SUPRAPÚNE, suprapún, vb. III. Tranz. A aşeza, a pune un lucru deasupra altuia; a plasa, a aşeza ceva peste altceva. ♦ (Geom.) A pune o figură deasupra alteia pentru a le verifica egalitatea. ♦ Refl. (Despre două suprafeţe) A se afla aşezat deasupra altuia; p. ext. a avea loc în acelaşi timp; a coincide. – Supra- + pune (după fr. superposer).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuşi, -se, adj. (Despre formaţii geologice, epoci de civilizaţie etc.) Care urmează după altul, care este aşezat deasupra altuia. – V. suprapune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SUPRAPÚNE suprapún tranz. A face să se suprapună; a etaja. /supra- + a pune
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE SUPRAPÚNE pers. 3 se suprapúne intranz. 1) (despre linii, figuri, lucruri etc.) A se aşeza exact unul peste altul; a etaja. 2) (despre evenimente) A avea loc în acelaşi timp; a se produce concomitent. /supra- + a pune
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SUPRAPÚNE vb. III. tr. A pune un lucru deasupra altuia, a aşeza unul peste altul. [P.i. suprapún, conj. -nă. / < supra- + pune, după fr. superposer].
(Dicţionar de neologisme)
SUPRAPÚS, -Ă adj. Aşezat deasupra. ♢ Clasă (sau pătură) suprapusă = clasă socială conducătoare. ♦ (Despre formaţii geologice, epoci de civilizaţie) Care urmează altuia. [< suprapune].
(Dicţionar de neologisme)
SUPRAPÚNE vb. I. tr. a pune un lucru deasupra altuia, a aşeza unul peste altul. II. refl. a se afla aşezat deasupra altuia; (p. ext.) a coincide în timp. (după fr. superposer)
(Marele dicţionar de neologisme)
suprapúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. suprapún, 2 sg. suprapúi, 1 pl. suprapúnem; conj. prez. 3 să suprapúnă; ger. suprapunấnd; part. suprapús
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
suprapúne vb. (sil. -pra-) → pune
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SUPRAPÚNE vb. 1. (rar) a (se) superpune. (Două figuri geometrice care se ~.) 2. a coincide, a se încăleca. (Orele celor două şedinţe se ~.)
(Dicţionar de sinonime)
SUPRAPÚS adj. 1. (rar) superpus. (Două figuri geometrice ~.) 2. încălecat. (Straturi ~.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SUPRAPÚS, -Ă, suprapuşi, -se, adj. (Despre formaţii geologice, epoci de civilizaţie etc.) Care urmează după altul, care este aşezat deasupra altuia. – V. suprapune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE SUPRAPÚNE pers. 3 se suprapúne intranz. 1) (despre linii, figuri, lucruri etc.) A se aşeza exact unul peste altul; a etaja. 2) (despre evenimente) A avea loc în acelaşi timp; a se produce concomitent. /supra- + a pune
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SUPRAPÚNE vb. III. tr. A pune un lucru deasupra altuia, a aşeza unul peste altul. [P.i. suprapún, conj. -nă. / < supra- + pune, după fr. superposer].
(Dicţionar de neologisme)
SUPRAPÚS, -Ă adj. Aşezat deasupra. ♢ Clasă (sau pătură) suprapusă = clasă socială conducătoare. ♦ (Despre formaţii geologice, epoci de civilizaţie) Care urmează altuia. [< suprapune].
(Dicţionar de neologisme)
SUPRAPÚNE vb. I. tr. a pune un lucru deasupra altuia, a aşeza unul peste altul. II. refl. a se afla aşezat deasupra altuia; (p. ext.) a coincide în timp. (după fr. superposer)
(Marele dicţionar de neologisme)
suprapúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. suprapún, 2 sg. suprapúi, 1 pl. suprapúnem; conj. prez. 3 să suprapúnă; ger. suprapunấnd; part. suprapús
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
suprapúne vb. (sil. -pra-) → pune
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SUPRAPÚNE vb. 1. (rar) a (se) superpune. (Două figuri geometrice care se ~.) 2. a coincide, a se încăleca. (Orele celor două şedinţe se ~.)
(Dicţionar de sinonime)
SUPRAPÚS adj. 1. (rar) superpus. (Două figuri geometrice ~.) 2. încălecat. (Straturi ~.)
(Dicţionar de sinonime)