ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societăţii, factorilor de civilizaţie, a se simţi izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALIENÁT, -Ă, alienaţi, -te, adj., s.m. şi f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ALIEN//Á ~éz tranz. jur. (proprietăţi, bunuri, drepturi etc.) A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a înstrăina. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéner, lat. alienare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ALIEN//Á mă ~éz intranz. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-şi ieşi din minţi; a înnebuni; a se scrânti. 2) A deveni străin (sufleteşte); a se înstrăina. /<fr. aliéner, lat. alienare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ALIENÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ţi. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéne, lat. alienatus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ALIENÁ vb. I. tr. (Jur.) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unui lucru; a înstrăina. [Pron. -li-e-, p.i. -nez. / < fr. aliéner, cf. lat. alienare].
(Dicţionar de neologisme)
ALIENÁT, -Ă adj., s.m. şi f. (Suferind) de o boală mintală; nebun. [Pron. -li-e-. / < aliena, cf. fr. aliéné, lat. alienatus].
(Dicţionar de neologisme)
ALIENÁ vb. I. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune). II. refl. 1. (fig.) a deveni ostil societăţii, a se simţi izolat. 2. a înnebuni. (< fr. aliéner, lat. alienare)
(Marele dicţionar de neologisme)
ALIENÁT, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de alienaţie mintală. (< fr. aliéné, lat. alienatus)
(Marele dicţionar de neologisme)
aliená vb. (sil. -li-e-), ind. prez. 1 sg. alienéz, 3 sg. şi pl. alieneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alienát adj. m., s. m. (sil. -li-e-), pl. alienáţi; f. sg. alienátă, pl. alienáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ALIENÁ vb. 1. v. înstrăina. 2. v. înnebuni.
(Dicţionar de sinonime)
ALIENÁT adj., s. 1. adj. v. înstrăinat. 2. adj., s. v. nebun.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ALIENÁT, -Ă, alienaţi, -te, adj., s.m. şi f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ALIEN//Á mă ~éz intranz. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-şi ieşi din minţi; a înnebuni; a se scrânti. 2) A deveni străin (sufleteşte); a se înstrăina. /<fr. aliéner, lat. alienare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ALIENÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ţi. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéne, lat. alienatus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ALIENÁ vb. I. tr. (Jur.) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unui lucru; a înstrăina. [Pron. -li-e-, p.i. -nez. / < fr. aliéner, cf. lat. alienare].
(Dicţionar de neologisme)
ALIENÁT, -Ă adj., s.m. şi f. (Suferind) de o boală mintală; nebun. [Pron. -li-e-. / < aliena, cf. fr. aliéné, lat. alienatus].
(Dicţionar de neologisme)
ALIENÁ vb. I. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune). II. refl. 1. (fig.) a deveni ostil societăţii, a se simţi izolat. 2. a înnebuni. (< fr. aliéner, lat. alienare)
(Marele dicţionar de neologisme)
ALIENÁT, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de alienaţie mintală. (< fr. aliéné, lat. alienatus)
(Marele dicţionar de neologisme)
aliená vb. (sil. -li-e-), ind. prez. 1 sg. alienéz, 3 sg. şi pl. alieneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
alienát adj. m., s. m. (sil. -li-e-), pl. alienáţi; f. sg. alienátă, pl. alienáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ALIENÁ vb. 1. v. înstrăina. 2. v. înnebuni.
(Dicţionar de sinonime)
ALIENÁT adj., s. 1. adj. v. înstrăinat. 2. adj., s. v. nebun.
(Dicţionar de sinonime)