Mică dex - definiţie, sinonime, conjugare
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obişnuite; de proporţii reduse. ♢ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subţire şi mai scurt dintre degete, aşezat lângă inelar. ♢ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ♢ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafaţă redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puţin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de fórma unor cârnăciori. condimentaţi şi fripţi direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puţin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subţire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puţin numeros: redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puţin intens; slab, încet, stins2. scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puţin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ♢ (Substantivat) Cei mici = copiii. ♢ Loc. adv. De mic = din copilărie. ♢ Expr. Cu mic, cu mare sau mic şi mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau, .cel mai„) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de nobleţe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ♢ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ♢ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinţii miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÍCĂ1, mice, s.f. Familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac uşor în foiţe subţiri (elastice şi transparente), întrebuinţate în industria electrotehnică, a unor materiale de construcţie, la fabricarea unor sorturi de hârtie şi vopsele etc. – Din fr. mica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÍCĂ2 s.f. (Pop.; în loc. adv.) Într-o (sau pe) mică de ceas = a) într-o clipă, foarte repede, imediat; b) foarte des, mereu. – Probabil lat. mica „fărâmă”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MIC mícă (mici) 1) Care are dimensiuni mai reduse decât cele considerate normale; care este de mărime sub norma obişnuită. Masă ~ă. ♢ Degetul ~ deget aflat la extremitatea mâinii sau a piciorului. În ~ pe scurt; în sumar; în proporţii reduse. 2) A cărui intensitate este sub nivelul mediu; slab. Lumină ~ă. 3) Care este redus numeric, cantitativ. 4) Care durează mai puţin ca de obicei; de scurtă durată. 5) Care este de importanţă redusă; neînsemnat. Un ~ funcţionar. ♢ Socru mic tatăl miresei. Soacră mică mama miresei. 6) (despre persoane) Care este de vârsta copilăriei. 7) şi substantival Care s-a născut ultimul în familie; mezin. ♢ Cu ~ cu mare (sau ~ şi mare) cu toţii împreună. /<lat. miccus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÍCĂ1 f. Mineral cristalizat, transparent, de diferite culori, cu proprietatea de a se desface uşor în plăci subţiri şi elastice, întrebuinţate, în special, ca izolant electric şi termic. [G.-D. micii] /<fr. mica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÍCĂ2 f. pop. : Într-o ~ (sau pe mică de ceas) a) într-o clipă; imediat; b) foarte des. /<lat. mica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mic (mícă), adj. – 1. (Înv.) Puţin, redus: Bogdan Vodă domni mică vreme (Dosoftei). – 2. De mărime redusă. – 3. De ani puţini. – 4. (Arg.) Monedă de 20 de lei. – 5. (Fam., Bucureşti) Specialitate de carne la grătar. – Mr. ńic, mic, megl., istr. mic. Probabil origine expresivă, dar anterior rom. Trebuie să se pornească de la un lat. *miccus, cf. pic şi lat. mica, gr. doric μιϰός, it. miccino, sicil. nicu, calabr. miccu. Pentru a explica lat. *miccus, se pleacă de obicei, fie de la gr. μιϰ(ρ)ός (Cipariu, Elemente, 128; Densusianu, Hlr., 201; Koerting 6147; Puşcariu 1067; Candrea-Dens., 1092; REW 5559; Pascu, I, 133; Rohlfs, EWUG, 1382; Rosetti, II, 68), fie de la lat. mῑca (Diez, I, 126; Koerting 5279; Gougenheim, Rom., LXIX, 97-101). Mai sigur pare să fie că toate aceste cuvinte duc către aceeaşi sursă expresivă. Cf. mică, niţel. Der. micşor, adj.; micşora, vb. (a reduce, a face mai mic); micşorime, s.f. (micime); micuşor, adj. (mititel); micuţel (var. mitutel), adj. (Banat, Trans., mic); mititel, adj. (mic; s.m., specialitate de carne la grătar), formă asimilată din var. anterioară (după Dacor, I, 326, de la un dim. *micicel; după Candrea, de la *michitel); mititică, s.f. (fetiţă, copiliţă; Arg., închisoare); miciculat, adj. (Banat, micşorat, redus), cu finala expresivă; micime, s.f. (meschinărie, fleac); Michiduţă, s.m. (nume popular pentru diavol). – De la micuţ provine ngr. μιϰούτσο (Danguitsis 154).
(Dicţionarul etimologic român)

mícă (-ci), s.f. – Fragment, fărîmă, parcelă, parte. Lat. mῑca (Puşcariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migŭ „clipă, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusă de Graur, BL, VI, 156 şi de Scriban, se bazează pe expresii ca o mică de ceas, în care mică dobîndeşte sensul special de „parte dintr-o oră” şi pare posibilă doar ca încrucişare semantică. E dubletul lui mică, s.f. (mineral în foiţe), din fr. (lat.) mica. Probabil acelaşi cuvînt este cel care s-a păstrat în expresia mici fărîme (var. mii fărîme, mii şi fărîme), cu sensul de „bucăţele”, în care mici „bucăţi” s-a confundat cu mici „de mărime redusă”. – Cf. dumica, nimic.
(Dicţionarul etimologic român)

MÍCĂ s.f. Grup de minerale de siliciu şi aluminiu cristalizate, care se desfac în foiţe de obicei elastice. [Pron. -cii. / < fr. mica, cf. lat. mica – bucăţică].
(Dicţionar de neologisme)

MÍCĂ s. f. mineral din silicat de aluminiu şi potasiu cristalizat, clivabil, care abundă în rocile eruptive şi metamorfice. (< fr. mica)
(Marele dicţionar de neologisme)

a avea ceva la degetul mic expr. 1. a cunoaşte (ceva) în amănunt 2. v. a avea (pe cineva) în buzunar. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

ciocu’ mic şi jocul de glezne expr. (mil.) executaţi ordinul fără comentarii! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

ciocu’ mic şi pasul mare expr. (adol.) taci şi pleacă! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

ciocu’ mic expr. (vulg.) taci!, linişte!, gura! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

Câinele-Mic (astron.) s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ploiér mic s. m. + adj. (sil. -ier)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mic-burghéz adj. m., s. m., pl. mic-burghézi; f. sg. mic-burghéză, pl. mic-burghéze
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mic adj. m., f. mícă; pl. m. şi f. mici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mic s. m., pl. mici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Úrsa-Mícă s. pr. f. art.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mícă (clipă) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mícă (mineral) s. f., g.-d. art. mícii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CÂINELE-MÍC s. v. sfredelul.
(Dicţionar de sinonime)

DROPIŢĂ MÍCĂ s. v. spurcaci.
(Dicţionar de sinonime)

DROPIE MÍCĂ s. v. spurcaci.
(Dicţionar de sinonime)

PAŞTELE-MÍC s. v. mătcălău.
(Dicţionar de sinonime)

STÂRC ALB MÍC s. v. bâtlan mic.
(Dicţionar de sinonime)

PLOIER GULERAT MÍC s. v. prundăraş.
(Dicţionar de sinonime)

MIC adj. v. meschin.
(Dicţionar de sinonime)

MIC adj., s. 1. adj. v. mărunt. 2. adj. crud, necrescut, nedezvoltat. (Plantă ~.) 3. adj. v. redus. 4. adj. v. scurt. (Un text ~.) 5. adj. v. minuscul. 6. adj. v. îngust. 7. adj. v. nespaţios. 8. adj. prost, redus. 9. adj. îngust. (Pălărie cu boruri ~.) 10. adj. v. subţire. 11. adj. v. scund. 12. adj. jos, mărunt, scund, (reg.) pitulat. (Casă ~.) 13. adj. v. pitic. 14. adj. scurt. (Creion ~.) 15. s. v. mititel. 16. adj. v. neadânc. 17. adj. subţire. (Buze ~.) 18. adj. v. ieftin. 19. adj. limitat, redus. (Un câştig ~.) 20. adj. v. neînsemnat. 21. adj. v. nevârstnic. 22. adj. v. mezin. 23. adj. scurt. (Vara, noaptea-i ~.) 24. adj. v. slab. 25. adj. redus, slab, (fig.) anemic. (O lumină ~.) 26. adj. v. scăzut. 27. adj. v. secundar. 28. adj. v. neimportant. 29. adj. v. inferior. 30. adj. puţin, redus, slab. (~ nădejde să ...) 31. adj. insuficient, puţin, redus, slab. (Are posibilităţi ~ de realizare.)
(Dicţionar de sinonime)

MICUL ECRÁN s. v. televizor.
(Dicţionar de sinonime)

MICUL DEJÚN s. (englezism) breakfast, (înv. şi pop.) prânzişor, (pop.) prânz, (reg.) prânzuţ.
(Dicţionar de sinonime)

RAŢĂ MÍCĂ s. v. sarselă.
(Dicţionar de sinonime)

SOC MÍC s. v. boz, bozie.
(Dicţionar de sinonime)

VEROLĂ MÍCĂ s. v. variolă, vărsat.
(Dicţionar de sinonime)

VĂRSAT MÍC s. v. pojar, rujeolă.
(Dicţionar de sinonime)

URSA-MÍCĂ s. v. carul-mic.
(Dicţionar de sinonime)

MÍCĂ s. v. măicuţă, mămică.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Mic ≠ colosal, înalt, mare
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: Mi Mic

Cuvinte se termină cu literele: ca ica