BOÁBĂ, boabe, s.f. 1. (Specie de) fruct cărnos (şi sferic) cu sâmburele sau sâmburii în mijloc; bacă. 2. Bob1 (1). ♢ Expr. A nu şti (sau a nu pricepe, a nu zice) (nici o) boabă = a nu şti (sau a nu pricepe, zice) nimic. – Cf. scr. b o b a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BOB1, (1) boabe, s.n. (2, rar 1) bobi, s.m. 1. S.n. Sămânţă de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ♢ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă şi răbdare; amănunţit. Din bob în bob = amănunţit. Bob numărat = întocmai, exact. ♢ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se aşază bobii aruncaţi de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S.m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari şi cu seminţe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânţa acestei plante. – Din sl. bobŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BOÁB//Ă ~e f. Fruct cărnos al unor plante, având în mijloc una sau mai multe seminţe. ♢ A nu şti (sau a nu pricepe) nici o ~ a nu şti (sau a nu pricepe) nimic. [Sil. boa-bă] /Din boabe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BOB2 boábe n. 1) Fiecare dintre părţile componente (asemănătoare cu un grăunte) ale unei totalităţi de elemente omogene; fir. ~ de nisip. 2) Obiect mic, de formă rotundă, separat dintr-o cantitate mare de obiecte identice. ~ de mărgăritar. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bob (-oábe), s.n. – 1. Boabă, boabă făinoasă. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obişnuiesc să prezică viitorul. – 3. Grăunte în general. – 4. (Înv.) Sămînţă. – 5. Strop, pic, cantitate minimă. Mr., megl. bob „fasole”. Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa accepţie, nu are pl.; în a doua, se foloseşte numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se foloseşte în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boabă, care coincide cu sb. boba. Der. boabă, s.f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă); boambă, s.f. (grăunte; bob); bobăreasă şi (prin contaminare cu babă) băbăreasă, s.f. (ghicitoare, prezicătoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s.n. (bulgăre); bobică, s.f. (oală, vas rotund); bobişte, s.f. (teren cultivat cu bob); bobiţă, s.f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica „boabă”; bobiţar, s.m. (Trans., coacăz); bobitoare, s.f. (prezicătoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s.n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice); popicar, s.m. (proprietar de popicărie; jucător de popice); popicărie, s.f. (sală de popice). Popic, de la bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, şi de fiecare din cele nouă bucăţi de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumeţe sau inconştiente, cu popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicaţie diferită, dat fiind existenţa lui bobic, s.m., care se foloseşte în Munt. cu sensul de „prăjină, băţ”. – Din rom. trebuie să provină ţig. sp. bobi „bob” (Besses 37).
(Dicţionarul etimologic român)
boabă, boabe s.f. 1. (act.) cuvînt, replică (dintr-un rol). 2. (stud.) examen restant. 3. (intl.) condamnare. 4. glonţ. 5. (la pl.) bani. 6. (în fotbal) gol. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
boábă s. f., g.-d. art. boábei; pl. boábe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bob (sămânţă) s. n., pl. boábe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BOABA-VÚLPII s. v. dalac.
(Dicţionar de sinonime)
BOÁBĂ s. 1. v. bob. 2. v. picătură.
(Dicţionar de sinonime)
BOÁBĂ s. v. bacă, cartof.
(Dicţionar de sinonime)
LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.
(Dicţionar de sinonime)
BOB s. v. bacă.
(Dicţionar de sinonime)
BOB s. 1. boabă, grăunte, sămânţă, (reg.) boambă, boană. (Un ~ de grâu.) 2. v. picătură. 3. (BOT.) bob-de-ţarină (Lathyrus sylvester) = (reg.) măzăriche, scrântiţă; bob-de-ţarină (Lathyrus platyphyllos) = (reg.) măzăriche.
(Dicţionar de sinonime)
LEMNUL-BÓBULUI s. v. salcâm galben.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BOB1, (1) boabe, s.n. (2, rar 1) bobi, s.m. 1. S.n. Sămânţă de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ♢ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă şi răbdare; amănunţit. Din bob în bob = amănunţit. Bob numărat = întocmai, exact. ♢ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se aşază bobii aruncaţi de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S.m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari şi cu seminţe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânţa acestei plante. – Din sl. bobŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BOB2 boábe n. 1) Fiecare dintre părţile componente (asemănătoare cu un grăunte) ale unei totalităţi de elemente omogene; fir. ~ de nisip. 2) Obiect mic, de formă rotundă, separat dintr-o cantitate mare de obiecte identice. ~ de mărgăritar. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bob (-oábe), s.n. – 1. Boabă, boabă făinoasă. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obişnuiesc să prezică viitorul. – 3. Grăunte în general. – 4. (Înv.) Sămînţă. – 5. Strop, pic, cantitate minimă. Mr., megl. bob „fasole”. Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa accepţie, nu are pl.; în a doua, se foloseşte numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se foloseşte în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boabă, care coincide cu sb. boba. Der. boabă, s.f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă); boambă, s.f. (grăunte; bob); bobăreasă şi (prin contaminare cu babă) băbăreasă, s.f. (ghicitoare, prezicătoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s.n. (bulgăre); bobică, s.f. (oală, vas rotund); bobişte, s.f. (teren cultivat cu bob); bobiţă, s.f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica „boabă”; bobiţar, s.m. (Trans., coacăz); bobitoare, s.f. (prezicătoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s.n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice); popicar, s.m. (proprietar de popicărie; jucător de popice); popicărie, s.f. (sală de popice). Popic, de la bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, şi de fiecare din cele nouă bucăţi de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumeţe sau inconştiente, cu popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicaţie diferită, dat fiind existenţa lui bobic, s.m., care se foloseşte în Munt. cu sensul de „prăjină, băţ”. – Din rom. trebuie să provină ţig. sp. bobi „bob” (Besses 37).
(Dicţionarul etimologic român)
boabă, boabe s.f. 1. (act.) cuvînt, replică (dintr-un rol). 2. (stud.) examen restant. 3. (intl.) condamnare. 4. glonţ. 5. (la pl.) bani. 6. (în fotbal) gol. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
boábă s. f., g.-d. art. boábei; pl. boábe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bob (sămânţă) s. n., pl. boábe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BOABA-VÚLPII s. v. dalac.
(Dicţionar de sinonime)
BOÁBĂ s. 1. v. bob. 2. v. picătură.
(Dicţionar de sinonime)
BOÁBĂ s. v. bacă, cartof.
(Dicţionar de sinonime)
LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.
(Dicţionar de sinonime)
BOB s. v. bacă.
(Dicţionar de sinonime)
BOB s. 1. boabă, grăunte, sămânţă, (reg.) boambă, boană. (Un ~ de grâu.) 2. v. picătură. 3. (BOT.) bob-de-ţarină (Lathyrus sylvester) = (reg.) măzăriche, scrântiţă; bob-de-ţarină (Lathyrus platyphyllos) = (reg.) măzăriche.
(Dicţionar de sinonime)
LEMNUL-BÓBULUI s. v. salcâm galben.
(Dicţionar de sinonime)