țopică dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s.f., s.n., adj. I. S.f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziţie sau a propoziţiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziţie şi a propoziţiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparţine topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumeşte locuri, localităţi. III. S.n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢOPÍCĂ, ţopici, s.f. (Fam.) Ţopişoară. – Ţoapă + suf. -ică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÓPI//C1 ~că (~ci, ~ce) rar 1) Care ţine de topică; propriu topicii. 2) (despre nume) Care denumeşte locuri sau localităţi. /Din topică
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TÓPI//C2 ~că (~ci, ~ce) (despre medicamente) Care modifică locul unde se aplică. /<ngr. topikos, fr. topique, germ. topisch
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TÓPI//CĂ ~ci f. 1) Ordine de aranjare a cuvintelor în propoziţie sau a propoziţiilor în frază. 2) Compartiment al sintaxei sau al stilisticii care se ocupă cu studierea ordinii cuvintelor în propoziţie sau a propoziţiilor în frază. [G.-D. topicii] /<germ. Topik
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tópic (-că), adj. – Care se referă la locuri. Fr. topique. Este dubletul lui topicesc, adj. (topic), sec. XVIII, înv., din ngr. τοπιϰός.
(Dicţionarul etimologic român)

TÓPIC, -Ă adj. Referitor la topică. ♦ (Despre nume) Care denumeşte locuri, localităţi. // adj., s.n. (Medicament) care modifică locul (pielea sau mucoasele) pe care se aplică. [< fr. topique, cf. lat. topicus < gr. topos – loc].
(Dicţionar de neologisme)

TÓPICĂ s.f. 1. Ordinea cuvintelor într-o propoziţie sau a propoziţiilor într-o frază. ♦ Parte a sintaxei care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziţie şi a propoziţiilor în frază. 2. (În retorica antică) Studiul procedeelor şi al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. [Cf. fr. topique, lat. topica, gr. topika].
(Dicţionar de neologisme)

TÓPIC, -Ă I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topică. 3. (despre nume) care denumeşte locuri, localităţi. II. adj., s. n. (medicament) care modifică local pielea sau mucoasele pe care se aplică. III. s.n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (în retorica antică) studiul procedeelor şi al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor în propoziţie şi a propoziţiilor în frază. ♢ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiază această ordine. (< fr. topique, germ, topisch /II/ Topik)
(Marele dicţionar de neologisme)

tópic adj. m., pl. tópici; f. sg. tópică, pl. tópice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tópic (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tópică (lingvistică, retorică) s. f., g.-d. art. tópicii; pl. tópici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţopícă s. f., g.-d. art. ţopícei, pl. ţopíci
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: to top topi topic

Cuvinte se termină cu literele: ca ica pica opica