Rădăcină dex - definiţie, sinonime, conjugare

Rădăcină

[Sinonime]
RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, s.f. 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol şi îşi absoarbe substanţele hrănitoare; (pop.) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura şi funcţiile pe care le are. ♢ Compus: (Bot.) Rădăcina vieţii = ginseng. ♦ Fig. Origine, izvor, cauză. ♢ Expr. A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desfiinţa un rău cu totul şi definitiv. 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un ţesut. Rădăcina unui dinte. ♦ Partea profundă a unei tumori. 3. Partea de lângă pământ a tulpinii unui copac. 4. P. anal. Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie. ♦ Partea de la baza anumitor organe. Rădăcina nasului.Limita de adâncime a anumitor obiecte. 5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuaţie; radical. ♢ Rădăcina pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulţit cu sine însuşi, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). Rădăcina cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulţit succesiv de două ori cu sine însuşi, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 6. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeaşi familie şi care conţine sensul lexical al cuvântului; radical. – Lat. radicina (cu unele sensuri după fr. racine).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RĂDĂCÍN//Ă ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care îndeplineşte funcţia de fixare în sol şi de absorbire a apei şi a substanţelor nutritive. ♢ A prinde ~ (sau ~i) a) a da rădăcină; b) a se stabili într-un loc pe un timp îndelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat într-un ţesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ♢ A curma (sau a stârpi, a tăia) răul din (sau de la) ~ a înlătura un rău în mod radical. 4) mat. Număr care, ridicat la o anumită putere, dă numărul dat; radical. ~ pătrată. 5) lingv. Element al unui cuvânt dotat cu sens lexical şi comun pentru toate cuvintele din aceeaşi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a născut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obârşie; provenienţă. [G.-D. rădăcinii] /<lat. radicina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rădăcínă (rădăcíni), s.f. – Parte a plantei aflată în pămînt. – Mr. (a)rădăţină. Lat. radῑcῑna (Puşcariu 1423; Densusianu, Hlr., 159; REW 6995), cf. logud. raigina, v. razina, fr. racine. – Der. rădăcinos, adj. (cu multe rădăcini); înrădăcina, vb. (a prinde rădăcini); desrădăcina, vb. (a fi smuls din rădăcini, a extirpa).
(Dicţionarul etimologic român)

rădăcínă-dúlce s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rădăcínă-de-lingoáre s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rădăcínă s. f., g.-d. art. rădăcínii; pl. rădăcíni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rădăcína-ciúmei s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RĂDĂCINĂ-DE-FRÍGURI s. v. rodul-pământului.
(Dicţionar de sinonime)

RĂDĂCINA-CIÚMEI s. v. captalan.
(Dicţionar de sinonime)

RĂDĂCINĂ-DÚLCE s. v. lemn-dulce.
(Dicţionar de sinonime)

RĂDĂCINA-SĂRĂCÍEI s. v. pătrunjel-de-câmp, pătrunjel-sălbatic.
(Dicţionar de sinonime)

RĂDĂCINA-ŞÁRPELUI s. v. răculeţ.
(Dicţionar de sinonime)

RĂDĂCÍNĂ s. 1. (BOT.) rădăcină laterală v. radicelă; rădăcină secundară v. radicelă, rădăcină laterală. 2. rădăcina-vieţii v. ginseng. 3. cotor, (reg.) măcău. (~ cozii calului.) 4. (MED.) (pop.) ţâţână. (~ unui furuncul.) 5. (LINGV.) radical. (~ unui cuvânt.) 6. (MAT.) radical. (~ unui număr.) 7. v. soluţie.
(Dicţionar de sinonime)

RĂDĂCÍNĂ s. v. bază, fundament, fundaţie, scorbură, temelie.
(Dicţionar de sinonime)

RĂDĂCINĂ-DE-LINGOÁRE s. v. iarbă-de-lingoare.
(Dicţionar de sinonime)

RĂDĂCINĂ-NEÁGRĂ s. v. tătăneasă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: Ra Rad Rada Radac Radaci

Cuvinte se termină cu literele: na ina cina acina dacina