țipa dex - definiţie, sinonime, conjugare
TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s.m. 1. S.n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de acelaşi fel; prototip. 2. S.n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întruneşte anumite trăsături reprezentative, esenţiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de acelaşi fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întruneşte, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esenţiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S.n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S.m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢIPÁ1, ţip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare şi ascuţit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-şi manifesta faţă de cineva nemulţumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuţite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensităţii sau a stridenţei nuanţelor); a bate la ochi. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢIPÁ2, ţip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÍPA interj. (Repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cineva care umblă desculţ sau păşeşte foarte uşor. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TIP1 ~i m. 1) depr. Persoană care trezeşte o atitudine negativă; om excentric; individ; subiect. 2) Persoană de o mare originalitate; om care iese din comun prin comportamentul său original. /<lat. typus, ngr. tipós, fr. type
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ŢIPÁ ţip intranz. 1) (despre fiinţe) A scoate ţipete; a răcni; a striga. ~ de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-şi manifesta nemulţumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. ~ la copii. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tip (-puri), s.n. – Individ, personaj. Fr. type, cf. tipos. – Se foloseşte în limbajul familiar ca m. (pl. tipi) pentru a indica pe un individ necunoscut, uneori cu nuanţă depreciativă, cf. sp. tipejo. Este dubletul lui tipă, s.f. (literă tipografică), din it. tipo.
(Dicţionarul etimologic român)

TIP s.n. 1. Formă sau model căruia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, eşantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele şi preţul unui produs pus în vânzare. 3. Formă exemplară la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schemă ideală, exemplificatoare a unei categorii de persoane, fiinţe sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristică a unei rase, a unei populaţii etc. // s.m. 1. Individ care întruneşte anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc. 2. Plantă ale cărei caractere formează trăsăturile esenţiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoană de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care întruneşte trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă. // Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matriţă”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].
(Dicţionar de neologisme)

TÍPĂ s.f. 1. (Fam.; peior) Tipesă. 2. (Rar) Literă de tipar pentru imprimare. [< tip + , cf. fr. type].
(Dicţionar de neologisme)

TIP1 I. s. n. 1. model, formă căreia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene; model original după care se efectuează obiecte de acelaşi fel; prototip. 2. individ, exemplar care întruneşte anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc. ♢ totalitatea caracterelor distinctive esenţiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ♢ caracter distinctiv, particularitate. ♢ exemplar ale cărui caractere constituie trăsăturile esenţiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care întruneşte trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă. 2. (fam.) persoană de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus)
(Marele dicţionar de neologisme)

tip (ins) s. m., pl. tipi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţipá (a striga, a arunca) vb., ind. prez. 1 sg. ţip, 3 sg. şi pl. ţípă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tipa/tipa-típa interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţípă, ţípe, s.f. (reg.) fluier din coajă de salcie; fluier la cimpoi.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
TIP s. v. chip, faţă, figură, individ, ins, om, persoană.
(Dicţionar de sinonime)

ŢIPÁ vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a ţivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. şi Maram.) a ţipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui.
(Dicţionar de sinonime)

ŢIPÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta, lepăda, zvârli.
(Dicţionar de sinonime)

TÍPĂ s. v. individă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A ţipa ≠ a şopti
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ti tip

Cuvinte se termină cu literele: pa ipa