țuțui dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŢUŢÚI, ţuţuiuri, s.n. (Reg.) Ţugui. – Cf. ţ u g u i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. recipr. A(-şi) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relaţiilor familiare); a fi în relaţii familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢUŢUIÁ, ţúţui, vb. I. Refl. A se cocoţa. [Pr.: -ţu-ia] – Din ţuţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TUTU//Í1 ~iésc tranz. (persoane) A spune „tu”; a trata cu o adresare foarte familiară. /Din tu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TUTUÍ2 tútui intranz. A produce sunete grave şi prelungi; a face „tu-tu”. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TUTU//Í mă ~iésc intranz. 1) A-şi spune reciproc „tu”. 2) A fi în relaţii familiare (unul cu altul). /Din tu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ţuţúi s. n., pl. ţuţúiuri/ţuţúie
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tutuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tutuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţuţuiá vb., ind. prez. 1 sg. ţúţui/ţuţuiéz, 1 pl. ţuţuiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţúţuie/ţuţuiéze; ger. ţuţuínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţuţuí, ţuţuíuri, s.n. (reg.) 1. ţugui, vârf, pisc. 2. moţ de păr. 3. cucui.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

tutuí1, tutuiésc, vb. IV (reg.) a zăpăci, a deruta.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

tutuí2, tutuiésc, vb. IV (reg.) 1. a suna din bucium. 2. a alunga.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

ţuţuiá, ţúţui, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoţa. 2. a ascuţi.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
ŢUŢÚI s. v. ţugui, ţuguitură.
(Dicţionar de sinonime)

TUTUÍ vb. (reg.) a (se) tui. (A se ~ cu cineva.)
(Dicţionar de sinonime)

ŢUŢUIÁ vb. v. căţăra, cocoţa, ridica, sui, urca.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tu tut tutu

Cuvinte se termină cu literele: ui tui utui