PROB, -Ă, probi, -e, adj. (Livr.) Cinstit, onest, integru, loial. – Din fr. probe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PROBÁ, probez, vb. I. Tranz. 1. (Folosit şi absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerinţe etc.; a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălţăminte etc. 2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidenţă. – Din lat. probare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRÓBĂ, probe, s.f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ♢ Probă cu martori = susţinere prin martori a unei afirmaţii în faţa instanţelor de judecată. ♢ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acţiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplineşte condiţiile cerute; încercare; verificare. ♢ Loc. adj. şi adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potriveşte. ♦ Spec. Încercare a unei maşini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcţionare). ♦ Fiecare dintre părţile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiţii mai mari. 3. Repetiţie (făcută în vederea unei reprezentaţii artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactităţii unei operaţii aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eşantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcţiei unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PROB ~ă (~i, ~e) livr. Care este corect şi de bună-credinţă; cinstit; onest; integru. /<fr. probe, lat. probus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PROB//Á ~éz tranz. 1) (persoane, obiecte) A supune unei probe (pentru a stabili, dacă corespunde anumitor cerinţe); a încerca. ~ un actor. ~ un palton. 2) A adeveri prin raţionamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a arăta; a atesta. Experimentele ~ează presupunerile teoretice. /<lat. probare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PRÓB//Ă ~e f. 1) Fapt care serveşte la confirmarea unui adevăr; dovadă; mărturie. 2) Acţiune prin care se constată dacă cineva sau ceva corespunde anumitor cerinţe; încercare. 3) Fiecare dintre etapele unui examen. 4) Întrecere în cadrul unei competiţii sau al unui gen de sport. 5) Parte dintr-un material sau dintr-o substanţă după care se poate stabili calitatea întregului; mostră; eşantion. [G.-D. probei] /<lat. proba
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
próbă (próbe), s.f. – Dovadă, încercare. – Mold. prubă. Mr. provă. Lat. proba (sec. XIX), prin intermediul pol., mag. proba, germ. Probe. În mr., din it. prova, cf. ngr. πρόβα. – Der. proba, vb. (a dovedi), din lat. probare; probabil, adj., din fr. probable; probabilitate, s.f., din fr. probabilité; probatoriu (var. probant), adj., din fr. probatoire, probant; contraprobă, s.f., din fr. contre-épreuve; probălui, vb. (a proba; a examina), din mag. próbálni (Gáldi, Dict., 153); probăi, vb. (a proba), sec. XVIII, înv.; probistă, s.f. (actriţă cu contract temporar); probui, vb. (a proba), din pol. probować, sec. XVII, înv.
(Dicţionarul etimologic român)
PROB, -Ă adj. (Liv.) Cinstit, integru. [< lat. probus].
(Dicţionar de neologisme)
PROBÁ vb. I. tr. 1. A dovedi, a demonstra (cu probe). 2. A pune la probă; a încerca. [< lat. probare].
(Dicţionar de neologisme)
PRÓBĂ s.f. 1. Încercare; (examen de) verificare. ♦ Metodă prin care se constată justeţea unui calcul. ♦ Întrecere. 2. Parte dintr-un material care se supune analizei spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material; mostră, eşantion. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 3. Dovadă, mărturie. [< lat. proba].
(Dicţionar de neologisme)
PROB, -Ă adj. cinstit, integru, onest, loial. (< fr. probe, lat. probus)
(Marele dicţionar de neologisme)
PROBÁ vb. tr. 1. a dovedi, a demonstra (cu probe). 2. a pune la probă; a încerca. (< lat. probare)
(Marele dicţionar de neologisme)
PRÓBĂ s. f. 1. încercare; (examen de) verificare. ♢ metodă prin care se constată justeţea unui calcul. ♢ (sport) întrecere. 2. parte din materialul unei mostre care se supune analizei, spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material. 3. (fot.) copie pozitivă pe hârtie. 4. confirmare, dovadă, mărturie. (< lat. proba, germ. Porbe)
(Marele dicţionar de neologisme)
prob adj. m., pl. probi; f. sg. próbă, pl. próbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
probá vb., ind. prez. 1 sg. probéz, 3 sg. şi pl. probeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PROB adj. v. cinstit, corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest.
(Dicţionar de sinonime)
PROBÁ vb. 1. v. verifica. 2. v. experimenta. 3. a în-cerca, a verifica, (înv.) a ispiti. (A ~ sentimentele cuiva.) 4. v. confirma. 5. v. demonstra. 6. a argumenta, a demonstra, a dovedi, a întări, a susţine. (Şi-a ~ temeinic ideile.)
(Dicţionar de sinonime)
PROBÁ vb. v. învăţa, memora, memoriza, repeta.
(Dicţionar de sinonime)
PRÓBĂ s. v. corectură, repetiţie.
(Dicţionar de sinonime)
PRÓBĂ s. 1. v. confirmare. 2. v. dovadă. 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probaţiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicaţie, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. şi reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. v. verificare. 6. v. experiment. 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărţiri.) 8. v. analiză. 9. v. examen. 10. v. mostră. 11. v. eşantion.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PROBÁ, probez, vb. I. Tranz. 1. (Folosit şi absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerinţe etc.; a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălţăminte etc. 2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidenţă. – Din lat. probare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PROB ~ă (~i, ~e) livr. Care este corect şi de bună-credinţă; cinstit; onest; integru. /<fr. probe, lat. probus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PROB//Á ~éz tranz. 1) (persoane, obiecte) A supune unei probe (pentru a stabili, dacă corespunde anumitor cerinţe); a încerca. ~ un actor. ~ un palton. 2) A adeveri prin raţionamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a arăta; a atesta. Experimentele ~ează presupunerile teoretice. /<lat. probare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PRÓB//Ă ~e f. 1) Fapt care serveşte la confirmarea unui adevăr; dovadă; mărturie. 2) Acţiune prin care se constată dacă cineva sau ceva corespunde anumitor cerinţe; încercare. 3) Fiecare dintre etapele unui examen. 4) Întrecere în cadrul unei competiţii sau al unui gen de sport. 5) Parte dintr-un material sau dintr-o substanţă după care se poate stabili calitatea întregului; mostră; eşantion. [G.-D. probei] /<lat. proba
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
próbă (próbe), s.f. – Dovadă, încercare. – Mold. prubă. Mr. provă. Lat. proba (sec. XIX), prin intermediul pol., mag. proba, germ. Probe. În mr., din it. prova, cf. ngr. πρόβα. – Der. proba, vb. (a dovedi), din lat. probare; probabil, adj., din fr. probable; probabilitate, s.f., din fr. probabilité; probatoriu (var. probant), adj., din fr. probatoire, probant; contraprobă, s.f., din fr. contre-épreuve; probălui, vb. (a proba; a examina), din mag. próbálni (Gáldi, Dict., 153); probăi, vb. (a proba), sec. XVIII, înv.; probistă, s.f. (actriţă cu contract temporar); probui, vb. (a proba), din pol. probować, sec. XVII, înv.
(Dicţionarul etimologic român)
PROB, -Ă adj. (Liv.) Cinstit, integru. [< lat. probus].
(Dicţionar de neologisme)
PROBÁ vb. I. tr. 1. A dovedi, a demonstra (cu probe). 2. A pune la probă; a încerca. [< lat. probare].
(Dicţionar de neologisme)
PRÓBĂ s.f. 1. Încercare; (examen de) verificare. ♦ Metodă prin care se constată justeţea unui calcul. ♦ Întrecere. 2. Parte dintr-un material care se supune analizei spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material; mostră, eşantion. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 3. Dovadă, mărturie. [< lat. proba].
(Dicţionar de neologisme)
PROB, -Ă adj. cinstit, integru, onest, loial. (< fr. probe, lat. probus)
(Marele dicţionar de neologisme)
PROBÁ vb. tr. 1. a dovedi, a demonstra (cu probe). 2. a pune la probă; a încerca. (< lat. probare)
(Marele dicţionar de neologisme)
PRÓBĂ s. f. 1. încercare; (examen de) verificare. ♢ metodă prin care se constată justeţea unui calcul. ♢ (sport) întrecere. 2. parte din materialul unei mostre care se supune analizei, spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material. 3. (fot.) copie pozitivă pe hârtie. 4. confirmare, dovadă, mărturie. (< lat. proba, germ. Porbe)
(Marele dicţionar de neologisme)
prob adj. m., pl. probi; f. sg. próbă, pl. próbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
probá vb., ind. prez. 1 sg. probéz, 3 sg. şi pl. probeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PROB adj. v. cinstit, corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest.
(Dicţionar de sinonime)
PROBÁ vb. 1. v. verifica. 2. v. experimenta. 3. a în-cerca, a verifica, (înv.) a ispiti. (A ~ sentimentele cuiva.) 4. v. confirma. 5. v. demonstra. 6. a argumenta, a demonstra, a dovedi, a întări, a susţine. (Şi-a ~ temeinic ideile.)
(Dicţionar de sinonime)
PROBÁ vb. v. învăţa, memora, memoriza, repeta.
(Dicţionar de sinonime)
PRÓBĂ s. v. corectură, repetiţie.
(Dicţionar de sinonime)
PRÓBĂ s. 1. v. confirmare. 2. v. dovadă. 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probaţiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicaţie, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. şi reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. v. verificare. 6. v. experiment. 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărţiri.) 8. v. analiză. 9. v. examen. 10. v. mostră. 11. v. eşantion.
(Dicţionar de sinonime)