nevoile. A se îneca ca ~ul la mal a suferi o nereuşită tocmai la sfârşitul unei acţiuni. Tot ~ul îşi laudă ciocanul se spune despre o persoană care se laudă (fără motiv) cu ce are. Calea ~ului Calea Lactee. 2) pop. iron. Persoană brunetă. 3) peior. Persoană cu apucături urâte. /<bulg. ţiganin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţigán (-ni), s.m. – Rom. – Var. înv. aţigan. Mgr. τσίγγανος, prin intermediul sl. (a)ciganinŭ (Cihac, II, 433; Tiktin; c.f Vasmer, III, 294), cf. sb., cr. ciganin, slov. cigan, pol., rus. cygan, mag. cigány, tc. çengene (› cenghenea, s.f. ţigan, termen depreciativ). – Der. ţigană, s.f. (înv., femeie din neamul ţiganilor); ţigănărit, s.n. (înv., impozit pe ţiganii robi); ţigancă, s.f. (ţigană), din sl. cyganŭka; ţigăncuşe, s.f. (diminutiv de la ţigancă; plantă, Tagetes erecta); ţigănesc, adj. (privitor la ţigani); ţigăneşte, adv. (ca ţiganii); ţigăni vb. refl. (a se umili, a se căciuli; a se tîrgui exagerat); ţigănime, s.f. (mulţime de ţigani); ţigănos, adj. (cu aspect de ţigan; jegos); ţigănuş, s.m. (diminutiv de la ţigan; pasăre acvatică, Falcinellus igneus).
(Dicţionarul etimologic român)

ţigán s. m., adj. m., pl. ţigáni; f. sg. ţigánă, pl. ţigáne
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CALEA-ŢIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDUCHI-DE-ŢIGÁN s. pl. v. dentiţă.
(Dicţionar de sinonime)

PEŞTELE-ŢIGÁNULUI s. v. fusar mare, pietrar.
(Dicţionar de sinonime)

PAIELE-ŢIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

ŢIGÁN adj. v. ţigănesc.
(Dicţionar de sinonime)

ŢIGÁN s. 1. rom, (pop.) arapină, (fam. depr.) cioară, cioroi. (E ~ de origine.) 2. ţigan nomad = corturar, şătrar, (rar) şătraş.
(Dicţionar de sinonime)

ALBINA-ŢIGÁNULUI s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ti tig tiga

Cuvinte se termină cu literele: an gan igan