țiitoare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŢIITÓR, -OÁRE, ţiitori, -oare, s.f., adj. 1. S.f. (Pop.) Concubină. 2. S.f. pl. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. 3. Adj. (Înv.) Care ţine mult timp; durabil. [Pr.: ţi-i-] – Ţine + suf. -itor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢIITOÁRE1 f. pop. Femeie întreţinută de un amant. /a ţine + suf. ~toare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŢIIT//OÁRE2 ~óri f. Loc pe unde trec animale sălbatice şi unde vânătorii stau de pândă. /a ţine + suf. ~toare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţiitoáre (persoană) s. f. (sil. ţi-i-), g.-d. art. ţiitoárei; pl. ţiitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţiitór adj. m. (sil. ţi-i-), pl. ţiitóri; f. sg. şi pl. ţiitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŢIITOÁRE s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.
(Dicţionar de sinonime)

ŢIITÓR adj. v. durabil, rezistent, solid, trainic.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ti tii tiit tiito tiitoa

Cuvinte se termină cu literele: re are oare toare itoare