Carte dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÁRTĂ, carte, s.f. 1. Nume dat (în evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii şi libertăţi fundamentale ale unor clase sau pături sociale şi a servi drept constituţie unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizaţii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării şi funcţionării unei organizaţii internaţionale. Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. - Din fr. charte, lat. charta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁRTE, cărţi, s.f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită şi legată sau broşată în volum. ♢ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicaţie oficială a unui guvern care conţine documente justificative privitoare la o problemă politică. ♢ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învăţat; a vorbi aşa cum trebuie; a face caz de erudiţia sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învăţat. Cum scrie la carte = aşa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citeşte, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporţii mari. 2. Fig. Cunoştinţe de scriere şi de citire; învăţătură, ştiinţă, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ♢ Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuinţări: pentru corespondenţă (carte poştală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferenţiate după culorile, semnele şi figurile imprimate pe ele şi întrebuinţate la anumite jocuri de noroc. ♢ Expr. A da cărţile pe faţă = a-şi arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-şi) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile şi a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărţi = A pretinde ca ghiceşte viitorul cu ajutorul cărţilor de joc. III. (Înv. şi pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. ♢ Carte de judecată = hotărâre, sentinţă judecătorească. – Refăcut din cărţi (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părţi; (II) din fr. carte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁRT//Ă ~e f. livr. 1) (în evul mediu) Act emis de un suveran în care erau consemnate anumite drepturi şi libertăţi. 2) Program care stă la baza unei organizaţii sau a unui institut internaţional. ~a ONU. ~a de la Paris. 3) Document prin care mai multe state stabilesc anumite principii pe care se obligă să le aplice în relaţiile reciproce şi în relaţiile cu alte state. [G.-D. cartei] /<fr. charte, lat. charta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÁRT//E cărţi f. 1) Scriere tipărită, legată sau broşată în volum. ♢ ~ de căpătâi lucrare preferată de cineva, absolut indispensabilă într-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunoştinţe pe care le posedă cineva; învăţătură; studii. ♢ A face ~ a însuşi cunoştinţe. A şti ~ a fi om învăţat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om învăţat. A lega ~ea de gard a renunţa la învăţătură. 3) Document oficial, cu date personale care confirmă drepturile unei persoane; carnet. ~ de muncă. 4) Bucată de carton de dimensiuni mici, care conţine diferite însemnări şi serveşte la anumite scopuri. ~ de vizită. ~ poştală. ~ de joc. 5) înv. Comunicare în scris trimisă cuiva; scrisoare; răvaş. A trimite ~. 6) înv. Caiet unde se fac diferite însemnări cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cărţii] /<lat. charta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cárte (cắrţi), s.f. – 1. Scrisoare. – 2. Document, act scris. – 3. Scriere tipărită şi legată, volum. – 4. Capitol, secţiune. – 5. Bucată de carton cu însemnări scrise sau tipărite. – 6. Listă de bucate, meniu. – 7. Instrucţie, înţelepciune. – 8. Cărţi de joc. – 9. La rumegătoare, foios, ghem. – Mr. carte, megl. carti „hîrtie”. Lat. charta „hîrtie, scrisoare” (Puşcariu 99; Candrea-Dens., 273; REW 1866; Philippide, II, 636; DAR); cf. alb. kartë „hîrtie”, it., prov., cat., sp., port. carta. Există mari divergenţe cu privire la schimbările semantice şi originea lor; cf. Capidan, Dacor., I, 335; Densusianu, GS, II, 14; Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 3; Iordan, BF, VI, 150. Cf. cărturar. Der. cărtar, s.m. (Trans., jucător, trişor); cărticică, s.f. (broşură; pachet pentru hîrtie de ţigări); cărţulie, s.f. (broşură; scrisoare, bilet; document, act). Din rom. provine bg. karticka „carte de vizită”.
(Dicţionarul etimologic român)

CÁRTĂ1 s.f. 1. (În evul mediu) Act care emană de la un suveran şi este destinat a consemna unele drepturi sau libertăţi fundamentale, servind drept constituţie. 2. Convenţie, pact politic fundamental. ♦ Tratat care stabileşte crearea unei organizaţii internaţionale, determinându-i atribuţiile şi modul de funcţionare. ♦ Constituţie dată sau acceptată de un principe, de un domn. [< lat. charta, cf. it. carta, fr. charte].
(Dicţionar de neologisme)

CÁRTĂ2 s.f. Carton subţire de formă dreptunghiulară, pe care este scris numele cuiva, care stabileşte calitatea unei persoane etc. [< fr. carte].
(Dicţionar de neologisme)

CÁRTĂ s. f. 1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăţi. 2. convenţie, pact politic fundamental. ♢ act care stabileşte funcţionarea unei organizaţii internaţionale. (< fr. charte, lat. charta)
(Marele dicţionar de neologisme)

carte, cărţi s.f. (tox.) cantitate de răşină de canabis care, de regulă, are forma unei plăci sau a unei cărţi. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

carte albastră expr. hotârâre / sentinţă judecătorească. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

burduf de carte expr. foarte instruit, foarte erudit. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cártă (manifest, act fundamental) s. f., g.-d. art. cártei; pl. cárte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cárte de múncă s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărţii de múncă; pl. cărţi de múncă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cárte de vízită s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărţii de vízită; pl. cărţi de vízită
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cárte (volum, cartonaş, text scris) s. f., g.-d. art. cărţii; pl. cărţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

scorpiónul de cărţi s. m. + prep. + s. f. (sil. -pi-o-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cártă, cárte, s.n. (înv.) hartă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CARTE CU ÎNVĂŢĂTÚRĂ s. v. cazanie, cuvânt, omilie, predică.
(Dicţionar de sinonime)

CARTE DE ZÓDII s. v. rojdanic, zodiac, zodiar.
(Dicţionar de sinonime)

CARTE DOMNÉASCĂ s. v. hrisov.
(Dicţionar de sinonime)

CÁRTE s. 1. lucrare, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, (livr.) op. (O ~ groasă.) 2. (CONT.) cartea mare = maestru, registru de partizi. 3. carte funciară v. cadastru; carte funduară v. cadastru. 4. v. învăţătură.
(Dicţionar de sinonime)

CÁRTE s. v. act, catastif, condică, dispoziţie, document, dovadă, epistolă, epistolie, hârtie, hotărâre, izvor, înscris, ordin, piesă, poruncă, răvaş, registru, scrisoare.
(Dicţionar de sinonime)

SCORPIA CĂRŢILOR s. v. scorpionul de cărţi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: Ca Car Cart

Cuvinte se termină cu literele: te rte arte