Bivol

BÍVOL, bivoli, s.m. Vită cornută, rumegătoare, asemănătoare cu boul, cu păr negru sau alb, aspru şi rar, cu coarnele inelate întoarse spre spate (Bos bubalus). ** Epitet dat unui om gras, mătăhălos, nesimţit. – Din sl. byvolŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÍVOL ~i m. 1) Animal domestic rumegător, asemănător cu boul, având părul aspru, de culoare neagră (sau albă), şi coarnele inelate, întoarse spre spate. 2) fig. fam. Persoană opulentă şi greoaie. /<sl. byvolu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bívol (bívoli), s.m. – Vită cornută asemănătoare cu boul, cu păr negru. – Var. bi(h)ol. Mr. (buval) ‹ ngr. βοὺβαλος, megl. bivul. Bg. bivol, din sl. byvolŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac), cuvînt care nu aparţine totuşi fondului sl. (Miklosich, Fremdw., 80). Nu pare posibilă der. directă din lat. bubalus, propuse de Diez, Gramm., I, 259. Der. bivolar, s.m. (păzitor al unei cirezi de bivoli); cf. bg. bivolar; bivolărie, s.f. (grajd de bivoli); bivolesc, adj. (de bivol); bivoliţă, s.f. (femela bivolului), cf. bg. bivolica.
(Dicţionarul etimologic român)

bívol s. m., pl. bívoli
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iárba-bívolului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)