Reflectare dex - definiţie, sinonime, conjugare
REFLECTÁ, (1, 2) pers. 3 refléctă, (3) pers. 1 reflectez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) răsfrânge direcţia de propagare a luminii, a razelor de lumină, a undelor etc. la suprafaţa de separaţie a două medii diferite; a determina sau a suferi o reflexie (1). 2. Tranz. şi refl. Fig. A (se) oglindi. 3. Intranz. A gândi profund; a cugeta, a medita la... – Din fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REFLECTÁRE, reflectări, s.f. Acţiunea de a (se) reflecta şi rezultatul ei. ♦ Categorie a gnoseologiei materialist-dialectice, care se referă la esenţa raportului dintre subiect şi obiect, dintre conştiinţă şi lumea exterioară. – V. reflecta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE REFLECTÁ mă refléct intranz. 1) (despre raze, unde, sunete etc.) A se întoarce în mediul iniţial după contactul cu alt mediu. 2) (despre fiinţe sau despre obiecte) A-şi proiecta imaginea (pe o suprafaţă lucioa-să). 3) (despre stări, acţiuni etc.) A-şi găsi expresia; a se oglindi; a se răsfrânge. /<fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A REFLECTÁ1 refléct tranz. 1) A face să se reflecte. Oglinda reflectă obiectele. 2) fig. (gânduri, sentimente etc.) A prezenta prin cuvinte sau prin alte mijloace de expresie; a reda; a exprima; a zugrăvi. Faţa sa nu reflectă nimic. 3) A reda prin mijloace artistice; a oglindi; a înfăţişa; a reprezenta. /<fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A REFLECT//Á2 ~éz intranz. A gândi mult şi profund; a cugeta; a medita; a chibzui; a contempla. /<fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REFLECTÁ vb. I. 1. tr., refl. (Despre sunete, lumină etc.) A (se) răsfrânge. ♦ tr. (Fig.) A oglindi, a exprima; a reda. 2. intr. A gândi, a cugeta, a medita. [P.i. refléct şi -tez. / cf. fr. refléter, lat. reflectere].
(Dicţionar de neologisme)

REFLECTÁRE s.f. Acţiunea de a (se) reflecta şi rezultatul ei; răsfrângere, oglindire; redare. ♦ Categorie filozofică exprimând esenţa relaţiei dintre materie şi conştiinţă, privită sub raport gnoseologic; procesul de cunoaştere a lumii de către om. [< reflecta].
(Dicţionar de neologisme)

REFLECTÁ vb. I. tr., refl. (despre sunete, lumină etc.) a (se) răsfrânge. II. tr. (fig.) a oglindi, a exprima (un sentiment, un fenomen etc.). III. intr. a gândi, a cugeta, a media. (< fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren)
(Marele dicţionar de neologisme)

REFLECTÁRE s. f. acţiunea de a (se) reflecta. ♢ (arte) redare, oglindire transfigurată a realităţii. ♢ categorie a filosofiei care exprimă esenţa relaţiei dintre materie şi conştiinţă, privită sub raport gnoseologic. (< reflecta)
(Marele dicţionar de neologisme)

reflectá vb. (sil. -flec-), (a gândi) ind. prez. 1 sg. reflectéz, 3 sg. şi pl. reflecteáză, (a răsfrânge, a oglindi) ind. prez. 3 sg. şi pl. refléctă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

reflectáre s. f. (sil. -flec-), g.-d. art. reflectării; pl. reflectări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
REFLECTÁ vb. 1. (FIZ.) a se întoarce, a se răsfrânge, a se repercuta, a reveni, (înv.) a se refrânge. (Unda sonoră se ~ la întâlnirea unui obstacol.) 2. v. oglindi. 3. a înfăţişa, a oglindi, a reprezenta. (Un articol care ~ realitatea) 4. v. chibzui.
(Dicţionar de sinonime)

REFLECTÁRE s. 1. v. reflexie. 2. v. oglindire. 3. (concr.) imagine. (~ cuiva într-o oglindă.) 4. înfăţişare, oglindire, reprezentare. (~ realităţii în artă.) 5. v. proiecţie. 6. v. cugetare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: Re Ref Refl Refle Reflec

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ctare ectare