Măturător
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, subst. 1. S.m. şi f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S.f. Vehicul cu tracţiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară şi cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MĂTURĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. 1) Persoană care mătură străzile sau curţile într-o localitate. 2) Vehicul prevăzut cu o perie mare circulară cu care se mătură străzile. /a mătura + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
măturătór s. m., pl. măturătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MĂTURĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. 1) Persoană care mătură străzile sau curţile într-o localitate. 2) Vehicul prevăzut cu o perie mare circulară cu care se mătură străzile. /a mătura + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)