țiu dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŢÍNE, ţin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în braţe etc.) şi a nu lăsa să scape. ♢ Expr. A-i ţine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naş cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieţii cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creştin). A-i ţine (cuiva) cununa = a fi naş (cuiva) la cununie. A ţine frânele ţării (sau împărăţiei etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o ţară etc. A ţine pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ţine ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viaţa cuiva şi a dispune de ea după bunul său plac. ♢ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ţinem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ţinându-se de mână. ♢ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuşi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeşte! ♦ (Determinat prin „în braţe” sau „îmbrăţişat”) A cuprinde pe cineva cu braţele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrăţişa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ţine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susţine un obiect greu (ridicat de la pământ) şi a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau pluteşte să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) ţine pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutăţii, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ţine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ţine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcţia, a potoli o senzaţie dureroasă etc.). ♦ A se menţine într-un loc, a nu se prăbuşi, a nu cădea de undeva. Se ţine tare în şa. 2. Refl. A fi prins sau fixat uşor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ţinea numai într-un cui. ♦ Intranz. şi refl. A fi bine fixat sau înţepenit undeva (şi a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ţine bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, păşind cât mai aproape de el şi a nu-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruinţele sale, cu insistenţele sale pentru a-i câştiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înşirui. Automobilele se ţineau lanţ. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ♢ Expr. A se ţine de ale sale = a-şi vedea de treabă. 6. Intranz. şi refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparţine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenţa cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteşte de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afecţiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susţine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simţi imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziţie sau atitudine. ♢ Expr. A ţine nasul sus sau (refl.) a se ţine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretenţios. A ţine capul sus sau (refl.) a se ţine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A ţine (pe cineva sau ceva) în evidenţă = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenţie deosebită. A ţine (ceva) în suspensie = a nu se pronunţa sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinţă, sălaş, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forţa pe cineva să stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A ţine (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mişca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A ţine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menţine. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-şi urmeze drumul. ♢ Expr. A-i ţine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aştepta pe cineva în drum şi a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câştiga bunăvoinţa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ţine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ţine cuiva drumul legat = a împiedica acţiunile cuiva, libertatea cuiva. A ţine (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-şi vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aştepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se ţine în rezervă (sau la o parte, la distanţă) = a nu lua parte la ceva, a se abţine de la ceva. A se ţine sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-şi duce traiul, a vieţui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziţie, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ţinută. Se ţinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) ţine pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-şi lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îşi ţine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ţine să nu râdă. ♢ Expr. A-şi ţine firea = a-şi păstra liniştea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reţine. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuinţă). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparţine) la sine sau pentru sine; a reţine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins şi neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A ţine legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ţine cuiva (sau, reg., a ţine pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ţine taina (sau secretul) sau a ţine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe faţă, a nu destăinui un secret. A ţine minte = a nu uita (ceva), a-şi aminti de... ♦ A cruţa, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ♢ Expr. A-i ţine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ţine (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ţine (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ţine (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelaşi drum (sau aceeaşi cale, aceeaşi direcţie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ţine-te de drumul acesta până acasă. ♢ Expr. (înv.) A ţine marea sau (intranz.) a ţine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu stricteţe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ♢ Expr. A ţine zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorinţă. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A ţine la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-şi schimba hotărârea. 6. Refl. şi intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menţine în condiţii bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se ţine (sau, tranz., a ţine pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ţine gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te ţine) bine sau (intranz.) ţine bine! formulă de îndemn şi de încurajare. (Refl.) Să se ţină bine! formulă de ameninţare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ţine la galop. 7. Refl. şi tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate şi putere. ♢ Expr. A (se) ţine viu (sau în viaţă, cu zile etc.) = a (se) menţine în viaţă; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A ţine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcţia de..., a servi drept..., a fi întrebuinţat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia duşmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcţia sau administraţia sa; a fi însărcinat cu o funcţie (şi a o exercita). ♢ Expr. A ţine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A ţine socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării şi ieşirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale şi a le creşte (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinţă pe timp limitat o proprietate; a deţine (în calitate de chiriaş, de arendaş). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreţinerii unei case, unei gospodării etc. ♢ Expr. A ţine casă (cu cineva) = a convieţui cu cineva (în calitate de soţ şi soţie). A ţine casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ţine casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros şi des mulţi oaspeţi. A-şi ţine rangul = a avea un fel de viaţă potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreţine. ♢ Expr. A ţine (pe cineva) la şcoală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la şcoală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. şi refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi ţine capul (sau viaţa, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face faţă cheltuielilor necesare vieţii; a se întreţine, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A ţine pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorinţele. A ţine bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreţine bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relaţii de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupeşti) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părţi ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcţie). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acţiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ţinu masa trei zile. ♢ Expr. A o ţine numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ţine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ţine înainte (sau întruna) că... = a susţine cu tărie, cu insistenţă că... A (o) ţine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...) A ţine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuţiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ţine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ţine judecată = a judeca. A ţine sfat = a se sfătui, a delibera. A ţine luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ţine strajă = a străjui, a sta de strajă. A ţine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te ţineam mai tânăr! ♢ Expr. (Tranz.) A ţine (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. şi: (reg.) ţiu. – Var.: ţineá vb. II] – Lat. tenem.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢIU1 interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuţit, cu rezonanţă metalică. 2. Exclamaţie cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢIU2, ţiuri, s.n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuţită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheaţă pentru pescuit, se desprind blocurile de gheaţă etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oţel, de forma unei bare cu secţiune a pătrată, ascuţită la capete şi puţin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TIU interj. Exclamaţie care exprimă regretul, mirarea etc. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ŢÍNE ţin 1. tranz. I. 1) (obiecte sau fiinţe) A apuca (cu mâna, cu dinţii etc.), nelăsând să cadă sau să scape. ~ în mână un buchet de flori. 2) (obiecte sau fiinţe care pot cădea) A face să nu cadă, servind drept suport. ♢ A (nu)-l ~ picioarele (pe cineva) a nu mai putea sta pe picioare; a fi foarte obosit. A (nu)-l ~ pământul (pe cineva) a (nu) trăi pe pământ. Nu-l mai ~ locul (pe cineva) se spune despre cineva, care nu-şi găseşte astâmpăr (de bucurie sau de nerăbdare). 3) (fiinţe) A face să rămână (într-un anumit loc sau într-o anumită situaţie). ♢ ~ sub cheie a face să stea încuiat. ~ sub strajă a ţine arestat. ~ la distanţă (pe cineva) a nu permite cuiva să devină familiar. ~ în gazdă a avea pe cineva în locuinţă ca chiriaş. 4) (obiecte) A păstra pentru a avea la îndemână. ♢ ~ la pastramă a face să îndure foame. 5) A pune în imposibilitatea de a se mişca. ~ locului. 6) (obiecte, bilete etc.) A lăsa în rezervă. ~ un loc la parter. 7) pop. v. A REŢINE. 8) (persoane) v. A ÎNTREŢINE. ♢ ~ (toată) casa a suporta cheltuielile necesare pentru întreţinerea gospodăriei şi a familiei. 9) pop. (despre bărbaţi) A avea ca soţie. 10) pop. (mărfuri) A avea în vânzare. 11) (urmat de o propoziţie complementară cu conjunctivul) A dori în mod deosebit. Ţin să vă comunic. II (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de comunicare a unei poziţii a corpului sau a părţilor lui) ~ mâna ridicată. ♢ ~ nasul sus a fi înfumurat, îngâmfat. ~ capul (sau fruntea) sus a se purta cu demnitate. 2) (sugerează ideea de trăire a unor stări temporare) Frica l-a ţinut un moment. 3) (sugerează ideea de înfrânare a unor porniri interne) ~ bucuria ascunsă. ♢ A-şi ~ gura a nu spune nimic; a tăcea. A-şi ~ răsuflarea a nu respira. 4) (sugerează ideea de perpetuare a unei stări de lucruri) ~ cărţile în ordine. ♢ ~ minte a nu uita. 5) (sugerează ideea de neabatere de la ceva) ~ calea spre oraş. ♢ A (o) ~ numai (sau tot) o fugă a alerga fără întrerupere. ~ legea a respecta legea. 6) (sugerează ideea de administrare) ~ un hotel. ♢ ~ registrele a face operaţii necesare în registre. ~ socotelile a înregistra toate cheltuielile şi veniturile. 7) (sugerează ideea de posesiune) ~ un cal. 8) (sugerează ideea de stăpânire temporară) ~ o cetate. 9) (sugerează ideea de folosire a serviciilor cuiva) ~ o guvernantă. 10) (sugerează ideea de consumare a unor valori materiale sau morale) Rochia o ~ o sută de lei. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de acelaşi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): ~ o conversaţie a conversa. ~ o cuvântare (sau un discurs) a cuvânta. ~ un pariu a paria. ~ partea cuiva a părtini. ~ sărbătoare a sărbători. ~ post a posti. 2. intranz. 1) A fi suficient de rezistent. Casa de piatră ţine mult. 2) A fi în dependenţă (de ceva). Ţine de alt compartiment. 3) A fi ataşat sufleteşte. Ţine la fraţi şi surori. 4) A avea o anumită durată; a dura; a continua; a se prelungi. Viscolul ţine de două nopţi. ♢ A-i ~ cuiva de urât a distra pe cineva (ca să-i treacă mai uşor timpul). 5) A ocupa un anumit spaţiu; a se întinde. Cât ţine câmpia. /<lat. tenere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ŢÍNE mă ţin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cădea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu în imediată apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tată-său. 4) A nu se îndepărta (de ceva) conformându-se. ~ de lege. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de îndeletnicire) ~ de muncă. ♢ ~ de ale sale a continua să procedeze în felul său. ~ de casă a duce o viaţă casnică; a nu fi uşernic. ~ la distanţă a) a merge la o oarecare depărtare după cineva sau după ceva; b) a fi puţin sociabil. 2) (sugerează ideea de dăinuire a însuşirii sau a împrejurării exprimate de cuvântul din îmbinare) ~ mândru. ♢ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slăbiciune fizică; b) a fi beat. /<lat. tenere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŢIU interj. 1) (se foloseşte pentru a reda un sunet ascuţit şi prelung cu rezonanţă metalică). 2) (se foloseşte pentru a imita strigătul unor păsări). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţíu interj. – Imită zgomotul vibraţiei sau al flexiunii, al încovoierii. – Var. ţîu, şi der. Creaţie expresivă, cf. fiu. – Der. ţiu, s.n. (secure mică; daltă); ţiui, vb. (a şuiera, a fluiera, a vibra; a suna; a zornăi; a hurui, a bîzîi în urechi), var. ciui, cf. it. ciuire „a chiţăi şoarecii”; ţiuitură, s.f. (fluierat, şuierat); ţiuit, s.n. (şuierat); ţiuitoare, s.f. (hîrîitoare, huruitoare); ţîu, s.n. (Banat, talangă).
(Dicţionarul etimologic român)

ţíne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţin, 2 sg. ţii, l pl. ţínem, 2 pl. ţíneţi; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţínă; ger. ţinând; part. ţinút
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţiu/ţiu-ţíu interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţiu s. n. [pron. ţiu], art. ţíul; pl. ţíuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tiu interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŢINERE DE MÍNTE s. v. memorie.
(Dicţionar de sinonime)

ŢÍNE interj. v. poftim!
(Dicţionar de sinonime)

ŢÍNE vb. 1. a avea, a purta. (~ în mână un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agăţa. 5. a purta, a sprijini, a susţine. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 6. v. aparţine. 7. v. rezista. 8. v. păstra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haină care ~ la tăvăleală.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ două luni.) 12. v. păstra. 13. a opri, a păstra, a rezerva. (I-a ~ loc la rând.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ până a doua zi.) 17. a se întinde, a se lungi, a se prelungi. (Şirul ~ până departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trăi. 24. v. întreţine. 25. v. pronunţa. 26. v. durea.
(Dicţionar de sinonime)

ŢÍNE vb. v. apăra, considera, crede, închipui, socoti, vedea.
(Dicţionar de sinonime)

ŢIU s. v. târnăcop.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ti

Cuvinte se termină cu literele: iu