țiui

ŢIUÍ, ţíui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuţit, cu rezonanţă metalică. ♢ Expr. A(-i) ţiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i ţiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (şi stridente). [Pr.: ţi-u-i. – Prez. ind. şi: ţiuiesc] Ţiu¹ + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TIUÍ, tiuiesc, vb. IV. Tranz. şi intranz. A izgoni un animal (cu strigătul „tio”). [Pr.: ti-u-i] – Tio + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ŢIUÍ ţíui intranz. 1) (despre obiecte care străbat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung şi ascuţit; a şuiera. Gloanţele i-au ţiuit pe lângă ureche. ♢ A-i ~ (cuiva) în urechi (sau în cap) ori a-i ~ (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzaţia unui sunet ascuţit şi continuu. 2) (despre păsări sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi şi stridente caracteristice speciei; a scoate ţiuituri; a face „ţiu-ţiu”. [Sil. ţi-u-] /ţiu + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţiuí vb. (sil. ţi-u-), ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. ţíuie, imperf. 3 sg. ţiuiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tiuí v. tiohăi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ŢIUÍ vb. 1. a piui, a şuiera, a vâjâi, (reg.) a ţistui. (Glonţul i-a ~ pe la ureche.) 2. a-i suna, a-i vui. (Îi ~ urechile.)
(Dicţionar de sinonime)