Orientare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A şti încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinaţie, a recunoaşte, a stabili direcţia, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluţia cea mai potrivită, a acţiona adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcţie. 2. Tranz. A aşeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziţie sau direcţie faţă de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotaţie în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORIENTÁRE, orientări, s.f. Acţiunea de a (se) orienta şi rezultatul ei; p. ext. direcţie, sens. ♦ Fig. Tendinţă, înclinare; convingere, concepţie. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ORIENT//Á ~éz tranz. 1) (persoane, colective etc.) A face să se orienteze. 2) (insta-laţii, aparate etc.) A aranja într-o anumită poziţie faţă de un anumit reper (un punct cardinal, o direcţie, un obiect). [Sil. ri-en-] /<fr. orienter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ORIENT//Á mă ~éz intranz. 1) (de-spre fiinţe) A şti să determine locul aflării sau direcţiei mişcării (după anumite semne). ~ pe teren. ~ după soare. 2) fig. A găsi soluţia cea mai bună (într-o anumită împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformân-du-se; a se călăuzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORIENT//ÁRE ~ări f. 1) v. A ORIENTA şi A SE ORIENTA. 2) Mod de aşezare în raport cu punctele cardinale. ♢ ~ politică (sau ideologică) stare de spirit bazată pe anumite concepţii politice (sau ideologice). [Sil. -ri-en-] /v. a (se) orienta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORIENTÁ vb. I. 1. refl. A afla poziţia punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a şti încotro să se îndrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situaţie, a găsi soluţia unei probleme. 2. tr. A aşeza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].
(Dicţionar de neologisme)

ORIENTÁRE s.f. Acţiunea de a (se) orienta; orientaţie; (p. ext.) direcţie, sens. ♦ (Mat.) Alegere a unei ordini din două ordini totale, opuse. ♢ Orientare profesională = alegerea carierei pentru un individ, efectuată cu ajutorul testelor. ♦ (Fig.) Tendinţă, înclinare; convingere, concepţie. [< orienta].
(Dicţionar de neologisme)

ORIENTÁ vb. I. refl. a afla poziţia punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a şti încotro să se îndrepte. ♢ (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situaţie, a găsi soluţia unei probleme. II. tr. a aşeza în raport cu punctele cardinale. ♢ a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♢ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotaţie în plan, în jurul unui punct. (< fr. orienter)
(Marele dicţionar de neologisme)

ORIENTÁRE s. f. acţiunea de a (se) orienta; orientaţie. (p. ext.) tendinţă, înclinare, convingere, concepţie. (< orienta)
(Marele dicţionar de neologisme)

orientá vb. (sil. -ri-en-), ind. prez. 1 sg. orientéz, 3 sg. şi pl. orienteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

orientáre s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. orientării; pl. orientări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ORIENTÁ vb. 1. v. apuca. 2. v. călăuzi. 3. v. îndruma. 4. v. dirija.
(Dicţionar de sinonime)

ORIENTÁRE s. 1. v. îndrumare. 2. v. direcţie. 3. v. concepţie.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) orienta ≠ a (se) dezorienta
(Dicţionar de antonime)

A orienta ≠ a deruta, a dezorienta
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: Or Ori Orie Orien Orient

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ntare entare