ață dex - definiţie, sinonime, conjugare
AŢĂ, aţe, s.f. 1. Fir subţire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricat ţesături etc. ♢ Expr. Cusut cu aţă albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde aţa = a depăşi (prin comparare) limita îngăduită. A se ţine sau a sta (numai) în aţă sau într-un (ori de un) fir de aţă = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viaţă) a fi apoape de sfârşit. A-l trage aţa (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o ţintă). Mai multă aţă decât faţă, se spune despre un obiect zdrenţuit. Nici un cap(ăt) de aţă = absolut tot. Viaţă cusută cu aţă = viaţă plină de lipsuri materiale. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrenţuită. 2. Fir care seamănă cu aţa (1) sau care are întrebuinţările ei. ♢ Aţa zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcţiei verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge aţă. ♦ (Pop.) Aţa limbii = membrana care uneşte faţa inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâşie de metal subţire, formată în urma ascuţirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: aţă-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpină scurtă şi foarte ramificată şi cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peştişor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÁŢ//Ă ~e f. 1) Fir textil subţire folosit la cusut şi la ţesut. ~ de bumbac. ♢ Cusut cu ~ albă care nu corespunde adevărului; fals. Din fir până în ~ de la început până la sfârşit; complet; în întregime. Nici un capăt de ~ absolut nimic. Viaţă cusută cu ~ viaţă grea. A întinde ~a a întrece măsura. 2): ~-de-mare a) plantă acvatică cu tulpina foarte ramificată şi cu flori verzui; b) peşte marin cu corpul subţire şi coada transformată într-un organ apucător. [G.-D. aţei] /<lat. acia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

áţă (áţe), s.f. – 1. Fir. – 2. Fibră, filament. – 3. (adv.) Direct, fără oprire. – 4. (Fam.) Intendenţă militară. Lat. acia (Puşcariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atša). – Sensul 4 este o interpretare umoristică a cuvîntului administraţie, care înainte se prescurta de obicei sub forma a-ţie. Der. aţică, s.f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeală, făcut din două fire răsucite); aţist, s.m. (ofiţer de intendenţă); aţos, adj. (care are aţe; necioplit, înfumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acŭ (Capidan, Raporturile, 220).
(Dicţionarul etimologic român)

atá (= atú) s. f. (pl. atale)
(Dictionnaire morphologique de la langue roumaine)

áţă-de-máre s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

áţă s. f., g.-d. art. áţei; pl. áţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
AŢA-ÁPEI s. v. mătasea-broaştei.
(Dicţionar de sinonime)

ÁŢĂ s., adv. 1. s. (pl.) v. zdrenţe. 2. adv. v. direct.
(Dicţionar de sinonime)

ÁŢĂ s. v. frânghie, funie, sfoară.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: at

Cuvinte se termină cu literele: ta