Particular dex - definiţie, sinonime, conjugare

Particular

[Sinonime]
PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure fiinţe, unui singur lucru sau unei singure categorii de fiinţe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist1. ♢ Loc adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolaţi, care are un caracter izolat; individual. ♢ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuşi. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicităţii; privat, intim, confidenţial. Loc. adv. În particular = într-un grup restrâns; confidenţial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre şcoli) Care nu aparţine statului. ♢ Lecţie (sau oră) particulară = lecţie pe care un profesor o predă unui elev în afara şcolii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecţii în afara şcolii. Elev particular (şi substantivat, m.) = elev care se pregăteşte fără a frecventa cursurile unei şcoli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susţine examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ♢ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei şcoli (dar pregătindu-se singur pentru a susţine examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. S.m. Persoană care nu deţine o funcţie oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituţie a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARTICULÁR1 n. Categorie filozofică intermediară care constituie o verigă de legătură între singular şi general. /<lat. particularis, germ. Partikular
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PARTICULÁR2 ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană nelegată de activitatea în comun a societăţii sau a statului. /<lat. particularis, germ. Partikular
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PARTICULÁR3 ~ă (~i, ~e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen ~. 2) Care aparţine unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzină ~ă.Lecţii ~e lecţii care se dau în afara unei şcoli oficiale. În ~ a) în mod deosebit; în special; b) într-un grup restrâns. 3) Care dă posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o fiinţă de alta; distinctiv; specific. Semne ~e. /<lat. particularis, germ. partikular
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PARTICULÁR, -Ă adj. 1. Care aparţine numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuală a cuiva. ♦ Care este de formaţie sau de esenţă individuală. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecăţi) În care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lecţii) predat elevilor în afara orelor oficiale de şcoală. // s.n. Categorie filozofică, reprezentând o verigă de legătură între singular şi general. [Cf. fr. particulier, lat. particularis].
(Dicţionar de neologisme)

PARTICULÁR, -Ă I. adj. 1. care aparţine numai anumitor persoane sau lucruri. o în ~ = în mod deosebit, în special. ♢ care constituie proprietatea individuală a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ♢ (log.; despre judecăţi) în care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lecţii) predat elevilor în afara orelor oficiale de şcoală. II. s. n. categorie filozofică, verigă intermediară între singular şi general. III. s. m. persoană care nu deţine o funcţie oficială; (p. ext.) persoană considerată ca individ în raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular)
(Marele dicţionar de neologisme)

particulár adj. m., s. m., pl. particulári; f. sg. particuláră, pl. particuláre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

particulár s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PARTICULÁR adj. 1. v. caracteristic. 2. v. personal. 3. individual, personal, propriu, (rar) subiectiv. (O viziune ~.) 4. v. aparte. 5. individual, personal, privat, propriu. (Probleme ~; proprietate ~.) 6. v. intim. 7. v. confidenţial. 8. special. (Disciplinele ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Particular ≠ general, universal
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: Pa Par Part Parti Partic

Cuvinte se termină cu literele: ar lar ular cular icular