Curea dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÚRE vb. III v. curge.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CUREÁ, curele, s.f. 1. Fâşie lungă din piele, cânepă, material plastic etc.; spec. o astfel de fâşie folosită ca cingătoare. ♢ Expr. A-l ţine (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă şi rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mişcarea de rotaţie şi puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de maşină la altul; b) fig. ceea ce serveşte ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. şi pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâşie lungă şi îngustă de pământ. – Lat. corrigia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CUR//EÁ ~éle f. 1) Fâşie lungă de piele sau din alte materiale având diferite întrebuinţări. 2) Fâşie din piele sau din alt material, care serveşte la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; brâu; cordon; centură. ♢ A (nu)-l ţine ~eaua a (nu) se simţi în stare să... 3): ~ de transmisie bandă continuă de piele sau de pânză rezistentă, care serveşte pentru transmiterea mişcării de rotaţie de la un ax la altul. [Art. cureaua; G.-D. curelei; Sil. cu-rea] /<lat. corrigia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cúre (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieşi o secreţie din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Puşcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. şi curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuşi, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăţa”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s.f. (vas de lemn care serveşte la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăţa”; curător, s.n. (brînză în calup); curăre, s.f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s.f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s.f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s.f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl considerăprovine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s.f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Puşcariu Dacor., IV, 687 şi DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s.f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s.m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s.n., din fr. cours; cursă, s.f., din fr. course; cursier, s.m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s.m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s.f.; curier, s.m., din fr. courrier; curtier, s.m., din fr. courtier; curtaj, s.n., din fr. courtage.
(Dicţionarul etimologic român)

cureá (curéle), s.f. – 1. Fîşie lungă din piele, material plastic etc. folosită ca cingătoare. – 2. Bici. – 3. Şiret de piele. – 4. Centură, faşă, legătură. – 5. Toartă, mîner de piele al unor obiecte grele. – 6. (Înv.) Măsură de 16 picioare. – 7. Limbă de pămînt, margine de grind. – 8. Dans popular. – 9. (Înv.) Joc de noroc tipic pentru unii şarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Şuţu. – Mr. curao, megl. curauă. Lat. corrigia (Diez, I, 250; DAR). Rezultatul rom. este normal, în privinţa fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totuşi, se preferă adesea un der. ipotetic de la corium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277), de tipul *corella (Puşcariu 459; Iordan, Dift., 59) sau *coriella (Meyer, Alb. St., IV, 79; Pascu, I, 73); însă cf. sard. korria, sp. correa. Sensul 7 apare şi în sard. – Der. curelar, s.m. (meşter care face curele, hamuri); curelărie, s.f. (meşteşugul curelarului; atelierul curelarului); cureluşe, s.f. (bici); încurela, vb. (a strînge în curele, a încinge). Din ro, par a proveni ngr. ϰουρέλι „cîrpă” şi ϰουρελιάζφ „ a tăia în fîşii; a face bucăţi”, şi mag. kurélye (Edelspacher 17).
(Dicţionarul etimologic român)

cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cúre vb. III (înv.) 1. a alerga, a fugi; a se grăbi. 2. a curge. 3. a se rostogoli, a se înşira, a se întinde. 4. a se decolora. 5. a pica, a picura, a izvorî. 6. a se desprinde, a cădea. 7. a atârna, a spânzura. 8. a se îngrămădi, a năvăli, a năpădi. 9. a se desfăşura, a se petrece, a se întâmpla, a decurge. 10. a trece, a se scurge. 11. a rezulta, a proveni, a deriva.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CÚRE vb. v. alerga, curge, fugi, goni.
(Dicţionar de sinonime)

CUREÁ s. v. centură.
(Dicţionar de sinonime)

CUREÁ s. v. nojiţă.
(Dicţionar de sinonime)

CUREAUA VÂNĂRII s. v. bucar, curar, vânar.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: Cu Cur Cure

Cuvinte se termină cu literele: ea rea urea