Lacurile

LAC¹, lacuri, s.n. Întindere mai mare de apă stătătoare, închisă între maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un râu. ♢ Lac de acumulare = lac (artificial) situat în amonte de o hidrocentrală, care constituie rezerva de apă necesară producerii energiei. ♢ Expr. A sări (sau a cădea, a da etc.) din lac în puţ = a da de un rău mai mare, încercând să scape de un alt rău. ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid. – Lat. lacus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LAC², lacuri, s.n. 1. Preparat lichid obţinut prin dizolvarea într-un solvent volatil a unor răşini, uleiuri sau a altor substanţe şi care, întins pe suprafaţa unui obiect, formează în urma evaporării solventului o pojghiţă solidă, dură, care fereşte obiectul de influenţa aerului şi a umezelii, dându-i totodată un aspect plăcut. 2. Piele (sau imitaţie de piele) cu faţa netedă, lucioasă, acoperită cu un strat de lac² (1). – Din germ. Lack.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LAC¹ ~uri n. 1) Apă stătătoare de mare întindere, cu sau fără scurgere. 2) fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid. /<lat. lacus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

LAC² ~uri n. 1) Soluţie a unor răşini sau uleiuri cu care se unge suprafaţa unui obiect pentru a-i da luciu sau pentru a-l feri de contactul dăunător cu aerul sau cu umezeala. 2) Piele sau imitaţie de piele cu faţa netedă şi lucioasă. /<germ. Lack, fr. laque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

lac (lácuri), s.n. – Apă stătătoare. – Mr., megl. lac, istr. lǫc Lat. lacus (Puşcariu 630; Candrea-Dens., 937; REW 4836; DAR), cf. it., sp., port. lago, prov., fr. lac. Din rom. pare să provină mag. lák (Edelspacher 18). – Der. lăcărie, s.f.; lăcos, adj.; lacovişte, s.f., cu suf. -işte (după Skok, 71 şi DAR, din bg., sb. lokva „băltoacă”).
(Dicţionarul etimologic român)

lac (lácuri), s.n. – Vopsea, glazură, etc. Fr. laque sau germ. Lack. – Der. lăcui, vb.; lăcuitor, s.m.; lachirui, vb. (înv., a da cu lac), din germ. lakieren (Borcea 195).
(Dicţionarul etimologic român)

LAC s.n. Soluţie de bază de oxid de aluminiu gelatinos, amestecată uneori cu un colorant, folosită în pictură. ♦ Suc răşinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluţie pentru lustruit mobile. ♦ Lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. [Cf. fr. laque, germ. Lack, lat. lacca < pers. lakk – culoare roşie < hind. lakh].
(Dicţionar de neologisme)

LAC s. n. 1. soluţie pe bază de oxid de aluminiu gelatinos, cu un colorant, folosită în pictură. 2. suc răşinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluţie pentru lustruit mobile. 3. lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. (< germ. Lack)
(Marele dicţionar de neologisme)

a cădea din lac în puţ expr. a avea parte de o neplăcere încercând să evite o alta mai mică. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

lac (apă stătătoare, soluţie) s. n., pl. lácuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lac (piele) s. n., pl. lácuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
USTUROI-DE-LÁC s. v. iarbă-usturoasă.
(Dicţionar de sinonime)

CASTAN-DE-LÁC s. v. cornaci.
(Dicţionar de sinonime)

LAC s. (GEOGR.) (pop.) tău. (~ de munte.)
(Dicţionar de sinonime)

LAC s. vernis, (înv.) vernichiu. (~ pentru mobilă.)
(Dicţionar de sinonime)

LAC s. v. baltă.
(Dicţionar de sinonime)

TRIFOI-DE-LÁC s. v. trifoişte.
(Dicţionar de sinonime)