țur dex - definiţie, sinonime, conjugare
TUR1, tururi, s.n. 1. Mişcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanţă egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mişcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură1 (2). ♦ Tur-retur sau tur şi retur = dus şi întors, plecare şi sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porţiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiţă etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ♢ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acţiune, iniţiativă, întreprindere care cere efort, perseverenţă, îndemânare. Un tur de forţă. 3. Parte dintr-o competiţie sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un şir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanţă lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărţi) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărţile. [Pl. şi: ture] – Din fr. tour.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TUR2, tururi, s.n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din scr. tur.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TUR1 ~uri n. 1) Mişcare circulară completă a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix; turaţie. 2) Mişcare liniară pe un anumit traseu cu revenire la punctul de plecare. ♢ ~ retur (sau ~ şi retur) dus şi întors. 3) Plimbare scurtă pe un anumit traseu. A face un ~. 4) Parte a unei competiţii sportive, reprezentând jumatate din totalul etapelor acesteia. 5) Ciclu de partide în care fiecare partener distribuie pe rând cărţile de joc (până ajunge rândul iarăşi primului jucător). /<fr. tour, germ. Tour
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TUR2 ~uri n. rar Parte a pantalonilor bărbăteşti care acoperă regiunea dorsală a corpului. /cf. sb. tur
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tur (-ri), s.m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparţine familiei sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănuşă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui stur ‹ lat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeaşi familie ar trebui să se explice tureac (var. tureatcă), s.n. şi f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privinţă nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din sl. trąba, cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluţie imposibilă fonetic; în legătură cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. török, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 şi ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacus ‹ gr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea).
(Dicţionarul etimologic român)

tur interj. – Exprimă ideea de flecăreală. Creaţie expresivă, cf. dur, zur, hur, mor etc. – Der. turavura, adv. (vorbărie goală); turlu-burlu, adv. (nebuneşte); turui (var. torăi, torosi), vb. (a vorbi mult şi repede, a durui; a gurlui porumbeii); turuială (var. turuitură), s.f. (vorbărie, trăncăneală); turlui, vb. (Mold., a suna, a cînta din ...., a zornăi); turluitură, s.f. (Mold., sunet, murmur, zvon); turlac, adj. (ameţit, zăpăcit, mai ales de băutură sau de somn), probabil în loc de *turulac, sau de *trulac, cf. trululu, mr. turlu „nebun” (după Şeineanu, II, 369, Tiktin şi Candrea, din tc. torlak „uşuratic”; după Scriban, de la Turlaci, populaţie turanică din Basar.); turlăci, vb. (a ameţi, a zăpăci).
(Dicţionarul etimologic român)

tur (-ruri), s.n. – Învîrtire, ocol. Fr. tour. – Der. turaj, s.n. (mişcare giratorie), barbarism tehnic, folosit de Camil Petrescu.
(Dicţionarul etimologic român)

ŢUR interj. (Var.) Zur.
(Dicţionarul etimologic român)

TUR s.n. 1. Mişcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turaţie (2); ; tură1 (2). ♦ Tur-retur = dus şi întors, plecare şi sosire; tur de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pistă = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat în jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurtă, raită. ♦ (Liv.) Acţiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ Tur de forţă = efort, întreprindere îndrăzneaţă. 2. (Sport) Parte dintr-un campionat cuprinzând jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în care se parcurge un circuit pe ditanţă lungă. 3. (Tehn.) Mişcare circulară în jurul unui ax. 4. (La jocul de cărţi) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărţile, pe rând. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnusinstrument pentru întors].
(Dicţionar de neologisme)

TUR s. n. 1. mişcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turaţie (2); tură1 (2). o ~-retur = dus şi întors, plecare şi sosire; ~ de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pistă = zbor de pe un traseu dreptunghiular, în jurul aerodromului. o a trage primul ~ de manivelă = a începe turnarea unui film. ♢ plimbare scurtă, raită. o ~ de oraş = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ♢ acţiune care cere îndemânare, agilitate, putere. o ~ de forţă = efort, întreprindere îndrăzneaţă. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumătate din totalul etapelor. ♢ întrecere sportivă (de ciclism), în care se parcurge un circuit pe distanţă lungă. o ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapă a unor alegeri care se repetă. 3. (tehn.) mişcare circulară în jurul unui ax. 4. (la jocul de cărţi) ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărţile, pe rând. (< fr. tour)
(Marele dicţionar de neologisme)

tur (mişcare circulara, parte a pantalonilor) s. n., pl. túruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţur interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TUR s. 1. (FIZ.) tură. (~ periodic al unui corp.) 2. înconjur. (Face un ~ al stadionului.) 3. raită, tură, (reg.) otrocol. (Fac un ~ prin oraş.) 4. pasă. (~ la jocul de cărţi.)
(Dicţionar de sinonime)

TUR s. (fam.) fund. (~ul pantalonilor.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tu

Cuvinte se termină cu literele: ur