Roşia dex - definiţie, sinonime, conjugare
RÓŞU, -IE, roşii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ♢ Ouă roşii = ouă vopsite (cu roşu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiţionale la creştini de Paşti. Pământ roşu = pământ de culoare roşiatică (întâlnit mai ales în ţinuturile mediteraneene). 2. Roşcat, roşcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la faţă. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroşit în foc; incandescent. ♦ ♢ Fier roşu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară şi sclavii, ocnaşii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ♢ Gărzile roşii = detaşamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluţiei din 1917. III. S.n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roşu = (despre metale) până la starea de incandescenţă. ♢ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roşu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roşie. ♢ (Chim.) Roşu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roşie (I 1), foarte uşor solubilă în apă, folosit în vopsitorie şi ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roşie (I 1) pentru obraz şi buze; ruj. 3. Ţesătură, panglică, broderie de culoare roşie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărţile de joc, în formă de inimă roşie (I 1). IV. S.m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreţi sau de pedestraşi în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de ţară (cu uniformă de culoare roşie); (şi la sg.) ostaş din acest corp de trupă. V. S.f. Pătlăgică roşie, v. pătlăgică. VI. S.f. (În sintagmele) Roşie daneză = rasă de taurine obţinută în Danemarca şi crescută pentru producţia de lapte. Roşie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condiţiile de stepă. [Var.: (reg.) roş, -ă adj., s.n.] – Lat. roseus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÓŞU1 n. 1) A şaptea culoare a spectrului solar. ♢ A înfierbânta (un metal) până la ~ a înfierbânta până la starea de incandescenţă. 2) Colorant de această culoare. ~ de Congo. ♢ ~ de buze ruj. 3) (la jocul de cărţi) Semn distinctiv având forma unei inimi. 4) Carte de joc marcată cu acest semn. Valet de ~. ♢ De ~ se spune despre persoanele şatene. 5): ~ de Purcari varietate de vin produs în localitatea Purcari din Republica Moldova. /<lat. roseus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RÓŞ//U2 ~ie (~ii) 1) Care este de culoarea sângelui; sângeriu. 2) Care are reflexe roşietice. ♢ Pieile ~ii nume dat populaţiei indigene din America de Nord. 3) (despre persoane) Care are faţa rumenă; aprins la faţă; îmbujorat. ♢ A se face ~ a se aprinde la faţă (din anumite cauze); a se îmbujora. 4) (despre metale) Care a fost încălzit foarte tare în foc. ♢ Fier ~ fier înfierbântat puternic, cu care se însemnează animalele. 5): (Rasă) ~ie de stepă rasă de vite mari cornute, pentru lapte. 6) (despre ochi) În care este un aflux anormal de sânge; injectat. /<lat. roseus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RÓŞI//E ~i f. Pătlăgea roşie; tomată. /Din roşu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

róşu (róşie), adj. – 1. Arămiu, purpuriu. – 2. Închis, de culoarea vinului. – 3. Incandescent, încins, ca fierul. – 4. Încins la faţă. – 5. (Înv.) De cupru. – 6. (Înv., sec. XIX) Aparţinînd partidului liberal. – 7. Comunist. – 8. (Arg.) De aur. – 9. (Înv.) Soldat într-un corp de cavalerie în Munt., sec. XVI-XVII. – 10. (S.n.) Fard, dres. – 11. (S.n.) Cupă la cărţile de joc. – Var. roş. Mr. aroş, megl. roş, istr. roiş. Lat. russus (Diez, I, 358; Tiktin), cf. it. rosso, sard. ruju, fr. roux, sp., port. rojo; sau, mai puţin probabil din lat. rǒseus (Puşcariu 1475; REW 7378; Candrea). Ambele soluţii sînt posibile, şi rezultatul ar fi corect (pentru russus, cf. coş; pentru rǒseus, cf. caş); pledează în favoarea primei soluţii identitatea semantică. Der. roşi (var. înroşi), vb. (a face roşu; a deveni roşu; a se încinge; a vopsi ouă de Paşti); roşeală (var. roşală), s.f. (roşeaţă, culoarea roşie; spuzeală; vopsea roşie); roşeaţă (var. roşaţă), s.f. (culoarea roşie; pată roşie; erizipel); roşeţea (var. roşăţea, roşeţică), s.f. (crin-de-baltă, Butomus umbrellatus); roşcă, s.m. (persoană cu păr roşu sau cu faţa roşcată), cu suf. -că, cf. flişcă, ţuşcă; roşcat, adj. (roşiu; rumen, roşcovan); roşcovan (var. roşcodan, roşcoban), adj. (roşiatic, rumen), cf. rîşcov; roşiatic (var. Mold. roşietic), adj. (roşiu); roşie, s.f. (tomată), în loc de pătlăgică roşie; roşior, s.m. (husar), cf. roşu 9; roşioară, s.f. (peşte, Scardinius erythrophtalmus, Rhodeus amarus; filimică, Calendula officinalis; varietate de prune, mere şi de struguri). – Din rom. provine rut. roša „capră cu păr roşcat”, mag. rós, róska (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).
(Dicţionarul etimologic român)

Câinii Roşii expr. 1. echipa de fotbal Dinamo Bucureşti. 2. (prin ext.) echipele Clubului Dinamo din toate ramurile sportive. 3. suporterii echipei de fotbal Dinamo Bucureşti. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

câine roşu expr. (intl.) procuror. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cartonaş roşu expr. 1. (în fotbal) eliminarea din joc, de către arbitru, a unui jucător pentru abateri deosebit de grave de la regulament. 2. (pub.) pedepsirea de către o organizaţie sau de către comunitate a unor acţiuni incorecte, imorale etc. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

ceapă roşie expr. (intl., înv.) ceas de buzunar. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

flúture-róşu s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pápură-róşie s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

piei-róşii s. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vioáră-róşie (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţap-róşu (specia sălbatică) s. m., pl. ţapi-róşii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lába-úrsului-róşie (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

brád-róşu s. m., pl. brázi-róşii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

róşu adj. m., f. róşie (sil. -şi-e); pl. m. şi f. róşii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

róşu (persoană) s. m., art. róşul; pl. róşii, art. róşiii (sil. -şi-ii)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

róşu (culoare, fard, ţesătură) s. n., art. róşul
(Dicţionar ortografic al limbii române)

busuióc róşu s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pătlăgeá róşie/pătlăgícă róşie s. f. + adj. (sil. -tlă-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

róşie s. f. (sil. -şi-e), art. róşia (sil. -şi-a), g.-d. art. róşiei; pl. róşii, art. róşiile (sil. -şi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CEAPUR RÓŞU s. v. bâtlan roşiatic, bâtlan roşu, stârc purpuriu, stârc roşu.
(Dicţionar de sinonime)

LILIE RÓŞIE s. v. crin de pădure.
(Dicţionar de sinonime)

BRAD RÓŞU s. v. molid.
(Dicţionar de sinonime)

VIOARĂ-RÓŞIE s. v. micsandră, micşunea.
(Dicţionar de sinonime)

SFRANCIOC RÓŞU s. v. codălbiţă.
(Dicţionar de sinonime)

TIGRU RÓŞU s. v. cuguar, puma.
(Dicţionar de sinonime)

PIEI-RÓŞII s. pl. v. amerindieni (pl.).
(Dicţionar de sinonime)

RÓŞU adj., s. 1. adj. sângeriu, (înv.) sângeratic, sângeros. (Marmură ~; reflexe ~ii.) 2. adj. v. incandescent. 3. adj. îmbujorat. 4. adj. v. pletoric. 5. adj. congestionat. 6. adj. (MED.) v. injectat. 7. s. roşu de anilină v. fucsină. 8. s. roşu de buze v. ruj. 9. s. v. cupă.
(Dicţionar de sinonime)

RÓŞU s. v. curtean.
(Dicţionar de sinonime)

RISMĂ RÓŞIE s. v. realgar.
(Dicţionar de sinonime)

BUREŢI-RÓŞII s. pl. v. pâinişoară.
(Dicţionar de sinonime)

RÓŞIE s. (BOT.; Lycopersicum esculentum) pătlăgea, pătlăgică, tomată, (reg.) gălăţană, (Transilv. şi Ban.) paradaisă. (Salată de ~ii.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: Ro Ros Rosi

Cuvinte se termină cu literele: ia sia osia